— Privește-mă, Sandra. Asta e important.

Ea își ridică privirea spre a lui, cu toată tulburarea clocotind în ochii ei albaștri superbi.

— Vreau să-ți iei cât timp ai nevoie să te gândești la asta — la noi. Dar vreau să-mi promiți că nu te vei întoarce la Casa. Nu fără mine. Nu pentru vreun motiv. Nu până când asta nu e decis între tine și mine, și sper că, chiar dacă nu mă alegi pe mine, nu vei merge acolo de una singură. Nu vreau să mi te imaginez sub mâinile altui bărbat. El atingându-te peste tot unde vreau eu să te ating. Fă asta măcar pentru mine.

— Îmi dai un ultimatum, spuse ea cu o voce joasă. Vrei să promit că, dacă nu te aleg pe tine, voi nega ceea ce vrea inima mea. Ceea ce am nevoie. Cum e asta corect?

— Dragostea nu e corectă, spuse el direct, urmărind sclipirea de surpriză din ochii ei, cum s-au mărit la afirmația lui.

Nu continuă pe tema asta. Era cu siguranță prea devreme să pună asta pe umerii ei, pe lângă tot ce adusese seara. Avea nevoie de timp să cumpănească alte chestiuni fără ca el să debitateze declarații de dragoste pe care ea nu le-ar crede sincere.

— Ceea ce îți cer este o șansă, Sandra. Alege-mă pe mine. Lasă-mă să te inițiez în lumea pe care o dorești atât de mult. Oferă-mi măcar asta. Dacă nu e ceea ce vrei, dacă se dovedește că nu e ceea ce ai nevoie, atunci vom face un pas înapoi și vom reevalua. Ceea ce vreau este oportunitatea — oportunitatea exclusivă, dacă vrei. Pentru că am spus deja că mi-aș fi reprimat nevoia de a domina dacă acesta ar fi singurul mod în care te-aș putea avea. M-ai dat gata când te-am văzut intrând pe ușă în camera comună și lumea mea se învârte de atunci. Tot ce vreau este o șansă, scumpo. O șansă. Și nu vreau să te întorci acolo. Nu fără mine. Nu cu altcineva până nu am avut șansa să-ți demonstrez că sunt tot ce ai nevoie. E atât de greșit din partea mea să cer asta?

Ea se uită la el mult timp înainte de a clătina încet din cap.

El se aplecă în față, atingându-i fruntea încrețită cu un sărut scurt, încercând să relaxeze liniile care se formaseră sub forța concentrării ei.

— Îți voi da timp, Sandra. Tot timpul de care ai nevoie. Dar nu aștepta prea mult. Ai așteptat atât de mult să acționezi. Nu e nevoie să pierzi și mai mult timp când acesta este un lucru la care evident te-ai gândit mult. Știi că poți avea încredere în mine. Sper că ai deja. Și acesta este un pas uriaș peste orice alt bărbat pe care l-ai fi ales și un pas înainte față de tipul cu care ai intrat în camera comună. Pentru că, scumpo? Îmi pasă de tine și de plăcerea ta. Lui Craig nu-i pasă și nu i-ar păsa. Având ocazia, aș pune lumea la picioarele tale. Nu există nimic ce nu aș face ca să te am, să te posed. Am nevoie doar de șansa să-ți demonstrez asta.

Dorul din ochii ei aproape că l-a distrus. Discursul lui pătimaș vorbise inimii ei. De asta era sigur.

— Nu voi întârzia mult, spuse ea răgușit. Am nevoie doar de timp să gândesc. E mult. Adică nu aveam nicio idee, Derrick. Astăzi trebuia să fie despre mine lăsând trecutul în urmă. Nu doar pe Clement, ci și pe tine. M-am simțit ca și cum aș fi fost o povară pentru tine mult prea mult timp și că era timpul să nu mă mai sprijin pe tine. Timpul să te las să-ți vezi de viața ta. Nu-mi pot imagina că ai avut relații pe termen lung. Cele mai multe femei nu ar aprecia ca tu să lași totul baltă pentru a consola văduva celui mai bun prieten. Am crezut că îți fac ție — și mie — o favoare adunând cioburile și stând pe propriile picioare. Iar acum tu vrei asta și mai mult. Nu pot să cuprind asta cu mintea și, așa cum am spus, nu vreau să iau o decizie pripită pe care amândoi o vom regreta. Țin la tine, Derrick. Foarte mult. Nu cred că ți-am mulțumit vreodată cum se cuvine pentru tot ce ai făcut pentru mine.

