Anne simți cum o străbat fiorii din cap până în picioare.

— Anne? De ce întrebi asta? întrebă Sarah când Anne rămase tăcută.

Anne încercă din răsputeri să-și controleze vocea tremurândă și răspunse:

— Nu... nimic. Doar eram curioasă...

— Când te întorci? O să gătesc pentru tine!

— Nu prea curând. Te sun eu când o voi face.

— Bine, te aștept.

După ce închise telefonul, Anne se făcu albă la față, așezată pe toaletă, lipsită de vlagă.

Credea că Anthony este doar bogat. Nu se așteptase să aibă atât de multă putere în Luton!

Nu, chiar și așa, tot trebuia să fugă!

Odată ce ar fi ieșit din Luton, Anthony nu ar mai fi găsit-o niciodată.

O putea ruga pe mătușa ei să-i aducă pașaportul la aeroport. Odată ce ar fi ieșit din Royal Mansion și din The Curve...

Dar cum...

Două zile mai târziu, în timpul cinei, Anne stătea la masă și privea felurile de mâncare.

Luă o îmbucătură de pâine și întinse mâna după salată. O mirosi, iar aroma vagă de fructe de mare îi provocă teamă. Mâna îi tremura.

Cu toate acestea, se forță să bage furculița în gură, mestecă și apoi înghiți.

Menajera care stătea nu departe o văzu mâncând salata cu sos de fructe de mare. Își spuse în sinea ei: „În sfârșit cedează!”

Ieși repede din sala de mese și îl căută pe Hayden.

— Hayden, domnișoara Vallois mănâncă salata!

Hayden o privi pe menajeră cu o expresie serioasă. Îi făcu apoi un semn să continue să o supravegheze pe Anne, în timp ce el puse mâna pe telefon să facă un apel.

— Domnule Marwood, domnișoara Vallois mănâncă salata.

În biroul situat la ultimul etaj al zgârie-norului, Anthony stătea pe un scaun negru, cu telefonul la ureche. Ochii săi întunecați erau ascuțiți ca ai unui vultur.

— A apărut vreo reacție?

— Ea...

Înainte ca Hayden să poată termina de vorbit, se auzi un zgomot puternic venind dinspre sala de mese. Se grăbi într-acolo.

Vasele erau împrăștiate pe podea, cu pâine și salată peste tot.

Anne era îngenuncheată într-o parte și tușea violent.

Pe încheietura ei goală se puteau vedea deja erupții roșii.

— Da, a apărut, domnule Marwood, îi spuse Hayden lui Anthony.

Anthony zâmbi rece și ordonă:

— Trimite-o la spital.

— Da, domnule.

Anne urcă în mașină și se sprijini slăbită de geam. Când văzu mașina punându-se în mișcare, ochii ei plini de durere se luminară.

În zece minute de mers cu mașina, erupțiile îi ajunseseră până la gât și pe față.

Asta era o reacție minoră. Cea mai gravă era că Anne începea să aibă dificultăți de respirație. Se încruntă în timp ce transpirația îi curgea pe gât.

Era atât de aproape de moarte.

Nu, nu trebuia să moară. Avea trei copii adorabili. Ce s-ar face ei fără mama lor...

Cu toate acestea, își pierdu cunoștința înainte de a ajunge la spital. Fost trimisă direct în sala de urgențe.

Când Kathryn Brown, medicul șef, o văzu pe Anne, fu șocată. Aceasta era cea mai severă reacție alergică pe care o văzuse în toți acești ani. Anne ar fi murit dacă ar fi ajuns chiar și puțin mai târziu.

Fiind medicul șef al spitalului privat al lui Anthony, Kathryn începu să o trateze pe Anne imediat.

Era miezul nopții, iar spitalul era liniștit. Aerul avea o tentă sinistră, care îți dădea fiori pe șira spinării.

Ușa salonului VIP se deschise încet. O umbră neagră se apropie de patul în care se afla cineva.

