Stomacul lui Genevieve se strânse brusc când Mallory își lăsă cărțile pe masă cu un zâmbet încrezut. Dădea vina pe alcool... și pe vocea insuportabil de stridentă a lui Mallory care o împinsese să se alăture jocului de cărți. În mod normal, era o jucătoare bună de poker. Mallory, în schimb, părea a fi la nivelul acela de competiție televizată, cu ochelari de soare pe ochi.

— Ce înseamnă asta? întrebă Jada, ajustându-și eșarfa albă care le spunea tuturor că ea era viitoarea mireasă.

— Înseamnă, începu Mallory, lăsându-se pe spate în scaun cu o sclipire în privire, că sora ta îmi datorează un inel.

Celelalte femei din jurul lor traseră aer în piept a uimire. Gen privi în jos la inelul mamei sale. Îl roti pe inelarul mâinii drepte, unde stătuse în fiecare zi în ultimii paisprezece ani.

— Mallory, nu poți face asta. Eu sunt mireasa și nu poți supăra mireasa, nu-i așa? șopti Jada, cu privirea zburdând între cele două femei care se fulgerau din ochi. Inelul acela... a fost...

Gen ridică mâna pentru a o opri pe sora ei să spună prea multe. — Dublu sau nimic, o provocă Gen, dându-i deja pachetul de cărți prietenei din facultate a Jadei, Lucy, pentru a le amesteca.

Mallory își examină manichiura franțuzească impecabilă cu o privire scrutătoare. — Hmmm, nu, declară ea cu acel zâmbet încrezut care o făcea pe Gen să vrea să se întindă peste masă și să o sugrume.

— Haide, Mallory, spuse Lucy, amestecând în continuare. Jocul ăsta a fost cea mai captivantă parte a serii! Lucy o privi pe Jada, care își încrucișă brațele și se îmbufnă. — Scuze, Jada.

Gen chicoti în timp ce dădu pe gât încă un shot de tequila. Nu voia s-o spună, dar îi dădea perfectă dreptate. Asta trebuia să fie o petrecere a burlăcițelor. Ar fi trebuit să fie într-un club de striptease din centru, aruncând cu bancnote de un dolar și lăsând stripperii să lingă vodcă din buricul lor. În schimb, erau într-un bar fițos din Lower East Side, care duhnea a testosteron. Dacă Gen ar fi locuit mai aproape, ar fi planificat ea însăși seara, iar sora ei s-ar fi luptat cu roiuri de bărbați, în loc să se lupte cu dorința de a căsca.

Nu pentru prima dată, își roti privirea prin barul micuț, în al cărui colț cânta un cvartet. Locul era drăguț. Avea o atmosferă de epocă, tipică unui bar clandestin, cu lemn masiv, un bar lung și un barman îmbrăcat la patru ace. În circumstanțe normale, Gen s-ar fi putut imagina aranjându-se pentru a se întâlni aici cu prietenii la o șuetă târzie în noapte. Dar o petrecere a burlăcițelor? Până și diverșii bărbați care zăboveau prin preajmă păreau deprimați. Majoritatea erau plini de tatuaje și de două ori mai masivi decât cei pe care îi întâlnea în mod normal în Boston. Toți purtau costume închise la culoare și un nor de durere părea să le apese umerii.

Gen privi spre bar, către bărbatul care îi atrăsese atenția în clipa în care intrase în urma grupului de doamne exagerat de vesele. Stătea singur la bar, bărbații din jurul lui ținându-se la o distanță respectabilă. Arăta la fel ca în urmă cu o oră. Își sprijinea capul în mâna dreaptă, în care o țigară aprinsă atârna precar, periculos de aproape de părul său frumos, de un șaten bogat, dat pe spate, cu excepția câtorva șuvițe care îi scăpaseră pe frunte. Mâna stângă învârtea un pahar pe jumătate plin cu un lichid chihlimbariu. Postura sa părea prăbușită în ea însăși, lăsând impresia că întregul lui corp era susținut doar de mâna dreaptă. Când mâna cu pricina coborî pentru a trage un fum din țigară, pe Gen o surprinse că nu s-a lovit cu capul de lemnul barului. Inima i se strângea pentru el.

