*Cine dracu' e femeia asta?* s-a întrebat Matteo. Adormise în brațele lui cu aproape o oră în urmă, când în cele din urmă reușise să-și domolească durerea haotică. Ziua fusese una dintre cele mai proaste din viața lui, pe lângă cea în care i se spusese că mama lui și Antonio fuseseră uciși. Faptul că a privit cum ambele sicrie au fost coborâte împreună lângă piatra funerară a tatălui său i-a azvârlit mintea într-o spirală, o ceață răzbunătoare de sânge și ură. Voia să-i găsească pe cei responsabili și să le scoată fiecare organ pe cur până ar fi devenit doar niște saci goi de piele.

*Bonnie* a mormăit în somn în timp ce a încercat să se îndepărteze de strânsoarea lui tot mai puternică. El s-a forțat să se relaxeze, iar o clipă mai târziu ea a făcut la fel. Ea a oftat și și-a frecat obrazul de gâtul lui înainte de a se cufunda din nou în somnul ei adânc. El a trecut din nou mâna peste părul ei mahon. Doamne, era incredibil de frumoasă. Singurul dezavantaj al faptului că dormea pe el era că nu-i putea vedea ochii ei albaștri de gheață absolut uluitori, care vedeau direct prin masca lui și-i dădeau foc la inimă.

Dacă asta ar fi fost cu o săptămână în urmă și ea s-ar fi apropiat de el, n-ar fi așteptat nicio secundă înainte să o ducă în toaleta barului și s-o fută până la epuizare, până s-ar fi jurat să fie a lui pentru totdeauna. Chiar dacă s-ar fi dovedit a fi o viperă afurisită, ar fi putut suporta asta doar pentru a revendica trupul ei plin de forme feminine, care făcea apel la latura lui primară. Să afle că avea, de asemenea, o inimă de aur și o minte ascuțită ca un brici însemna că era terminat... Cu excepția faptului că știa ce e asta. O aventură de o noapte. Ea însăși spusese. Mersese acasă cu el doar pentru a nu se confrunta cu o altă plată. Ochii i-au alunecat spre inelul de pe mâna ei dreaptă. O văzuse jucându-se cu el în timp ce o privea cu coada ochiului toată noaptea. Când se apropiase și i-a oferit un foc, s-a gândit că Dumnezeu trebuie să fi decis să-i acorde o fărâmă de milă.

Desigur că știuse cine era ea din clipa în care a zărit-o cu Mallory și logodnica lui Louis. Era o chestiune de protocol ca, atunci când unul dintre oamenii săi dorea să se căsătorească, să se facă o verificare amănunțită a viitorilor socri. Trecuse în revistă rapid raportul pe care i-l dăduse secundul său, până când a dat peste fotografia surorii vitrege. Sincer, nu-i putea reține numele, dar i-ar fi recunoscut ochii aceia oriunde. Fotografia pe care o primise era cu ea și cu un alt bărbat care o ținea strâns de talie. Se uitase atât de fix la acel bărbat, cu o gelozie atât de arzătoare, încât fusese șocat că bucata de hârtie nu luase foc.

— Ești încă treaz, a șoptit femeia, făcându-l să tresară. Ea și-a încolăcit brațele și mai mult în jurul pieptului său, îngropându-și mâinile între spatele lui și salteaua moale.

— Mhmm, a răspuns el, lăsând un oftat încet să iasă pentru a nu-și da de gol șirul nesăbuit de gânduri.

— Credeam că ai spus că asta funcționează întotdeauna, a murmurat ea, încă pe jumătate adormită.

— Nu am încercat-o niciodată, a recunoscut el.

Corpul de deasupra lui s-a încordat. Și-a întărit strânsoarea pentru a o împiedica să se ridice ca să-l privească, dar ea s-a împins oricum în coate. Și-a îngustat ochii la el, iar el și-a înăbușit un râs la expresia menită să-l intimideze.

— Ai spus...

— Am mințit, a întrerupt-o el cu o ușoară ridicare din umeri.

— De ce?

— Sunt un cercetaș. Am văzut o femeie care avea nevoie de asistență și am acționat în consecință. Face parte din jurământul meu, a spus el, trecându-și degetul mare peste obrazul ei.

O căldură roșiatică a urcat din pieptul ei până în obraji și el și-a înăbușit un geamăt. Și-a mișcat șoldurile pentru a o împiedica să simtă dovezile dorinței lui pentru ea. Ultimul lucru pe care și-l dorea era ca ea să fugă.

