ÎN ZILELE NOASTRE

RAVEN

Soarele îmi ardea pielea, acoperind-o cu un strat subțire de transpirație. Am sărit înapoi când cei doi bărbați au atacat simultan.

Trei…

M-am răsucit, lovindu-l pe unul dintre ei cu cotul în gât, auzind o pârâitură satisfăcătoare.

Doi…

Am făcut un salt pe spate, apucându-l pe celălalt, și l-am izbit cu fața de pământ.

Unu…

Cu o ultimă piruetă, mi-am înfipt pumnul în nasul primului bărbat. A grohăit în timp ce se clătina pe spate, înainte de a cădea în genunchi. Am zâmbit ușor, respirând greu, în timp ce făceam un pas înapoi.

— Și exact așa se face, am spus, privind spre grupul de adolescenți care urmăriseră scena.

Nu au spus nimic, doar se holbau cu venerație la cei doi uriași care zăceau lați la pământ.

— Este uimitor, a mormăit unul dintre băieți.

M-am lăsat pe vine și mi-am scos greutățile pe care mi le legasem de glezne. Am auzit bătăi din palme și m-am întors s-o văd pe mătușa mea, Angela, apropiindu-se. Părul ei lung era prins într-o coadă de cal înaltă, iar ea era îmbrăcată în blugi și un tricou supradimensionat.

— Încă o dată, impresionant de bine executat, Raven, a spus ea, pasându-mi o sticlă cu apă.

— Mersi. Cred că toată lumea devine prea previzibilă, am spus, ridicându-mă și luând-o.

— Sau tu ești pur și simplu incredibilă. Ai primit un e-mail de la Elijah, a spus ea încet.

Inima mi-a sărit o bătaie, iar nervozitatea a început să mi se zbată în stomac.

— Serios?

— Da, te-a chemat oficial să te întorci acasă și să preiei funcția de Lider al Războinicilor.

Să mă întorc acasă... Stomacul mi s-a întors pe dos când amintirea acelei nopți mi-a revenit în minte...

În acea noapte, zeița lunii m-a condus la perechea mea, dar m-a făcut să pierd totul.

(AMINTIRE)

Mergeam mână în mână cu prietena mea, Kiara. Emoțiile mă copleșeau serios. Balul împerecherii se ținea în aer liber, luminat orbitor de lumini strălucitoare.

Ochii mei căutau două chipuri familiare. Ceilalți doi prieteni ai noștri, Liam și Damon. Oare unul dintre ei avea să fie perechea mea?

Când am început să-i caut, cel mai delicios amestec de arome m-a izbit și am înghețat. Pieptul îmi bătea cu putere în timp ce inspiram adânc.

Nuci prăjite, ploaie proaspătă, scorțișoară condimentată și miere... Arome care m-au înecat... Arome care îmi erau vag familiare...

— Oh, bună, băieți, a spus Kiara cu un zâmbet.

M-am întors încet, cu gura încă plină de ciocolata pe care o mâncasem, privindu-i fix pe cei doi din fața mea. Inima îmi bătea cu nebunie.

Liam arăta fascinant într-un costum gri, iar Damon arăta la fel de atrăgător în negru. Amândoi emanau senzualitate și, dacă înainte credeam că sunt chipeși, Zeițo, acum erau de-a dreptul irezistibili!

Ochii amândurora străluceau, fixați pe mine cu o privire posesivă care mi-a înodat măruntaiele și a făcut-o pe lupoaica mea să urle de fericire.

— Pereche. Au spus amândoi la unison.

„Perechi. Perechile mele... Am două perechi... Zeițo...”

Privirile băieților au zburat unul spre celălalt. Nu am putut să scot un cuvânt în timp ce le analizam reacția. Damon părea uluit, iar Liam... Reacția lui Liam m-a strâns de piept. Acuzatoare, rănită și plină de dezamăgire.

A făcut un pas înapoi, trecându-și o mână prin plete, care cu doar câteva clipe înainte fuseseră aranjate într-o freză ridicată.

— Eu... cum poate să fie ea perechea amândurora? a întrebat el cu vocea lui răgușită.

— Se mai întâmplă, s-a auzit vocea mai profundă a lui Damon.

Inima îmi bătea cu putere în timp ce mă uitam la Liam. Nu... nu m-ar fi respins, nu-i așa? A clătinat din cap, dând înapoi.

— Nu pot face asta.

