LIAM

M-am întors în biroul meu, încercând să nu las furia ei să mă afecteze. Nu știu la ce mă așteptam... S-o văd din nou, ochii ei superbi. Oare legătura asta de pereche mă afecta doar pe mine?

Damon părea să se descurce al dracului de bine. Oare doar eu sufeream în halul ăsta?

Gelozia și-a ițit capul hidos la acest gând. Nu lăsa dracu' chestiile astea să te afecteze, Liam.

M-am lăsat pe spătarul scaunului. Odată cu crima care a avut loc aseară, haita era cam neliniștită și toată lumea auzise de ea. Deși m-am asigurat ca totul să continue ca de obicei pe cât de bine posibil. Tensiunea plutea clar în aer. Neliniștea a ceea ce se întâmplase cu o noapte în urmă încă persista în mintea tuturor, nu era genul de lucru pe care pur și simplu aveam să-l uităm peste noapte.

Întunericul care se așternuse peste haită era palpabil și puteam simți neliniștea și frica făcându-și loc cu ghearele prin legătura haitei.

Chiar voiam ca mama și tata să plece vreo săptămână sau cam așa ceva. Tata avea nevoie de asta, iar cu tot rahatul ăsta, cred că acum era momentul ca el pur și simplu să se relaxeze. Chiar dacă nu lăsa să se vadă, trecea prin multe și voiam să știe că se putea baza pe mine. Aveau nevoie de o pauză.

M-aș oferi să fac pe bona pentru Azura... dar nu eram sigur că m-aș descurca, având în vedere că ar fi vorba de o săptămână sau două întregi. Colac peste pupăză, cu crima asta, trebuia să-i dau de cap. Nu aveam niciun indiciu. Aseară încercasem să urmăresc și să adulmec orice miros care persista, dar nu fusese nimic.

M-am încruntat și încercam să-mi dau seama ce trebuia să fac mai departe, când s-a auzit o bătaie la ușă. Ochii mi-au fulgerat, iar starea mea de spirit s-a întunecat și mai tare când un miros familiar m-a lovit.

'Intră.' am spus rece.

Ușa s-a deschis pentru a-l dezvălui pe nimeni altul decât Damon.

Acum, de ce dracu' trebuia să-l văd pe el?

"Hei."

Am ridicat o sprânceană.

"Ce vrei?"

"M-am gândit să vin pur și simplu să văd dacă e ceva cu ce aș putea ajuta? Ce s-a întâmplat aseară, e al naibii de șocant și știu că-"

"Dacă nu ai nimic util de spus, pleacă. Am treburi de făcut", am spus rece.

"Liam, putem pur și simplu să vorbim despre asta?"

"Nu tocmai am zis să te cari dracu'?" am spus eu, ochii fulgerându-mi.

El doar s-a încruntat adânc. Păi dacă voia să fie al dracului de încăpățânat, nu aveam timp pentru rahaturile lui. Deschizându-mi brusc laptopul, am decis să-l ignor în schimb, dar nu a înțeles nenorocita de aluzie.

"Liam... Sunt Beta-ul tău. Trebuie să lucrăm împreună și măcar să încercăm să ne înțelegem. Nu putem continua așa", a spus Damon încet.

"Da, păi, păcat că așa stau lucrurile. Asta dacă nu cumva, desigur, vrei să renunți la poziția ta?" am spus, știind că mă purtam ca un nenorocit de ticălos.

Nici nu-mi păsa, de fapt; din cauza lui, nici măcar nu o puteam numi pe Raven a mea.

"Nu voi renunța la poziția mea, mai ales când se întâmplă atâtea. Trebuie să încetăm dracului să ne mai ignorăm, omule." A spus el exasperat.

"E o diferență între a ignora și a nu vrea pur și simplu să-ți văd fața aia nenorocită", am replicat acid, ridicându-mă în picioare.

Începea să se enerveze, dar își păstra calmul. Mă întrebam de ce ar fi nevoie ca să-mi iasă dracu' din față.

"Au trecut trei ani, Liam... Nu putem lăsa diferențele noastre la o parte și-"

"Vorbești serios, Nicholson? Diferențe? Poate că ea a fost doar o chestie trecătoare pentru tine, din moment ce știm cu toții că sari de la o infatuare la dracu' alta, dar pentru mine ea a fost cea pe care am vrut-o din prima afurisită de zi, așa că nu te gândi că trei sau zece ani vor schimba asta", am mârâit, mergând spre el și privindu-l în ochi. "Ai înțeles."

"Am înțeles", a spus el, încleștându-și maxilarul. "O întrebare totuși, de ce nu te duci să o iei? Este vorba despre ea, nu? Atunci de ce nu te duci după ea?"

"De ce nu o respingi TU?" am replicat tăios.

"Voiam să ajungem la o înțelegere. Ai fugit de ea, Liam, ai rănit-o."

Am rânjit rece.

Știu că am făcut-o, dar nu aveam încredere în mine însumi sau în starea mea mentală de atunci.

"Aș fi putut face lucruri mult mai rele. Să plec înainte să spun sau să fac ceva ce aș fi regretat a fost cea mai deșteaptă alegere. Singurul lucru dezamăgitor e că acum că m-am întors, sunt blocat și trebuie să-ți văd fața aia a dracului", am spus rece, ochii arzându-mi de furie.

Și-a încleștat pumnii și am știut că-l împinsesem destul.

