Am făcut drumul de la foișor până la biroul unchiului meu. De-a lungul anilor, am memorat încetul cu încetul întreaga casă și toate coridoarele ei labirintice.

În copilărie, mă furișam adesea la biroul unchiului sau al tatei pentru a trage cu urechea la unele dintre întâlnirile lor. Deși nu puteam înțelege mare lucru din conversațiile lor, asta mă făcea să mă simt ca o spioană.

Am bătut de câteva ori la ușa mare din stejar și am așteptat. După câteva clipe, aceasta s-a deschis larg și cineva a ieșit. Un bărbat cu o înfățișare ciudată și o expresie și mai ciudată pe chip.

"Prințesă Arabella." Bărbatul a înclinat capul, iar eu l-am privit curioasă. Ochii lui albaștri deschis mi-au studiat lent fața, iar eu m-am simțit ca un exponat la muzeu. Era ceva în privirea lui care mă făcea să mă simt stânjenită.

Avea părul de culoare deschisă, dat pe spate într-o singură direcție. Barba de aceeași nuanță îi atârna până la mărul lui Adam. Nu-mi aminteam să-l mai fi întâlnit vreodată.

"Bună ziua, domnule." Am înclinat capul și i-am oferit un zâmbet scurt. Mereu mi se spusese să tratez străinii de parcă ar fi din familii regale, să fac mereu o primă impresie bună.

A încuviințat din cap și s-a întors, îndreptându-se pe holul de pe care tocmai venisem eu. Unchiul meu a scos capul din birou și mi-a zâmbit, dar zâmbetul părea forțat.

"M-ai chemat?" am zâmbit eu cu subînțeles, pășind în biroul lui.

Privirea unchiului a zburat spre Viktor și, în cele din urmă, s-a oprit asupra mea.

"Poți aștepta afară, Viktor." a spus unchiul aproape rece, un ton ciudat venind din partea lui. M-am încruntat și l-am privit confuză. Nu el fusese cel care spusese că trebuie să accept să am o gardă de corp?

Am suspinat și m-am întors de la unchiul meu: "E în regulă, Viktor. Ies în cinci minute."

Viktor a încuviințat scurt din cap, cu ochii ațintiți asupra alor mei. Ochii lui întunecați păreau iritați, poate chiar furioși. Eram sigură că nu se simțea confortabil să mă lase singură când sarcina lui era să-mi fie gardă de corp.

Și-a ținut ochii întunecați ațintiți asupra alor mei și a bătut cu degetul în ceas.

"Cinci minute." am dat eu din cap, nefiind prea sigură cum de îl înțelesesem.

A ieșit din încăpere, iar eu am închis ușa în urma lui.

M-am trântit pe unul dintre scaune și i-am aruncat unchiului meu o privire ciudată.

"Scuze, Arabella. Nu mai știu în cine să am încredere în zilele noastre." a expediat unchiul subiectul cu un chicotit.

M-am încruntat: "De ce m-ai chemat aici, unchiule?"

Unchiul Jaspar a oftat și și-a împreunat mâinile; părea să se lupte cu ceea ce avea de spus. Privirea mi-a fugit spre paharul de whiskey de pe biroul lui și sticla pe jumătate goală de lichid chihlimbariu.

"Tatăl tău și cu mine ne aflăm într-un mic impas. El vrea să te protejeze, dar eu cred că sunt unele lucruri pe care trebuie să le știi." a suspinat unchiul Jaspar.

"Dacă o să preiau eu conducerea într-o zi, trebuie să înțeleg ce se întâmplă." m-am încruntat.

Unchiul Jaspar a încuviințat din cap: "Sunt de acord. Tatăl tău, pe de altă parte, nu dorește să te supere."

"Păi, spune-mi odată." Mi-am încrucișat brațele. Era ciudat cum unchiul Jaspar aproape că încerca să-l arunce pe tata în gura lupului, dar nu aveam să las asta să-mi afecteze relația cu el. E unul dintre cei mai inteligenți bărbați pe care îi cunosc, iar tot ceea ce face pentru mine este din iubire.

"În primul rând, se pare că orașul și conacul sunt destul de sigure. Au existat câteva atacuri acum o lună și nu am reușit să ne dăm seama dacă au fost renegați sau pur și simplu inamicii tatălui tău. Se pare că toți au plecat, iar atacurile au încetat." a dat Jaspar din cap, iar respirația mi s-a tăiat în gât.

Memoria mi-a zburat înapoi la mama mea și la lupul care i-a sfâșiat gâtul.