— Erau sute de moduri prin care să le păcălesc pe femeile alea să creadă că m-am dus acasă cu tine.

— Niciuna dintre ele nu era comparabilă cu tine venind de fapt acasă cu mine, i-a spus el.

Ea a pufnit, dar și-a așezat obrazul la loc pe pieptul lui. El a sperat ca ea să nu-i simtă inima bătând cu putere în cutia toracică la acest gest. — Și care a fost planul? Să aștepți să adorm buștean ca să faci o mișcare?

— Nu aveam de gând să fac nicio mișcare, a asigurat-o el, incapabil să-și oprească degetele să alunece pe spatele ei.

— Atunci *ce* vrei, Matteo? a întrebat ea.

Gura lui Matteo s-a uscat și mâna i s-a oprit pe spatele ei. A închis ochii, savurând sunetul numelui său real pe buzele cuiva. Cât de mult și-ar fi dorit să-l audă din nou și din nou, de preferință urmat de un geamăt profund de descătușare. Știa ce e asta. Poate că nu-i reținuse numele, dar știa sigur că nu locuiește în New York. Nu avea să iasă nimic din asta. Ar fi norocos dacă ar reuși să-i guste buzele înainte ca ea să fugă mâine la nunta surorii ei.

— Matteo?

Numele lui rostit din nou a fost de ajuns pentru a-i face bucăți ultima fărâmă din mască. A înghițit în sec și a strâns-o mai tare, de parcă auzirea adevărului ar fi făcut-o să o ia la fugă pe ușă.

— N-am vrut să fiu singur, a recunoscut el în cele din urmă.

Au trecut câteva clipe de tăcere. Fix când începea să creadă că adormise, a vorbit. — Care erau numele lor?

Matteo a înghițit nodul din gât. — Valentina și Antonio.

Femeia și-a mișcat capul astfel încât bărbia i s-a odihnit pe pieptul lui. Ochii îi scânteiau în timp ce îi studia fața. — Care este amintirea ta preferată cu ei?

Matteo a privit în sus, la tavan. S-a gândit câteva minute și ea nu l-a grăbit. — Gătitul. Tatăl meu era mereu ocupat cu munca, dar mama își făcea mereu timp pentru noi. Găteam împreună aproape în fiecare seară. Chiar și când eram un adolescent plin de hormoni, mă lua de ureche și-mi dădea ordine prin bucătărie în timp ce flutura un sucitor.

— Care era treaba ta în bucătărie? a insistat ea.

— Eram mereu responsabil de carne, a șoptit el.

— Și Antonio?

Matteo și-a dres vocea când și l-a amintit dintr-odată pe fratele său mai mic stând pe un scăunel ca să ajungă la blat. — Tony se ocupa mereu de tăiat. Iubea cuțitele.

— Sună ca un tânăr periculos.

— Nu, nu Tony. Niciodată n-a fost făcut pentru partea întunecată a vieții. Era la Paris, se pregătea să devină bucătar patiser când... Nu a putut s-o spună.

— Pentru ce îți reproșa mereu mama ta?

Matteo și-a încruntat sprâncenele și a privit în jos la ea. — Poftim?

— Toată lumea are o chestie. A mea era să mă furișez afară noaptea. „O să fii răpită!” Asta spunea mama mereu. A ta ce spunea?

— Ești psiholog sau ceva?

Ea a zâmbit și inima i s-a strâns dureros. — Contabilă.

— Ba nu, nu ești.

— Am certificatul care o dovedește, a argumentat ea. Și tu tragi de timp.

Matteo i-a cuprins obrazul cu palma și și-ar fi dorit să o poată săruta. Asta ar fi ajutat cu siguranță la schimbarea subiectului. A lăsat să-i iasă un oftat. — Nu ajunge ca restul bărbaților din familie. O să sfârșești singur.

Matteo a rupt contactul vizual care amenința să-l spintece de viu. Gâtul ei a înghițit în sec în timp ce încerca să găsească o modalitate de a-l alina. Nu era nevoie. Nu era posibil. El s-a holbat la fereastra prin care luminile orașului nu se stingeau niciodată.

— Ultimii doi oameni care mă cunoșteau cu adevărat s-au dus și n-am putut să le ofer ceea ce voiau pentru mine.

— N-aș zice asta, a șoptit ea. El a privit în jos, dar acum ea se uita pe fereastră. O clipă mai târziu, ochii ei albaștri de gheață s-au fixat în ai lui. — Eu te cunosc acum... Puțin, oricum... Suficient. Culcă-te, Matteo. Nu mai ești singur. Nu în noaptea asta.