Cuvintele lui m-au tăiat ca un cuțit și am simțit cum durerea respingerii lui indirecte mă distruge. S-a întors și a plecat, fără să-mi dea măcar șansa de a spune ceva.

— Liam! a strigat Damon din urma lui. M-a privit pentru o secundă, ochii lui albaștri îmblânzindu-se înainte să fugă după prietenul său.

Indiferent ce am spus sau am gândit, durerea respingerii lui Liam a usturat mai rău decât dacă aș fi fost stropită cu aconit.

În acea clipă am realizat; nu aș fi fost fericită doar cu unul... Aveam nevoie de amândoi... Amândoi erau o parte din mine...

(SFÂRȘITUL AMINTIRII)

— Raven?

M-am smuls din gânduri în timp ce vântul îmi bătea prin părul vopsit ombre în nuanțe intense de mov și albastru, holbându-mă la mătușa mea.

— Scuze, m-am pierdut cu firea. I-am oferit un zâmbet amar și m-am întors spre copii. Lecțiile s-au încheiat pe ziua de azi!

— Da, doamnă! S-au grăbit să plece, flecărind între ei, discutând despre meci sau despre anumite mișcări, iar eu le-am zâmbit celor doi bărbați care se ridicau de jos.

Atât mătușa, cât și eu am pornit în același pas în timp ce mergeam spre casa haitei. În ciuda faptului că eram o străină, fusesem primită aici cu brațele deschise. În ultimii trei ani, aceasta fusese casa mea.

— Ai de gând să le spui părinților tăi despre funcție?

— Nu, o să le spun când mă întorc, dacă Unchiul El nu a făcut-o deja, am spus, bând apă.

Mătușa Angela a dat din cap, și știam că relația ei încordată cu tata se înrăutățea tot mai mult cu fiecare an ce trecea. Abia dacă își vorbeau, iar când o făceau, se certau.

La început, mătușa și perechea ei, Cassandra, se mutaseră în haita Blood Moon, dar când mama Cassandrei s-a îmbolnăvit, s-au întors la Haita Dark River și au decis să rămână acolo. Știam că tata fusese motivul pentru asta, dar nu am întrebat niciodată cu adevărat care fusese picătura care a umplut paharul, pentru că și eu aveam secretele mele și nu voiam ca nimeni să-și bage nasul în viața mea.

— Ai meritat asta, Raven, te-am privit cum te antrenai la nesfârșit, cum trăgeai de tine tot mai mult și mai tare. Dacă e cineva care o merită, tu ești aceea. Sunt mândră de tine. Așa că, atunci când te întorci, vreau să ții capul sus și să-i înfrunți pe toți.

Privirile ni s-au întâlnit și m-am întrebat cât de multe știa sau presupunea, dar m-am rezumat la a-i oferi un zâmbet palid.

Asta voi face, exact asta, pentru că nu eram slabă.

-----

Două zile mai târziu am ajuns acasă. Îmbrăcată într-o pereche de blugi negri, un maiou mov cu prindere după gât, o geacă de piele și cizme, am privit în sus la zidul imens care înconjura teritoriul haitei.

Când l-au construit?

M-am apropiat de poartă, conducând încet, coborând geamul mașinii, iar gardianul m-a analizat din priviri.

Un zâmbet mic i-a apărut pe buze, iar eu i-am întors unul larg.

— Raven Jacobs!

— Unica și inegalabila, am spus, dându-mi părul pe spate în mod dramatic.

— La naiba, fată! Nu știam că vii! Îl așteptam doar pe noul Lider al Războinicilor... Sfinte căcat, ești tu?

— Cam așa se pare.

— Atunci n-o să te mai țin din drum, cei din familia Alfa te așteaptă.

— Mă bucur să te revăd.

Am trecut mai departe cu mașina, încercând să-mi țin emoțiile în frâu. Nu eram pregătită pentru asta. Zeițo, nu cred că am fost vreodată pregătită pentru asta, dar trebuia s-o fac. Am parcat în fața casei haitei și, spre ușurarea mea, acolo erau doar Unchiul El și Mătușa Red.

— Raven. Bine ai venit acasă, a spus Mătușa Red apropiindu-se în secunda în care am ieșit din mașină și m-a strâns tare în brațe; am îmbrățișat-o și eu, inspirând mirosul ei familiar și reconfortant.

— Mersi, Mătușă Red, am spus, înainte ca Unchiul El să-mi ofere și el o îmbrățișare strânsă.

