RAVEN

A doua zi, am ieșit la o alergare înainte de a face duș și de a mă pregăti, îmbrăcându-mă în pantaloni evazați negri, o bluză neagră cu guler înalt și aplicându-mi tușul de ochi dramatic care mă caracteriza, împreună cu un ruj movuliu.

Deschizând fereastra, am ieșit pe-acolo, nevrând să dau din nou ochii cu părinții mei.

Croindu-mi drum spre casa haitei cu stick-ul de memorie plin de programe de antrenament și idei pe care le aveam, m-am îndreptat spre biroul lui Alfa. Am încetinit când un miros familiar m-a izbit. Nuci prăjite și miere. O aromă care mi-a învăluit tot corpul și mi-a făcut fiecare nerv să se încordeze la maximum.

Zeițo, te rog să nu fie prin preajmă.

Cu fiecare pas mai aproape de birou, inima îmi flutura de nervozitate. Ultima amintire pe care o aveam cu Liam m-a strâns dureros de piept și mi-a fost destul de greu să respir.

Ridicând mâna, am bătut ușor la ușă înainte de a o deschide și a păși înăuntru, oprindu-mă brusc în loc atunci când privirea mi-a căzut pe bărbatul din scaunul de piele. Picioarele lui erau încrucișate la glezne, întinse în fața lui, cu cotul sprijinit pe brațul scaunului. Răsfoia un dosar, când ochii lui au zburat în sus, străpungându-i pe ai mei.

Era mult mai chipeș decât mi-l aminteam... Era îmbrăcat într-un tricou negru strâmt, care nu făcea nimic să-i ascundă brațele musculoase. Zeițo, era și mai masiv decât înainte. Un tatuaj îi acoperea partea superioară a brațului stâng, ivindu-se de sub mânecă. Părul îi era aranjat cu o freză ridicată în față, tuns scurt la spate și pe părți, iar o cicatrice îi cobora sub ochiul drept. Cum de se rănise?

Dar cel mai diferit lucru la el era răceala din acei ochi ceruleum. Dispăruse căldura pe care ai fi asociat-o cu Liam cu ani în urmă.

A aruncat o singură privire asupra mea, trimițând încă o înjunghiere sfâșietoare de durere prin mine.

Nedorită, dar nu-mi păsa. Aveam să trăiesc pentru mine, cu perechi sau fără.

Când a fost clar că nu avea de gând să vorbească, m-am apropiat de birou.

— Îmi cer scuze, am crezut că Alfa El va fi aici, am niște programe de antrenament pe care le-am conceput, am spus, în timp ce ochii lui se întorseseră la dosar.

— De ce-l căutai? Ca Alfa al tău, n-ar fi trebuit să le discuți mai întâi cu mine? a întrebat el rece.

Alfa al meu?

— Eu...

A ridicat o sprânceană, lăsându-se pe spate.

— Nu-mi spune că ai acceptat poziția asta fără măcar să știi cine este Alfa... Drăguț. Sarcasmul lui mă enerva, dar nu am spus nimic.

Nimeni nu-mi spusese. Cu siguranță Kia și Mătușa Angela știau...

— Scuze, se pare că am rămas puțin în urmă cu ultimele noutăți. Felicitări pentru că ai devenit Alfa, mă voi ruga să fii măcar jumătate din Alfa care a fost tatăl tău, am spus, încercând să ascund sarcasmul din voce, afișând un zâmbet fals.

Ochii i-au fulgerat într-un albastru magnetic profund și am simțit cum îi crește furia.

— O să-ți amintești cu cine vorbești, a spus el pe un ton de gheață. În plus, nu am timp pentru niște planuri de antrenament stupide. Discută-le cu Beta.

Inima mi-a sărit o bătaie la resentimentul din vocea lui când a spus „Beta”.

— Ok... Scuze că ți-am irosit timpul prețios, Alfa Liam. Nu-mi păsa că vocea mea suna amar.

Nu am așteptat un răspuns, întorcându-mă și părăsind biroul înainte ca el măcar să poată reacționa, trântind ușa în urma mea. Am mărșăluit furioasă pe hol, simțind cum mi se amplifică iritarea. Grozav, acum trebuia să dau ochii cu Damon...

Deși nu fusese la fel de rău ca Liam, nici nu făcuse cu adevărat vreun efort în ceea ce mă privea. De ziua mea și de Crăciun îmi trimitea un mesaj, iar când m-am accidentat destul de rău anul trecut, îmi trimisese un mesaj scurt, dar cam atât...

În noaptea aceea, nu doar că îmi pierdusem perechile înainte măcar de a le avea, dar îmi pierdusem și doi dintre cei mai buni prieteni. Aș fi vrut să nu mă fi dus la bal, dacă n-aș fi făcut-o, nimic nu s-ar fi schimbat între noi.

Eram atât de pierdută în gânduri încât nu mi-am dat seama încotro mergeam, când sunetul chicotelii gâfâite a unei femei m-a făcut să mă opresc locului.

Am privit înainte și am văzut o femeie superbă. O recunoșteam vag. Era sprijinită de perete, cu mâna pe pieptul unui bărbat în timp ce el se apleca ușor spre ea, vorbindu-i încet.

Un bărbat al cărui miros de scorțișoară condimentată și ploaie proaspătă m-a izbit ca o furtună, iar odată cu el, sentimentul sfâșietor de durere mi-a răsucit stomacul.