— Da! Faceți faza aia din „Cum să scapi de un tip”! sugeră Rachel, țopăind pe scaun. Lucy și Jada îi puseră fiecare câte o mână pe umăr în încercarea de a o calma.

Gen încercă să se concentreze înapoi la conversația lor. — Ce se întâmplă?

— Hmm, îmi place, spuse Mallory.

— Îți place ce? întrebă Gen.

Jada oftă. — Rachel a noastră, fiind mereu doamna săritoare pe care o știm, a sugerat ca Mallory să aleagă un tip pentru tine, pe care să-l iei acasă.

— Ca pariul din „Cum să scapi de un tip în 10 zile”! repetă Rachel.

Gen râse, atrăgând privirile câtorva dintre bărbații aflați cel mai aproape de ele. — Asta e bună.

— Vreau să o fac, chicoti Mallory.

— Nu.

Mallory se aplecă în față și întinse mâna. — Atunci dă-mi inelul.

Maxilarul lui Gen se încleștă, la fel și pumnul pe care purta inelul mamei sale. O putea lovi. N-ar fi fost prima față care purta amprenta inelului de logodnă al mamei ei.

— Bine, scrâșni ea printre dinți.

Rachel bătu din palme de entuziasm. — Să vedem, să vedem, pe cine putem găsi să...

— Pe el, spuse Mallory fără ezitare.

Toate femeile din jurul ei traseră aer în piept în timp ce urmăreau direcția arătătorului ei. Gen privi peste umăr și inima îi sări o bătaie. Arăta către bărbatul singur de la bar. Cel de la care nu-și putuse lua ochii toată noaptea. Schiță un zâmbet malițios, dar își controlă rapid expresia feței când o privi din nou pe Mallory.

Ochii îngrijorați ai Jadei se întoarseră spre viitoarea ei cumnată. — Mallory, nu. Alege pe oricine altcineva. N-o s-o las să...

— S-a făcut, spuse Gen, aplecându-se pentru a strânge mâna întinsă a lui Mallory. Când dădu să și-o retragă, Mallory o ținu strâns.

— Nu uita, totuși, că atunci când te va refuza, inelul tău îmi revine mie, spuse Mallory cu un rânjet sinistru pe care Gen îl mai văzuse doar pe afișele filmelor de groază.

Gen reuși să-și smulgă mâna din strânsoare. Își dădu pe gât ultimul shot și se ridică. Își netezi rochia și își dădu pe spate părul negru, lung până în talie. Jada țâșni de pe scaun și o apucă pe Gen de braț înainte ca aceasta să poată face vreo mișcare.

— Știi cine e? șopti ea, cu vocea gâtuită de emoție.

— Nu. E vreo celebritate? întrebă Gen, urmărindu-l pe bărbat cum mai trase un fum din țigară înainte să o strivească în scrumieră. Acesta ridică pachetul de țigări cu un oftat și scoase o țigară cu buzele. Cotrobăi prin buzunare după brichetă. Aceasta ar fi fost ocazia perfectă.

— Da, e...

— Mulțumesc, surioară, dar mă descurc. Nu-mi spune, doar mi-ar umple capul cu prostii. Trebuie să mă duc, spuse Gen, eliberându-se din strânsoarea surorii ei.

Gen se îndreptă spre bar, ignorând murmurele îngrijorate ale femeilor pe care le lăsase în urmă. Ținta ei încă scormonea prin buzunare. Acoperi distanța rapid, deviind privirile curioase ale celorlalți bărbați din încăpere. Se apropie de scaunul de lângă bărbatul misterios, care nu păru să-i observe prezența. Acesta scoase un mârâit frustrat, înfigându-și adânc mâna în buzunarul drept.

