Amândoi par îngrijorați. Am făcut ceva alarmant? Ei abia ce se certau, sau mi-am imaginat și asta, despre ce se certau, de ce nu mai puteam să-mi amintesc? Arată ca ei înșiși, ca de obicei. Stau acolo la fel de confuză cum sunt și ei. Tobias rupe tăcerea. Vocea lui mă forțează să ies din propriul meu cap.

"Imogen… Imogen ce-i în neregulă? Ești rănită?" Pare să adulmece ușor aerul pentru o secundă. Îmi înclin capul, observându-i. Se privesc unul pe celălalt. Încăperea începe să se deformeze și să se învârtă, îl văd pe Tobias împingându-l pe Theo, întinzându-se spre mine. Mușchii mei se simt atât de grei. Oh, nu, știu ce este asta, am un atac de panică. Căcat. Încerc să respir, dar corpul meu cedează și nu pot să-mi trag suflarea. Următorul lucru pe care-l văd este întunericul.

Venindu-mi în fire... mă ridic amețită pe coate, dar sunt forțată înapoi jos de mâna lui Theo pe umărul meu. "Ho, ușor, stai întinsă la loc un pic." Mă holbez, confuză. Stau întinsă pe canapeaua din piele maro din biroul lui Tobias. Îl pot vedea stând pe marginea biroului, cu brațele încrucișate la piept, făcându-l să pară chiar și mai intimidant decât de obicei. Îngrijorarea e întipărită pe fața lui în timp ce se uită înapoi la mine. Theo, pe de altă parte, stă așezat lângă locul unde zac eu pe canapea, masându-mi picioarele. La naiba, am făcut ceva jenant, știu asta.

"Ce s-a întâmplat?" întreb, complet confuză; încerc să mă gândesc la ultimul lucru pe care mi-l amintesc. Dar nu-mi amintesc decât că trăgeam cu urechea la o conversație între Tobias și Theo despre… Apoi faptul că nu puteam respira, iar apoi întuneric.

"Ai leșinat, stai întinsă pentru o vreme și, ia, bea asta," spune Tobias, venind înapoi cu un pahar cu apă în mână. Mă ridic în fund și mă sprijin de cotieră. Întinzând mâna, prind paharul cu apă rece ca gheața, vârfurile degetelor mele atingându-l pe Tobias. Își retrage brusc mâna de parcă l-aș fi ars, înainte de a se muta înapoi la birou.

După câteva minute, se aude o bătaie în ușă. Tobias îi spune să intre, iar o femeie blondă, cu picioare lungi, pășește în birou cu câteva caserole din polistiren pentru mâncare în mână. Mirosea a mâncare chinezească. Femeia blondă a scrutat încăperea, nesigură ce să facă. Ochii ei de un albastru deschis zboară frenetic de la unul la celălalt, până îl vede pe Theo și îngheață.

Era incredibil de atrăgătoare; avea pe ea o pereche de pantaloni de costum albi și un sacou, plus un maiou negru simplu.

"Lasă-le pe birou, Merida," a vorbit Theo pe un ton liniștit. Merida a tresărit ușor, dar s-a conformat, înainte de a țâșni rapid afară din încăperea care devenise incredibil de tensionată. La ce tocmai asistasem? De ce părea ea atât de speriată? Și mai important, cât timp fusesem leșinată? Uitându-mă la ceasul atârnat deasupra ușii, am observat ora. 15:15 … ochii mi-au ieșit din orbite. Eram inconștientă de ore întregi. Sărind în picioare, m-am îndreptat rapid spre ușă. Căcat, trebuia să am dosarele de Fuziune gata până la 16:00. Chiar în momentul în care am deschis ușa, o mână a împins-o închisă la loc, zăvorul dând un clic în lăcașul lui. Am simțit cum căldura se strecoară în spatele meu. Am înghețat instinctiv la brutalitatea subită a ușii trântite în nas.

"Așează-te la loc, Imogen." Vocea lui era autoritară. Un fior rece m-a trecut pe șira spinării la simțirea respirației sale fierbinți gâdilându-mi ceafa.

"Trebuie să pregătesc documentele de Fuziune pentru ședința dumneavoastră," am încercat să argumentez. Vocea a ieșit tremurată, îmi puteam auzi frica din propriul glas. Dar de ce mă speriasem brusc de șeful meu?

Aplecându-se înspre mine, și-a presat partea din față a corpului de spatele meu. Coborându-și capul la urechea mea, mi-a șoptit: "Am spus să te așezi la loc." M-am întors cu fața spre încăpere, doar pentru a fi întâmpinată de privirea aspră a lui Tobias, care mă țintuia de sus. M-am micșorat sub privirea lui și am făcut un pas înapoi lovindu-mă de ușă, simțindu-mă dintr-odată extrem de măruntă pe lângă el. Pe cine păcăleam? Eram mică pe lângă el oricum, dar chiar acum mă simțeam minusculă și neajutorată.

Ochii i s-au înmuiat când s-au întâlnit cu ai mei. "Scuze, nu am vrut să te sperii." A vorbit pe un ton blând. Întinzând mâna, mi-a așezat o șuviță rătăcită la loc după ureche, înainte de a se da la o parte, făcându-mi semn să mă așez înapoi lângă Theo. M-am conformat imediat.