Gura îmi era uscată și nu mă încredeam în propria-mi voce, dar i-am făcut semn din cap să continue.

"Tatăl tău încă insistă să-l țină pe Viktor prin preajmă ca măsură de precauție, dar se pare că acum totul este în siguranță. De asemenea, tatăl tău și cu mine am impus noi măsuri de securitate, special pentru ziua ta de naștere." a încuviințat Jaspar, mai mult pentru sine.

M-am încruntat; ziua mea de naștere avea să fie o corvoadă în sine.

Jaspar a oftat, ochii lui argintii studiindu-mi fața. "În ceea ce privește ziua ta, mă tem că va fi mai complicat decât ceea ce am discutat la cină."

"Complicat? Cum așa?" m-am strâmbat. Doar un alt lucru pe care să-l aștept cu entuziasm.

"Conducătorii altor haite nu sunt prea îngrijorați dacă le ești sau nu perechea predestinată." s-a încruntat Jaspar, dar eu nu am simțit decât ușurare.

Mi-am înclinat capul, confuză: "Și de ce este ăsta un lucru rău? Mie îmi sună bine."

"Acesta este un lucru foarte rău. Nu sunt îngrijorați pentru că sunt hotărâți să te cucerească indiferent de situație." s-a strâmbat Jaspar spre sticla de lichid chihlimbariu de pe biroul lui.

"Să încerce doar idioții ăia." a mârâit Aela.

M-am încruntat: "Cel puțin trebuie să ne purtăm frumos, Aela."

"Fie, dar dacă ne ating, le rup mâna." a dat Aela din umeri.

"S-a făcut." am încuviințat eu, întru totul de acord cu lupoaica mea aprigă la mânie.

Aproape că m-am înecat cu propria respirație și am mascat-o printr-o tuse: "Poftim?"

"Exact, Arabella." s-a încruntat Jaspar. "Tatăl tău tratează perechile de parcă ar fi sacre, dar multe alte haite nu împărtășesc opiniile tatălui tău."

Grimasa lui Jaspar m-a făcut să mă întreb ce credea el. Credea același lucru ca tatăl meu?

"Nu înțeleg." am clătinat din cap. "Cum poți pur și simplu să arunci la gunoi perechea dată de zeiță?"

Jaspar părea bântuit în acest moment: "Oamenii vor face ceea ce trebuie pentru putere, Arabella. Asigură-te că ții minte asta."

Mi-am încrucișat brațele și fața mi-a luat o expresie încăpățânată, bosumflată: "Pot să încerce cât vor, unchiule. Dacă e să accept vreun bărbat, acela va fi perechea mea." am mârâit eu.

"Atât de mult semeni cu mama ta." a scos Jaspar un pufăit și a clătinat din cap.

Am încuviințat din cap: "A fost o femeie inteligentă."

"Briliantă, de fapt." a rânjit Jaspar. "Dar Arabella, trebuie să iei în considerare și ceea ce este mai bine pentru acest Regat." s-a încruntat Jaspar, iar eu i-am respins instantaneu cuvintele.

"Unchiule, o spui de parcă ar trebui să accept pe unul dintre acești bărbați." m-am strâmbat, privind direct în ochii lui argintii.

Jaspar s-a încruntat: "Dacă te simți înclinată să accepți pe vreunul, tatăl tău și cu mine vom susține asta."

"Foarte bine." am mârâit eu, ridicându-mă de pe scaun. Cele cinci minute ale lui se scurseseră.

Jaspar s-a ridicat în același timp cu mine: "Un ultim lucru, Arabella."

"Da, unchiule?" am spus rigid. Cu siguranță aveam nevoie de aer curat.

Jaspar s-a încruntat, dar altceva i-a stăruit în privire: "Cunoști identitatea gărzii tale de corp?"

"Este Viktor?" Din nou, eram confuză.

Jaspar s-a încruntat; părea că se gândește profund la următoarele sale cuvinte. "Se pare că garda ta de corp a apărut în mod miraculos fix când tatăl tău a avut nevoie de el. Sunt doar curios cine este."

"Habar n-am, unchiule." am dat din umeri. Deși cuvintele lui doar mi-au sporit curiozitatea, nu simțeam că Viktor ar fi fost o amenințare. Ba chiar din contră, Viktor mă făcea să mă simt în siguranță și aproape de neatins.

Jaspar și-a înlocuit încruntarea cu un rânjet strâmb: "Să mă anunți și pe mine dacă afli."

"Desigur, unchiule." am încuviințat, părăsind biroul lui.

