Knightly

Mergem cu mașina spre clinica pe care mama o folosește pentru clienții ei. O mașină Urus neagră e parcată lângă intrare. Sunt trei autocolante pe geam. Mami, Aizen și Ayrie. În primul an, nu m-am putut opri din a mă gândi la ea. Mi-a luat ceva timp să-mi stăpânesc lupul. Am fost pe punctul de a-i ceda de mai multe ori și am găsit alinare în gândul că ea nu era la îndemâna mea.

Nu merit iertarea ei. Am știut asta dintotdeauna, dar acum nu mai este vorba despre ea. Vor avea nevoie de mine.

Phoebe se încordează vizibil când mă vede intrând în clinică, dar nu se mișcă atunci când mă așez lângă ea. Își drege vocea și privește în jos la hârtia din mână. I-o iau și o fac cocoloașe.

"Nu ești nevoită să faci asta, Îngeraș. Putem merge undeva și putem vorbi despre asta ca doi adulți. Este tot ce îți cer,"

Urăsc faptul că tremură, că sunt cineva de care se teme. Aștept răspunsul ei, iar în cele din urmă îmi aprobă printr-o mică mișcare a capului. Ieșim amândoi împreună. Îl expediez pe Peter dintr-un gest și merg alături de ea spre mașina ei. E atât de aproape încât pot simți căldura emanată de pielea ei.

"Conduci tu," deblochează ea mașina când vede că Pete se urcă în a mea.

Trebuie să-mi țin mâinile acasă. O singură atingere și lupul meu se va trezi. Doar faptul că o am în preajmă îl stârnește. Să luăm lucrurile treptat este cel mai bun lucru pentru amândoi, chiar acum. O duc în afara orașului. Departe de oricine ar sări la oportunitatea de a ne încolți în ceva ce nu suntem pregătiți să gestionăm.

Există o casă veche pe plajă chiar la marginea orașului, cu o plajă privată. Este liniște și nu e nimeni pe o rază de kilometri întregi. Ea se lasă pe spate și zâmbește când casa i se dezvăluie privirii.

"Ai mai fost aici?" întreb eu.

"Hmm?" se întoarce să mă privească. "Nu,"

"Părea că o recunoști,"

"Ayrie," spune ea blând. "Când eram în avion, m-a întrebat dacă vom locui într-o casă obișnuită în loc de un apartament. A spus că ar vrea o Casă pe plajă mai mult decât pe a lui Barbie,"

"Aici am locuit mama și cu mine înainte să-l cunoască pe tata," zâmbesc eu.

"Poftim?"

"Fredrick Blake este tatăl meu vitreg. M-a adoptat când s-a căsătorit cu mama. M-am gândit că ne-ar prinde bine puțină intimitate,"

"Mulțumesc," dă ea din cap.

"Lasă-mă să-ți fac un tur,"

"Cred că vreau doar să mă așez," refuză ea.

Mergem pe lângă casă pentru a ajunge la foișorul care coboară spre plajă. Se așază pe trepte cu fața spre apă. Umerii ei tremură în timp ce începe să plângă. Nu știu nimic despre fata asta, dar unei părți din mine nu-i place s-o vadă așa. Ceea ce înrăutățește lucrurile este faptul că eu sunt motivul pentru care plânge. Cel puțin, lupul meu și cu mine putem fi de acord asupra faptului că sunt un idiot.

"Phoebe, ultimul lucru pe care mi-l doresc este să te rănesc pe tine sau pe pui-copiii noștri," mă așez lângă ea.

"Sunt ai mei," mă fulgeră ea cu privirea.

Ochii îi sunt roșii. Machiajul îi curge pe obraji. Este la fel de frumoasă ca în ziua în care ne-am cunoscut. Cum naiba îmi poate lipsi atât de mult cineva care a existat doar pentru câteva ore?

"Sunt ai noștri. Au încetat să fie doar ai tăi din clipa în care i-am văzut,"

"Te rog, nu face asta," dă ea din cap, negând.

"Ce anume crezi că o să fac?" o întreb.

"Nu știu," încearcă ea să-și reprime lacrimile. "Dar știu că, indiferent ce ar fi, o să-i rănească pe ei. Poți face ce vrei cu mine. Nu cu ei. Knightly, eram niște copii. A fost o decizie nebunească. Nu e vina lor. Eu am făcut alegerea. Dacă ai de gând să mă pedepsești, nu-i implica pe ei,"

"Nu știu ce te face să crezi că ți-aș face vreodată vreun rău ție sau lor, Phoebe," oftez eu. "Știu că eram copii și nu neg faptul că alegerea pe care ai făcut-o a fost corectă. Urăsc al naibii de mult că am pierdut atâta timp cu ei, dar nu mai am ce face în privința asta, Îngeraș. Tot ce vreau e să-i văd. Vreau ca ei să mă cunoască. Vreau să-i cunosc. E tot ce-mi doresc deocamdată,"

"Ce înseamnă asta, deocamdată?"

"Un pas pe rând, Îngeraș. M-ai luat prin surprindere pentru a doua oară și n-am toate răspunsurile în acest moment,"

"Eu te-am luat prin surprindere?" pufnește ea. "Aveam douăzeci și patru de ani și eram singură când am aflat. Tu nu ești victima aici,"

"Crezi că nu știu asta prea bine?" râd eu.

"Promiți?" se uită ea la mine. "Promiți că este despre ei și nu despre noi?"

"Da," încuviințez eu. "Nu știu prea multe despre tine, Îngeraș. Până în cealaltă noapte, tot ce știam era că am întâlnit o fată foarte frumoasă într-o seară și asta a fost tot ce am avut. Acum s-a întors și nu știu ce dracului să fac,"

"Vrei să vezi poze?" întreabă ea după câteva minute de tăcere. Bagă mâna în poșetă și scoate o tabletă. Ecranul de blocare e o poză cu ei trei râzând. O deblochează și deschide pozele. Derulează prin mii de imagini până ajunge la început. "Aici e când am aflat că sunt însărcinată," își șterge ochii. "Uite,"

Iau tableta și văd o imagine neagră cu umbre albe. În partea de jos sunt două bobițe. Îmi îngheață sângele în vene în timp ce mă holbez la ea. Îmi ia un moment să mă adun, pentru că, sfinte sisoie. Asta e real.

"Cum ai aflat?" întreb eu, având nevoie să știu orice despre ea.

"Mă întorsesem la muncă," râde ea, ștergându-și lacrimile. "Eram un designer junior și nu e tocmai o muncă ușoară. Trebuia să mă asigur că totul e perfect înainte ca modelele să pășească pe podium. Am leșinat," zâmbește ea. "M-am panicat complet. Adică, sfinte sisoie. A fost cel mai terifiant lucru. Și apoi, ecografistul mi-a arătat două bobițe mici pe ecran și micuțele lor bătăi de inimă. Nu știam ce să fac, dar nu eram tocmai neajutorată. Mă hotăram dacă o să-ți spun și căutam o cale să dau de tine,"

"Ce te-a făcut să decizi?" o întreb.

"Asta," râde ea și răsfoiește pozele până ajunge la o captură de ecran cu un titlu de ziar. Era noaptea în care am cunoscut-o pe Hailey. Un dobitoc n-a vrut să accepte un refuz și l-am smuls de pe ea. A declanșat o bătaie generală în clubul în care eram. "Da,"