Am simțit un val de tristețe cuprinzându-mă. Își pierduse ultimul dintre cei mai apropiați prieteni în urmă cu două luni și știam că asta trebuie să-l afecteze profund. Am ridicat privirea spre el, inima oprindu-mi-se în loc în timp ce mă uitam în acei ochi de un albastru ceruleum, ochi care îmi aminteau de ai lui Liam.

— De fapt, nu le-am spus băieților că te-ai întors, a zis Unchiul El, zâmbind pe jumătate. Cred că vor fi fericiți.

— Sunt sigură, am spus simulând un zâmbet, foarte conștientă de privirea pătrunzătoare a Mătușii Red, care mă studia. Dar cred că o să-i văd mâine; mai întâi trebuie să merg acasă.

— Ah, da, le-am spus lui Haru și lui Kimberly că te-ai întors, a zis Mătușa Red.

— Grozav.

-

Mai târziu, în acea seară, când mă întorsesem acasă, nu mi-am despachetat bagajul pentru că voiam să-l întreb pe Alfa El dacă mă puteam muta la casa haitei. Și doamne, cred că luam decizia corectă s-o fac, tensiunea era sufocantă. Îmi plimbam mâncarea prin farfurie, nevrând nici măcar să mănânc din mâncărurile demne de un orgasm culinar pe care le gătise mama, în toată tensiunea asta.

— Deci Alfa Elijah mi-a spus că ai aplicat pentru postul de Lider al Războinicilor? a remarcat tata, cu maxilarul încleștat, ochii lui căprui și ascuțiți privindu-mă calculat.

— Da, așa am făcut, am spus eu fad.

— Nu te-ai gândit nici măcar o dată să, nu știu, îmi ceri părerea?

— Ăă, de ce-aș fi făcut-o? Am ridicat din sprâncene.

Vorbea serios? Chiar avea de gând să mai facă asta?

— Raven, nu vorbi așa cu tatăl tău, a spus mama pe un ton blând.

Mi-am strâns buzele, trăgând adânc aer în piept ca să mă calmez.

— Prea mult timp petrecut pe lângă Angela, era normal să se întâmple, a adăugat tata bând puțin din sucul lui proaspăt de portocale.

A, serios?

— Tată, cum poți să dai vina pe mătușa pentru asta? Adică, serios, ea nu are nicio legătură cu decizia mea!

— Atitudinea asta e o oglindă a ei, a șuierat tata.

— Nici măcar nu mă cert, am exclamat, încercând să-mi păstrez vocea calmă. Spun doar că nu poți să dai vina pe mătușa pentru decizia mea sau pentru orice altceva. Asta a fost doar decizia mea.

— Ei bine, nu prea dă bine. Deci, ai ales o poziție în care o să te fâțâi printre bărbați, se potrivește de minune.

Asta a durut.

— Tată... Sunt antrenamente, n-am de gând să le fac un număr de striptease, și chiar dacă aș fi vrut să devin stripteuză, pe bune că n-ar trebui să mă înjosești în felul ăsta.

— Uau, vezi asta, Kim? Fiica ta vrea să fie târfă, stripteuză sau mai știu eu ce.

— Tată! Eu...

Am clătinat din cap, nu-mi venea să cred că era atât de înapoiat... M-am ridicat, punând jos încet cuțitul și furculița, nevrând să se răstească la mine că fac zgomot.

— Am muncit pe brânci ca să ajung cineva, să fiu acceptată într-o asemenea poziție... Tată, nu-i puțin lucru... Să fii Lider al Războinicilor înseamnă că sunt unul dintre cei mai puternici luptători din această haită. Am muncit zi și noapte ca să dovedesc că sunt bună la ceva. Nu ești nici măcar un pic mândru de mine? am întrebat, aruncând o privire spre mama, doar ca ea să întoarcă ochii în altă parte.

Asta a durut, chiar și atunci când perechile mele m-au abandonat, mi-aș fi dorit măcar să am brațele mamei în care să plâng, dar nu le-am avut...

— Mândru? De ce aș fi mândru? Ești doar o altă Angela, o altă dezamăgire. S-a ridicat, trântindu-și furculița pe masă, și a ieșit val-vârtej din cameră.

— Haru... a spus mama, grăbindu-se să iasă din cameră.

M-am holbat la masă, înghițind în sec.

O dezamăgire... Un eșec... Nedorită... Inutilă...

Am tras adânc aer în piept, zâmbind palid.

Era în regulă, eram obișnuită cu toate astea.