— Nu vreau mulțumirile tale, Sandra. Te vreau pe tine. Simplu. Doar pe tine. Și supunerea ta. Dar, așa cum am spus, dacă se dovedește că nu asta e ceea ce vrei, atunci nu trebuie să fie așa între noi. Aș sacrifica mult ca să te am în orice fel te pot avea.

Tristețea îi umplu ochii. — Nu vreau asta pentru tine, Derrick. Nu vreau să te schimbi pentru mine. Nu vreau să fii cineva care nu ești. Asta e la fel de rău ca și cum aș fi așteptat — cerut — ceva de la Clement ce știam că nu e dispus sau capabil să ofere. Nu i-aș fi cerut niciodată asta. Așa că nu pot să-ți cer ție să negi cine ești pentru mine.

El o trase înainte în brațele lui, buzele lui găsindu-le pe ale ei, reducând-o la tăcere. Ea se topi atât de dulce în corpul lui încât fu nevoie de tot efortul lui să nu o ia pe sus în brațe și să o ducă în patul lui. Dar așteptase atât de mult. Avea să aștepte oricât ar fi fost nevoie ca ea să fie pregătită.

— Ce-ar fi să mă lași pe mine să decid sacrificiile pe care le fac. Tu nu ai făcut sacrificii pentru Clement? Asta înseamnă dragostea, scumpo. Ai vrut și ai avut nevoie de ceva ce el nu-ți putea oferi, dar asta nu te-a făcut să-l iubești mai puțin.

Ea încremeni lipită de el și apoi se cuibări și mai mult în îmbrățișarea lui, ascunzându-și capul sub bărbia lui. Doamne, se potriveau. Ca două piese de puzzle. El își înfășură ambele brațe în jurul ei, ancorând-o acolo, pur și simplu bucurându-se de senzația de a o avea în brațe într-un mod de care nu se putuse bucura niciodată înainte. Pentru că acum ea știa care era poziția lui și permitea asta. Știa al naibii de bine că el o ținea și o atingea nu din prietenie, ci ca un bărbat care îi dorea foarte mult inima și sufletul.

— Acum, despre acea promisiune?

Ea se retrase încet și îl privi în ochi. — Promit, Derrick. Doar dă-mi puțin timp să sortez toate astea. A fost o zi dificilă pentru mine și tot ce credeam că va fi nu a ieșit deloc așa cum mă așteptam. Trebuie să procesez asta.

El dădu din cap și începu să vorbească, dar ea continuă precipitat.

— Nu vreau să te folosesc, Derrick. Și poate că eram împăcată cu ideea de a folosi un străin. Cineva care nu însemna nimic pentru mine. Dar nu te voi folosi pe tine. Nu pe tine. Nu te voi folosi ca pe o cârjă sau ca pe vreun experiment. Însemni prea mult pentru mine. Prietenia ta înseamnă prea mult pentru mine.

El zâmbi și îi dădu tandru o șuviță de păr de pe obraz după ureche. — Dar scumpo, nu mă deranjează dacă mă folosești. Atâta timp cât rezultatul final este să te am pe tine. Am folosit tot felul de femei în ultimii ani. Nu sunt mândru de acest fapt, dar asta e. Toate au fost un substitut slab pentru ceea ce nu puteam avea la momentul respectiv. Pe tine.

— Te-ai prefăcut că erau eu? șopti ea pe un ton uimit.

El încuviință. — Din nou, nu sunt mândru de asta. Dar asta e situația. Nu te puteam avea pe tine, așa că mi-am potolit foamea și dorința pentru tine cu alte femei. Și poate asta schimbă felul în care mă vei privi. E un risc pe care trebuie să mi-l asum. Dar nu te voi minți. Cu siguranță au fost alte femei. Am crezut că sunt într-o poziție în care nu voi avea niciodată ceea ce îmi doream cel mai mult, așa că m-am descurcat cum am putut.

— Nu te învinuiesc că ai fost cu alte femei, Derrick. Doamne, cum aș putea? Eram căsătorită. Nu m-aș fi așteptat niciodată să fii fidel unei femei care nici măcar nu era a ta!

— Mă bucur, spuse el simplu. Pentru că, scumpo? Odată ce te voi avea, nu va mai exista niciodată o altă femeie. Și poți să fii sigură de asta.

Ochii ei se lărgiră din nou de surpriză. Era ca și cum totul abia acum s-ar fi așezat dintr-o dată. Ochii i se încețoșară și deveniră tulburi de șoc. Corpul îi tremură și își strânse degetele laolaltă pentru a încerca să ascundă faptul că îi tremurau.

— Vreau să rămâi aici în noaptea asta, Sandra.

El ridică mâna când protestul i se formă pe buze. Și apoi îi cuprinse bărbia, mângâindu-i maxilarul cu degetul mare.