Masca de oxigen a lui Anne fusese scoasă, iar respirația ei era acum stabilă.

Totuși, fața ei palidă mai avea încă niște urme de erupții.

Anthony se aplecă mai aproape. Își puse palmele de o parte și de alta a ei, ca un monstru.

— Ți-a plăcut? Vocea lui era joasă și rece.

Anne, care era la câțiva centimetri distanță, avea ochii închiși și genele tremurânde, dar nu răspunse.

— Ce păcat că am ratat privirea ta în agonie. Totuși, va mai exista o șansă în viitor, șopti vocea lui stranie.

Anne își recăpăta încet cunoștința. Când se întoarse, văzu fereastra de sticlă luminată de soare.

Era dimineața următoare.

Privi în jur prin camera care mirosea puternic a dezinfectant și știu unde se afla.

Scoase un oftat de ușurare. În sfârșit scăpase din The Curve.

Anne se ridică în capul oaselor și își pipăi erupțiile de pe față.

După o bătaie în ușă, intră Kathryn. Când văzu că Anne se trezise, spuse:

— Nu vă faceți griji, erupțiile vor dispărea complet după două zile de medicație.

Anne o privi inexpresiv.

— Sunt medicul șef al acestui spital privat. Sunt medicul personal al domnului Marwood, Kathryn Brown.

Anne fu șocată. Medicul șef al unui spital privat...

Kathryn era curioasă în privința lui Anne.

Era prima dată când Anthony trimitea o femeie la acest spital. Chiar și Hayden, majordomul de la Royal Mansion, o urmase aici.

Anne trebuie să fi fost specială.

Fața distorsionată a lui Anne se curățase în cele din urmă, dezvăluind frumusețea ei de porțelan.

O doamnă frumoasă ca ea stând lângă Anthony l-ar face pe oricine să presupună instantaneu că sunt un cuplu.

— Odihniți-vă bine. Apăsați pe buton dacă aveți nevoie de ceva și voi veni imediat.

— Mulțumesc.

— Cu plăcere.

Anne văzu ușa închizându-se și începu să se gândească.

Această doctoriță era medicul personal al lui Anthony, așa că sigur nu-i va cere ajutorul.

Anne spera ca Anthony să nu mai apară niciodată aici.

În acest fel, ar avea o șansă mai mare de evadare!

Mâncase salata cu fructe de mare în speranța de a obține o șansă să fugă!

Dacă nu, nu exista nicio altă cale de a ieși din securizatul Royal Mansion!

După prânz, o asistentă veni să-i schimbe perfuzia.

O oră și jumătate mai târziu, asistenta veni din nou.

Când Anne văzu asistenta cu capul plecat, ochii îi sclipiră.

Zece minute mai târziu, o femeie în uniformă de asistentă ieși cu o mască pe față. Avea în mână un tub de perfuzie smuls și medicamente.

Le aruncă la trecerea pe lângă cutia de deșeuri medicale. În loc să meargă la recepție, se îndreptă spre lift.

Nu era o asistentă.

Era Anne în acea ținută, intrând în lift. O mână opri ușa când aceasta era pe cale să se închidă.

Îngheță de frică.

— Scuze. Intră un alt doctor.

Anne nu vorbi și își ținu capul plecat.

Apăsă butonul de deschidere când liftul se opri la etajul trei și ieși.

Coborî apoi scările până la parter în timp ce își scotea uniforma de asistentă. Alergă spre ușă.

Făcu repede semn unui taxi și se îndreptă direct spre aeroport!

Anne își scoase telefonul și îl porni. O sună pe Sarah:

— Mătușă, ești deja la aeroport?

— Da, unde ești?

— Ajung curând! Așteaptă-mă! Anne închise și îl grăbi pe șofer. Îmi pare rău să vă deranjez, dar ați putea conduce mai repede? Mă grăbesc.

Când avea să fie aproape de sosire, urma să o sune pe mătușa ei să cumpere biletele de avion și să o aștepte.