"Ce-i în neregulă? Ți-e greu să-ți controlezi furia?"

"Du-te dracu', Liam, asta nu e o nenorocită de glumă. Am înțeles! Am înțeles că ai iubit-o al naibii din prima zi! Dar zeița lunii a luat decizia asta! Nu te gândești că respingerea venită din partea oricăruia dintre noi ar răni-o?!" a izbucnit el, împingându-mă puțin înapoi.

"Nu cred că a o răni e un lucru de care chiar îți pasă. Adică n-ai avut nicio problemă să-"

"Încetează, omule!"

"Declar dracu' niște fapte. Ai vrut să vorbesc cu tine, vorbesc, dracului", am spus rece, împingându-l la rândul meu.

Ochii i-au fulgerat și nici nu știu măcar cine dracu' a sărit primul. Am țintit un pumn spre maxilarul lui, doar pentru ca el să-l blocheze și să arunce cu al lui; i l-am respins cu forță și eram pe cale să-l apuc de guler, când mirosul ei proaspăt și delicios, floral, mi-a lovit nasul. I-am simțit mâna micuță pe pieptul meu, împingându-mă departe de el în timp ce s-a forțat să intervină între noi.

"Ce faceți voi doi?!" a mârâit ea, tresărind când am refuzat să-i dau drumul lui Damon, strivind-o între noi. L-am izbit de birou, mâna strângându-se pe gâtul lui cu Raven încă prinsă între noi. Brusc, am fost al dracului de conștient de stomacul ei lipit de scula mea și de acele afurisite de scântei.

Inimile tuturor trei bubuiau cu putere. Furtuna de emoții care ne înconjura; supărare, furie, iritare, confuzie și mult, mult mai mult, s-a răspândit ca o otravă toxică.

Am fost primul care s-a dat înapoi, trăgând-o pe Raven departe de Damon. Nu-l voiam nicăieri pe lângă ea. Doar ca ea să se smulgă de la mine, cu ochii plini de furie în timp ce ne fulgera cu privirea pe amândoi.

"Amândoi trebuie să vă adunați rahaturile. Niciunul dintre voi nu este destul de bărbat încât să facă altceva decât să se vaite? Pe bune? Am pierdut pe cineva ieri și azi voi doi vă purtați ca niște porci nenorociți de vârsta liceului!" a izbucnit ea.

"Am venit aici încercând să rezolv rahatul ăsta", a spus Damon încruntându-se. Nu s-a uitat la mine și am știut că-l enervasem la culme. Bine.

"Păi atunci, rezolvă rahatul ăsta! Liam, pentru tatăl tău, demonstrează că poți fi un Alfa responsabil. Dacă amândoi sunteți încă blocați în legătură cu balul împerecherii, ei bine, treceți peste și mergeți dracu' mai departe. Au trecut trei ani, ce s-a întâmplat atunci e în trecut. Eu mă bucur de viața mea. Și voi ar trebui să vă bucurați de ale voastre! Respingeți-mă, sau dacă vreți, pot să o fac și eu..."

Însuși gândul acesta mi-a întors stomacul pe dos. Nu spune dracului asta.

A clătinat din cap, uitându-se între noi. Mi s-a părut că i-am văzut o sclipire de tristețe acolo, dar nu eram sigur. Era pe punctul să iasă din cameră când s-a oprit la ușă, întorcându-se și privindu-mă.

"Cât despre Owen, mă pot ocupa singură de el. Nu am nevoie de un bărbat care să poarte bătăliile în locul meu. Cu atât mai puțin de vreunul dintre voi doi", a spus ea pe un ton de gheață.

N-aveam absolut niciun drept să mă simt ca naiba la cuvintele ei, dar cu siguranță am făcut-o. Plecarea ei a lăsat o tăcere apăsătoare în cameră; l-am fulgerat cu privirea pe Damon.

"Ieși afară", i-am spus rece.

A clătinat din cap a înfrângere, oprindu-se la ușă și aruncându-mi o privire peste umăr.

"Ei bine, dacă te decizi vreodată să-ți scoți capul din cur, știi unde mă găsești", a spus el, trântind ușa în urma lui.

M-am încruntat, în ciuda faptului că mă lipsise de respect... Ne cunoșteam de atâta vreme. Fusese cel mai bun prieten al meu, ca un nenorocit de frate pentru mine, până în acea noapte. Căcat, de ce a trebuit să se întâmple? M-am lăsat să cad pe scaun, punându-mi picioarele pe birou și trecându-mi o mână prin păr.

Își pierduse tatăl în acea ultimă bătălie, trecuse prin multe, dar eu îi îndepărtasem pe toți. Acum că mă întorsesem, știam în adâncul sufletului că chiar trebuia să-l tolerez. Dar asta însemna că trebuia să fac ceva în privința noastră, în privința lui Raven, în privința la tot. Nu puteam să continui să ignor totul pentru că nu ajuta pe nimeni.

Aveam o haită de condus. El era Beta-ul meu, iar ea... Ea trebuia să fie Luna mea. Lupul meu s-a agitat și am rumegat cuvintele lor... Să fac ceva în privința asta... Ce voiam să fac era să o iau și să o revendic ca perechea mea. Eram un Alfa și terminasem cu datul înapoi. Le dădusem o șansă... și acum că ne întorsesem de unde am plecat, era timpul să îmi iau ceea ce era al meu spre revendicare.