— Vodcă tonic, îi spuse ea barmanului care aștepta. El dădu din cap și plecă. Gen aruncă o privire către bărbatul din dreapta ei, care părea că renunțase să-și mai găsească bricheta, holbându-se în schimb la băutura pe care o ținea acum strâns între palmele făcute căuș. — Ai nevoie de un foc? întrebă ea precaută.

Bărbatul închise ochii și își lăsă capul pe spate, expunându-și mărul lui Adam și tendoanele gâtului care dispăreau în barba sa întunecată.

— Rahat, da, gemu el, sunetul fiind atât de aproape de a fi sexual încât o făcu să-și strângă instinctiv picioarele.

Gen își scoase bricheta din poșetă. Luă țigara de pe bar și o aprinse, înainte să i-o întindă între degetul mijlociu și cel arătător. Se strâmbă la dunga roșie a rujului ei lăsată pe capăt. Capul lui căzu în față și luă țigara fără niciun comentariu. Trase cu putere un fum lung. Își lăsă mâna să cadă pe bar cu o bufnitură surdă, înainte de a expira fumul pe nas.

Deschise ochii și privi fix țigara din mână. O ridică și o întoarse astfel încât să poată vedea întregul contur al buzelor ei. Gen își ținu respirația când bărbatul o privi cu coada ochiului, ochii săi fiind imediat atrași de buzele ei. Le întredeschise sub inspecția lui. Putea în sfârșit să-i vadă întreaga față și fu izbită de frumusețea bărbatului.

Ochi blânzi, căprui, erau încadrați de gene negre, dese, și separați de un nas ascuțit care cu siguranță fusese rupt de câteva ori. Buzele îi erau pline și păreau moi în timp ce-și trecea buza inferioară printre dinți. Privi în altă parte înainte ca ochii lui să urce spre ai ei, împiedicând-o să citească orice i-ar fi putut trăda.

— Ești o jucătoare de poker jalnică, comentă bărbatul misterios înainte de a mai trage un fum. Vocea lui era un bariton mai profund decât s-ar fi așteptat, și avea un ușor accent italian, de parcă ar fi petrecut mult timp în acea țară. Ea se așeză mai bine pe scaunul de bar pentru a-și împiedica picioarele să cedeze la auzul acelei voci.

— Poftim?

Dădu din cap înspre masa femeilor care îi urmăreau îndeaproape. — Când ți-a venit o mână proastă, ți s-a citit pe toată fața.

— M-ai urmărit, ă? întrebă ea, sperând că sună a flirt.

— Din clipa în care ai intrat, recunoscu el. Sorbi ultima picătură de whisky și fluieră după barman, care așeză prompt un alt pahar în fața lui. — Unde-i vodca ei tonică? mârâi Bărbatul Misterios. Barmanul bâlbâi câteva scuze înainte de a-i procura băutura, parcă apărută din neant.

— Mulțumesc, mormăi ea.

— Așadar, ce ai pierdut? întrebă el.

— Nimic, deocamdată, răspunse ea, sorbind din băutură.

Bărbatul Misterios chicoti. — Mallory Carmichael nu-și lasă victimele să scape atât de ușor. Îi datorezi ceva.

— O cunoști?

— Din păcate.

Gen bătu darabana cu degetele pe bar și aruncă o privire peste umăr. Mallory era lăsată pe spate în scaun, cu un rânjet satisfăcut lipit pe față. Jada bătea și ea darabana din degete, neliniștită, în timp ce Rachel o masa pe umeri.

— Pe tine, răspunse Gen în cele din urmă.

Bărbatul Misterios pufni. — Ce-i cu mine?

Gen trase adânc aer în piept. — Dublu sau nimic. Merg acasă cu tine sau pierd inelul mamei mele.