Pentru o clipă, Gen se întrebă dacă el o auzise. Continuă să-și bea whisky-ul cu înghițituri lente, deliberate, întrerupte doar de fumul tras ocazional din țigară.

— Ascultă, continuă Gen. Nu trebuie să mă iei acasă. Ieși doar din bar cu mine. Nu e ca și cum trebuie să ne înregistrez partida sau...

— Atunci cum te aștepți să te creadă?

Gen își încrucișă brațele. — Mă vor crede pe cuvânt.

El pufni din nou. — Mă îndoiesc. Cum am spus, ești o jucătoare de poker jalnică.

— Bine atunci, spune-mi mișcarea ta preferată ca să bagi fetele în pat și le voi spune asta.

— Astea sunt secrete profesionale.

— Ce-ai zice să-mi dai boxerii tăi?

— Îmi plac boxerii ăștia.

— *Fie*, tărăgănă Gen în timp ce-și lovi din nou unghiile de bar, gândindu-se. Dă-mi numărul tău de telefon și, dacă simt nevoia să sune și să verifice, îmi poți ține isonul.

— Și dacă întreabă despre performanța mea?

Avea o remarcă isteață pe limbă, când, în sfârșit, el stabili contactul vizual cu ea. Orice șir de gânduri sări brusc de pe șine. Au avut loc coliziuni în aer, mormane încurcate de traverse de cale ferată spintecate și rupte, în timp ce gândurile ei se prăvăleau în apele de dedesubt. Ochii lui căprui-aurii aveau la fel de multe pete de culoare câte emoții îi îngreunau pleoapele de deasupra lor. Albul ochilor săi era roșu și un luciu părea să-i acopere. Fu copleșită de frumusețea lor melancolică. Ridică spre ea o sprânceană deasă, întunecată, înclinându-și totodată ușor colțul gurii, pe aceeași parte.

— Eu... mintea i se puse în sfârșit din nou în mișcare. O să păstrez o descriere generică, nu-ți face griji.

— Generică? Așa de puțină încredere ai într-un necunoscut? întrebă el, cu o voce ca mierea topită, purtând acel ușor accent italian.

— Sunt sigură că ești foarte... Căută cuvintele potrivite, făcând ca expresia lui să devină și mai amuzată. Talentat. Sper doar să-mi salvez reputația fără să-mi sacrific demnitatea.

— Te asigur că o noapte cu mine nu ți-ar afecta demnitatea. De fapt, le-ar înnebuni de invidie pe prietenele tale de colo.

Gen își încrucișă brațele. — Nu se presupunea că *eu* ar trebui să te agăț pe *tine*?

Dădu din cap dintr-o parte în alta. — Presupun că da. Ai prefera să fac pe inabordabilul?

— Ar transforma asta într-o provocare.

— Deci, preferi vânătoarea?

— E mult mai incitantă.

— Nu te pot contrazice. Dacă n-aș fi avut o zi de rahat, probabil aș fi petrecut toată noaptea încercând să te duc acasă... cu sau fără pariu.

— Măguleli, ă?

— Cred că onestitatea e cea mai bună politică.

— În cazul ăsta, ar trebui să știi, spuse ea, coborându-și vocea la un șoaptă. Se apropie, plimbându-și degetele pe nasturii cămășii lui albe și atingându-și pieptul de brațul lui, ca să-i poată șopti la ureche: Mie nu-mi place să pierd, mai ales în fața unor blonde ușoare, care cred că pot fi împiedicată de un bărbat care stă singur și posomorât la bar... Indiferent cât de periculos de atrăgător ar fi el.

Mușchii Bărbatului Misterios se încordară pe sub pantalonii de costum, iar ochii lui urmăriră cum degetele ei alunecă înapoi pe cămașa lui pentru a ateriza pe bar. Gen îi luă țigara dintre degete, trase un fum și apoi o strivi în scrumieră înainte de a se așeza la loc. Bărbatul privi înapoi spre golul la care se holba când ea se apropiase.

— Nu știi cine sunt, nu-i așa?

Gen încercă să-și dea seama. Nu prea se uita la televizor. Cu siguranță nu era membru în niciuna din trupele pe care le asculta ea. La drept vorbind, totuși, nu emana aerul unui actor sau muzician. Poate un politician? Cu siguranță stăpânea încăperea, chiar și când stătea la un bar înecându-și suferința evidentă în alcool.

— N-am nicio idee, scuze, spuse ea, ridicând ușor din umăr.

Ochii lui urmăriră mișcarea și traseul bretelei subțiri care îi căzu pe braț odată cu gestul ei. El întinse un deget și îl prinse sub bretea. Gen scăpă un ușor oftat tăiat la simțirea căldurii degetului lui pe pielea ei goală. Privirea lui urcă fulgerător, aparent de un căprui mai închis decât înainte. Când nu văzu teamă, ci mai degrabă curiozitate, privirea i se lăsă din nou în jos și el lăsă breteaua să alunece încet la loc. Privi din nou înainte. Își frecă rădăcina nasului cu degetul mare.