Capul i s-a întors brusc spre mine și am privit în ochii de un albastru pudrat intens ai lui Damon. S-a îndepărtat rapid de femeie, iar asta m-a durut. De ce ai face asta dacă intențiile tale n-ar fi inocente?

— Raven... Nu știam că te-ai întors... a spus el încet, vocea lui trimițând un val de furnicături prin mine.

— Da, am venit aseară. Eu, ăă, Liam mi-a spus să discut programul de antrenament cu tine. Ăă, aruncă o privire peste ele când ai timp și vezi ce crezi, am spus; apropiindu-mă de el, i-am întins stick-ul de memorie.

M-a privit de sus, și am văzut îngrijorarea din ochii lui. Inima îi bătea ceva mai repede în timp ce l-a luat; eu i-am dat drumul repede, nevrând să-l ating.

În ciuda a tot, am simțit o urmă de vinovăție străbătându-mă pentru ce se întâmplase în urmă cu doi ani. Mi-am ferit privirea, oferindu-i femeii un zâmbet mic. Era cu adevărat superbă...

— Bună, a spus ea.

— Bună.

— Robyn, a zis ea, întinzându-și mâna.

— Raven. I-am luat mâna, iar ea i-a aruncat un zâmbet lui Damon.

— Îmi pare bine să te cunosc, fată.

— Și mie. M-am întors și am plecat, nevrând să mai petrec nici măcar un minut aici.

Cu fiecare pas pe care îl făceam, zâmbetul îmi dispărea. La naiba, trebuia să vorbesc cu Liam despre casa haitei...

Nu voiam să-l întreb din nou. Poate o să mă duc s-o vizitez pe Azura și o voi întreba pe Mătușa Red...

Ăsta suna ca un plan mai bun!

Am părăsit rapid casa haitei, simțindu-mă mult mai bine în timp ce mă grăbeam prin pădure spre casa care se afla puțin mai ferită de restul haitei. Un cămin unde îmi petrecusem majoritatea amintirilor din copilărie. O scăpare din calea tensiunii și a deprimării din propria mea casă.

Inima mi-a tresărit când m-am uitat în jur, amintindu-mi cum stăteam cu Kiara sub acel copac de lângă râu... amintindu-mi cum Liam îmi dădea o palmă peste fund și mă numea Bucățică... zâmbetul lui Damon când făcea rost de gogoși proaspete pentru toată lumea sau ceva de genul.

Nu te gândi la ei.

Cel mai trist lucru era că, odată cu trecerea timpului, și lupoaica mea ajunsese să se deconecteze de mine.

Am sunat la ușă și am auzit zgomot de râsete.

— Mami! Cineva la ușă!

Am zâmbit, auzind vocea Azurei. La naiba, n-ar fi trebuit să vin cu mâna goală! Chiar îi luasem un cadou de sus, din nord. Zeițo, memoria mea era ridicolă!

— Raven, intră, a spus Mătușa Red în clipa în care a deschis ușa.

— Nu refuz, am răspuns, pășind înăuntru și închizând ușa în urma mea. Azura!

Ea s-a dat în spate, privindu-mă cu reținere.

— Eu sunt Raven.

— Waven? a zis ea.

Am zâmbit și am dat din cap.

— Vrei să te iau în cârcă? Sau pot să fiu un căluț?

— Ooo, în cârcă!

Am zâmbit, asta-i fata. Am luat-o în brațe, învârtind-o, făcând-o să chicotească. Semăna foarte mult cu Indigo și mă întrebam cum făcea Mătușa Red față acestui lucru. Am sărutat-o blând pe frunte înainte s-o așez jos, pe blatul de bucătărie.

Mătușa Red părea că fusese ocupată cu gătitul.

— Până la urmă i-ai văzut pe băieți? a întrebat ea.

Inima mi s-a oprit pentru o clipă, și jur că ea știa ceva.

— Da, i-am văzut, am spus fără să mă trădez. Făcând fețe spre Azura, care a pufnit în râs.

— Asta-i minunat. Rămâi la prânz, fac Shepherd’s pie?

— Nu mă deranjează, nu mâncasem nimic și nici nu știam să gătesc... Ăă, am venit pentru că voiam să te rog ceva, am spus, urcându-mă pe unul dintre scaunele de bar.

— Desigur, despre ce e vorba?

— Voiam să te întreb dacă aș putea face o cerere pentru o cameră la casa haitei, am spus, ascunzându-mi nervozitatea pe care o simțeam pe dinăuntru.

S-a încruntat, privindu-mă cu îngrijorare.

— Angela mi-a spus că probabil vei cere asta. E totul în regulă?

— Da, doar că mă gândesc că sunt destul de mare să am locul meu, am zis, dând ușor din umeri.

— Sigur, o să pun pe cineva să-ți pregătească o cameră acolo. Și Liam stă acolo de când s-a întors... S-a încruntat, iar eu am încercat să nu reacționez la menționarea numelui lui Liam. S-a schimbat mult, nu-i așa?

— Da...

— Cu siguranță trebuie să existe un motiv în spatele acestui lucru, a spus Mătușa Red pe un ton lejer, băgând tava în cuptor, înainte de a se întoarce spre mine, cu ochii ei ascuțiți fixați asupra mea. Ai cumva vreo idee care ar putea fi acel motiv?