Theo mi-a strâns ușor genunchiul, înainte de a-i da drumul.

"Nu-ți face griji pentru el, e cam încordat. Am și anulat întâlnirea. A fost mutată pe mâine dimineață acum," m-a asigurat Theo. Am dat din cap în semn de înțelegere, dar tot ce voiam să fac era să ies din acea cameră. Nu-mi venea să cred că am dormit toată ziua pe canapeaua șefului meu. Ce jenant. Doamne, sper că nu am vorbit în somn sau am tras vreun pârț. Dumnezeule, dar dacă am făcut-o? Brusc mi-am dorit să se despice pământul și să mă înghită.

"Poftim!" a zis Tobias, lăsând să cadă caserola de polistiren cu mâncare în fața mea, înainte de a așeza alta în fața lui Theo. Am vrut să le spun că sunt bine, dar am fost întreruptă de privirea ucigătoare a lui Tobias.

"Nu a fost o alegere, Imogen... Mănâncă."

Fiecare cuvânt era plin de autoritate, dar suna și de parcă m-ar fi provocat să nu i mă supun.

Am făcut ce mi s-a spus. Aș fi jurat că l-am văzut pe Tobias zâmbind superior la faptul că mă supun cererilor lui ca un copil. Ar putea fi situația asta mai ciudată și mai stânjenitoare de atât? Dar mâncarea era bună, iar eu muream de foame. Poate de aia am leșinat, între a fi prinsă trăgând cu urechea și a nu mânca cum trebuie de luni de zile, poate că mi-am suprasolicitat organismul.

Când am terminat de mâncat orezul prăjit și puiul satay, am stat liniștită, așteptând să fiu eliberată din biroul lui, dar permisiunea nu a mai venit. În schimb, Theo a adunat recipientele goale de mâncare și le-a aruncat. Tobias a mers la dulăpiorul de lângă fereastră și a scos trei pahare, turnând un lichid brun care aducea cumva a whiskey. Întorcându-se, mi-a întins unul. Theo s-a apropiat și l-a luat pe al său, dându-l peste cap dintr-o singură înghițitură. L-am urmărit pe Theo ieșind în liniște din încăpere, lăsându-mă cu Tobias. Deodată mi-am dorit să se întoarcă, m-am întors holbându-mă la ușă. Mâinile au început să-mi transpire.

Tobias părea mai puțin intimidant cu Theo în cameră. Întorcându-mă cu fața spre încăpere și ajustându-mi poziția pe canapea, am observat că Tobias mă privea pe deasupra paharului său. M-am jucat cu paharul între degete. Aducându-și băutura la buze, a dat pe gât fiecare picătură din ea. Mi-am mirosit băutura înainte de a strâmba din nas, mirosea mai dulce decât vodca. Nimic nu era la fel de aspru ca vodca sau tequila. Aducând paharul la buze, l-am dat peste cap dintr-o înghițitură. Avea un gust dulce și fin. Frigea un pic, dar nu ca unele dintre sticlele de băutură pe care le aveam depozitate în portbagaj, în special sticlele mai ieftine pe care mamei îi plăcea să le bea.

Ridicându-mă în picioare, am vrut să las paharul jos, când Tobias a pus mâna pe el și l-a reumplut, înainte de a mi-l da înapoi. Am ridicat o sprânceană la el, dar am acceptat paharul. Theo s-a întors, încuietoarea ușii dând un clic încet în urma lui.

Strângea în mâini câteva cutii cu documente. "Suntem auditați, așa că avem nevoie ca toate aceste dosare să fie sortate și toate contractele aranjate în funcție de dată. Fă-te comodă, va fi o noapte lungă." A vorbit Tobias răspicat. M-am uitat la cele patru cutii pe care le adusese Theo, știind că nu erau nici măcar jumătate din ele. Dând pe gât paharul de whiskey, m-am așezat pe podea și am început să scot dosare din cutii.

La mijlocul nopții, cineva a comandat mai multă mâncare și ne-a adus cafele. Nu eram sigură când au avut timp să comande ceva, deoarece nu i-am văzut niciodată punând mâna pe telefoane ca să facă vreo comandă, dar mă bucuram. Munciserăm mult după lăsarea nopții și eram epuizată. Când a venit timpul ca clădirea să fie închisă la ora 21:00, Tobias a ridicat privirea spre paznicul care intrase în birou ca să ne anunțe că era pe cale să încuie.

"Duceți-vă voi. Nu a mai rămas mult, o să termin eu și o să plec curând." Tobias și Theo au părut nesiguri, dar în cele din urmă au fost de acord să plece. Mi-au dat un set de chei ca să ies din clădire, precum și codul de securitate pentru a arma alarmele la plecare.

Când am terminat ultima cutie, le-am stivuit ordonat una peste cealaltă înainte de a mă uita la ceas, era 2 dimineața. Mai aveam doar 3 dosare rămase pe dinafară. Făcându-mă comodă pe canapea, le-am tras în fața mea. Ochii începeau să mă doară și toate cuvintele începeau să se încețoșeze, contopindu-se. Îmi simțeam degetele amorțite de la răsfoitul paginilor…….