— Ce te faci dacă nu mă mulțumesc doar cu a te conduce afară pe ușă? întrebă el.

— Eu...

— Și dacă vreau să fac ceva complet necaracteristic pentru mine și să te iau acasă? întrebă el, întorcându-și ochii căprui pentru a-i analiza reacția. Nu pentru un pariu, ci din propriile mele motive incredibil de egoiste?

Dădu din nou vina pe alcool pentru că trupul ei se aprinse de căldură sub privirea lui sugestivă. Nu s-a considerat niciodată a fi genul de fată care să plece acasă cu un necunoscut. Totuși, în timp ce ochii lui mereu schimbători îi cercetau fața așteptând un răspuns, își dădu seama că poate, doar pentru tipul ăsta, ar putea fi fata aceea.

Îi studie mâinile, întrebându-se cum s-ar simți de-a lungul coapsei ei goale. Ochii îi alunecară pe benzile groase de mușchi ale brațelor lui și pe forma rafinată a spatelui său ascuns sub cămașa impecabil călcată pe care o purta. Avea oare un abdomen sculptat? Ar fi blând sau ar lua-o cu brutalitate pentru că asta avea să fie doar o aventură lipsită de sens? Dădu din cap. Nu băuse *chiar* atât de mult.

— Ce-mi propui? Pentru că eu mă consider cu o treaptă deasupra ideii de a mă fute cu cineva doar pentru un pariu, sâsâi Gen.

El izbucni în hohote. — N-am spus nimic despre futut, femeie.

— Atunci... Ce spui *de fapt*?

Oftă adânc și fu de parcă sunetul acela purta în el însăși abisul depresiei și al epuizării. Gen își încleștă pumnii pentru a se abține să-l mângâie pe spate ca să-l liniștească.

— Adorm foarte greu. Dintotdeauna. Pastilele nu-și fac efectul. Alcoolul e o glumă. Singurul lucru care am descoperit că funcționează este...

— Sexul?

El chicoti și Gen ar fi jurat că o roșeață ușoară i-a acoperit obrajii. — Compania.

— Compania, repetă ea îndoielnică.

Privi prin încăpere ca și cum s-ar fi asigurat că nimeni nu e suficient de aproape pentru a auzi ce avea să spună în continuare. — Mă ajută să am pe cineva lângă mine. Trase o dușcă strașnică din băutură înainte să mormăie ceva pentru sine despre cât de prost a fost să spună asta cu voce tare.

Mintea ei alerga printre posibilități și deodată nimic din toate astea nu mai părea să merite osteneala. Ea era prea beată, el era prea devastat de durere. Asta nu se putea termina decât prost. — Las-o baltă. Mulțumesc oricum.

Gen se întoarse și făcu câțiva pași înapoi spre masă. Își încrucișă brațele și o fulgeră cu privirea pe Mallory, care făcea un spectacol din a-și scoate toate inelele pentru a-l pune pe cel al lui Gen. Se opri și simți ciupitura inelului mamei ei pe braț. Lacrimile îi curseră în ochi. Își dădu capul pe spate și se blestemă pe sine pentru că a ajuns în această situație. Se roti pe călcâie și se întoarse cu pași hotărâți la bărbatul de la bar.

— Bine, sâsâi ea, holbându-se în jos la podeaua murdară, în loc să-i întâlnească privirea mistuitoare.

— Mergi acasă cu mine? întrebă el.

— Doar pentru noaptea asta.

— Cum te cheamă?

— Bonnie, minți ea.

Îl auzi chicotind încet. — Deci folosim nume false?

Ochii ei săriră în sus, surprinzându-l în timp ce făcea un semn din mână unuia dintre bărbații staționați lângă ușă. — Nu e fals. El o privi din nou cu o sprânceană ridicată a îndoială. — Chiar nu e!

— Bine atunci, cedă el cu umbra unui zâmbet jucându-i pe buze. Ea era bucuroasă că măcar nu era în starea de a dezlănțui un rânjet deplin. Dacă zâmbetul său pe jumătate era vreun indiciu, zâmbetul lui autentic ar fi topit-o la podea. A dat din cap o dată, ca și cum ar fi luat o decizie de mare importanță, și i-a întins mâna. — Spune-mi Matteo, spuse el.

— Mergem, Matteo? întrebă ea.

O licărire a ceva asemănător dorului îi trecu prin ochii îngreunați la auzul numelui său, dar dispăru înainte ca ea s-o poată analiza. Îi oferi brațul, iar ea își înfășură mâna în jurul antebrațului său. Matteo flutură din mână în semn de flirt peste umărul ei către grupul mortificat de femei care îi urmăreau. Gen privi înapoi și surprinse expresia inconfundabilă de panică de pe chipul Jadei. Apoi observă că absolut toți ceilalți bărbați din bar se pregăteau să plece odată cu ei. Cine era tipul ăsta? În timp ce Matteo o trăgea prin ușile barului în bătaia tăioasă a vântului din New York, se întrebă în ce naiba se băgase.