Viktor stătea sprijinit de ușă, cu brațele musculoase încrucișate la piept. A ridicat o singură sprânceană la mine și aproape că puteam vedea întrebările înotând în spatele privirii lui de obsidian.

Eram sigură că arătam ca un dezastru agitat. Îmi simțeam fața încinsă, în timp ce ochii îmi erau mari, cu prea multe emoții de procesat.

"Mai târziu." am expirat. "Am nevoie de aer."

Am mers de-a lungul holului și am urcat scările. Voiam să merg undeva unde să nu fiu deranjată. La întâmplare, am deschis una dintre numeroasele uși de dormitor și am pășit înăuntru. Viktor a închis ușa în urma mea și m-a urmat pe balcon.

Cu un pufăit frustrat, m-am trântit pe unul dintre scaune.

Viktor stătea într-o parte, cu ochii fixați asupra alor mei.

"Știi, poți să iei loc." am ridicat o sprânceană la extrem de atrăgătoarea mea gardă de corp.

Nu am fost surprinsă când Viktor a rămas tăcut și pur și simplu a clătinat din cap a „Nu”.

"Cum vrei." am suspinat, sprijinindu-mi capul în mână în timp ce priveam în jos, la grădinile de dedesubt.

Ca și cum Viktor ar fi fost un magnet, m-am trezit că privirea îmi zbura constant înapoi la el.

Mi-am lăsat ochii să rătăcească peste fiecare șuviță a părului său, precum și peste arcul sprâncenelor sale dese.

O sprânceană i s-a ridicat și mi-am dat seama că pe fața mea se citea o încruntătură.

"Doar multe la care să mă gândesc." am suspinat.

Tatăl și mama mea mă crescuseră mereu să respect și să prețuiesc legătura perechilor. La urma urmei, cum ai putea să-ți arunci la gunoi sufletul pereche? Cel predestinat să fie cu tine din momentul în care s-a născut. Totul îmi suna atât de greșit, dar unchiul Jaspar aproape că încuraja asta.

Din câte știam, unchiul Jaspar nu-și întâlnise niciodată perechea. Poate că, pur și simplu, nu putea vorbi din experiență. Dacă ar fi avut ceea ce au avut mama și tata, nu s-ar fi grăbit atât de tare să dea la o parte legătura perechilor.

"Pot să te întreb ceva?" m-am trezit vorbindu-i absentă lui Viktor. "Știu că nu voi primi un răspuns propriu-zis, dar poți să dai din cap." am oftat.

Privirea mi-a lenevit pe masca ce-i acoperea jumătatea inferioară a feței. Mă întrebam cum arătau buzele lui.

Am fost readusă la realitate când Viktor a încuviințat un „Da”.

"Tu ai o pereche, Viktor?" Vocea mi-a ieșit blândă și îngândurată.

Am pierdut noțiunea timpului, neștiind cât de mult au ars ochii lui întunecați într-ai mei. A clătinat din nou din cap pentru un „Nu”.

"Nici eu." am suspinat. Ar fi fost lucrurile mai ușoare dacă mi-aș fi găsit perechea? Cel mai probabil.

"Dacă cineva ți-ar spune să-ți dai perechea la o parte pentru mai multă putere, ce ai face?" m-am trezit întrebând, deși știam că nu avea să-mi răspundă.

Puteam simți cum fața mi se încălzește sub privirea lui. Ochii lui păreau să-mi scruteze chipul, căutând ceva.

"Dă-o dracului de putere." a răspuns vocea profundă a lui Viktor, făcându-mă aproape să-mi scap falca pe podea. Vocea lui avea un ușor accent, ceva aspru și gutural. Asta nu făcea decât să sporească atracția intensă pe care păream să o simt față de el.

Un șir de chicoteli mi-a scăpat de pe buze înainte să mi le pot strânge ferm.

Ceva a sclipit în ochii lui Viktor în timp ce râdeam, dar a ascuns-o prea bine.

"Îți mulțumesc pentru asta." am dat din cap, oferindu-i un zâmbet sincer. "Asta pune unele lucruri în perspectivă."

Eram aproape sigură că niciunul dintre ceilalți conducători nu îmi va stârni atracția, dar de dragul tatălui meu aveam să păstrez o minte deschisă. Însă, cu siguranță, nu aveam să le permit acestor bărbați să mă calce în picioare. Gândul acesta mi-a făcut un nod ciudat în stomac și am simțit și mai multă confuzie când fața lui Viktor mi-a venit neîncetat în minte.