— Ai primit o lovitură neașteptată extrem de puternică. Înțeleg asta. Și nu-ți cer să te culci cu mine. Nu încă. Nu în seara asta. Dar stai aici în camera de oaspeți. M-aș simți mai bine dacă nu ai fi singură. O să ne fac micul dejun dimineață și apoi te voi duce acasă. Și apoi îți voi da timp. Dimineață vom stabili o întâlnire. Cină. Dans. Orice îți place. Atunci poți să-mi dai răspunsul tău și, în funcție de răspuns, vom vedea ce facem de acolo.

Ea înghiți vizibil și el putu vedea nehotărârea din ochii ei. Cum își cântărea opțiunile și încerca să absoarbă evenimentle zilei.

— Rămâi, șopti el, înclinându-și capul să o sărute din nou.

Ea emise un oftat dulce în timp ce limba lui împinse înăuntru pentru a o gusta din nou. Buzele ei creau dependență. Acum că o făcuse pentru prima dată, știa că nu va fi niciodată de ajuns. Voia să o guste peste tot. Sânii ei. Voia să ajungă între picioarele ei și să savureze fiecare centimetru din carnea ei feminină. Și apoi voia să o marcheze. Să o posede în orice mod imaginabil în care se poate poseda o femeie. Până când ea nu ar mai fi avut nicio îndoială cu privire la apartenența ei. Nicio îndoială că el era ultimul bărbat care va mai face dragoste cu ea vreodată.

— Rămâi, spuse el din nou, în timp ce încheia cu reticență sărutul și se retrăgea.

Ea trase aer în piept și apoi îl expiră într-un val lung, umerii lăsându-i-se în jos odată cu acțiunea.

— Bine, cedă ea. O să rămân.

Când intră în bucătăria lui Derrick a doua zi dimineață, el știa că nu dormise bine, dacă dormise vreun pic. Dar apoi, nici el nu dormise. Cum ar fi putut când și-o imagina în dormitorul alăturat? Atât de aproape și totuși la o lume distanță. De neatins. Zăcuse în patul lui, privind în tavan, mulțumind și blestemând alternativ soarta.

Era atât de aproape. Atât de aproape de a avea dorința inimii sale și se tot întreba dacă nu cumva aceasta era vreo glumă bolnavă pe care soarta i-o juca. Fluturând proverbialul morcov în fața nasului său doar pentru a i-l smulge cu cruzime. Dacă Sandra dădea înapoi? Dacă acționase din impuls și, după o analiză atentă, alegea să se răzgândească?

Nu putea să facă față. Fusese destul de rău înainte, când știuse că nu avea nicio șansă cu ea. Dar acum? Acum că îi gustase buzele, o ținuse în brațe? Nu putea suporta dacă o pierdea acum. Înainte chiar să o aibă o dată.

Nu că o dată ar fi fost vreodată suficient. Nu cu ea. Alte femei? O dată fusese tot ce își dorise vreodată. Nu dorise să formeze relații, chiar dacă a nu face asta era o tortură în sine. Îi vedea pe Sandra și Clement. Era torturat de ceea ce aveau ei și de faptul că știa că el nu va avea niciodată la fel.

De cele mai multe ori înghițea în sec și mergea mai departe. Dar nopțile când nu putea, când era singur și tânjea după ceea ce nu putea fi niciodată, mergea la Casa. Își satisfăcea nevoile și apoi se întorcea în purgatoriul auto-impus.

Spera că asta s-a terminat. Pentru totdeauna. Nu putea decât să spere. Dacă voința ar fi făcut să se întâmple, atunci ea ar fi fost deja în patul lui. Legată de el ca să nu plece niciodată.

Disperat? Asta nici măcar nu acoperea situația. Nici pe departe.

Nu avea orgoliu când venea vorba de Sandra. Și nu dădea doi bani pe asta.

Turnă o ceașcă din cafeaua ei preferată și o glisă de-a lungul barului în timp ce ea se așeza. Purta unul dintre tricourile lui, un fapt care îl făcea absurd de fericit, și o pereche de pantaloni de pijama pe care trebuise să-i strângă bine ca să nu-i cadă de pe șolduri. Nu că l-ar fi deranjat...

— Nu ai dormit, iubito, spuse el pe un ton blând.

Ea tresări și închise ochii, dar nu înainte ca el să vadă un val de durere inundându-i.

— Te rog, nu mă numi așa, șopti ea.

— Desigur. Nu am gândit. Îmi pare rău, spuse el încet.

Era felul în care o numise întotdeauna Clement.

— Sunt o mulțime de alte alinturi pe care le voi folosi pentru tine, scumpo.

Ea deschise ochii și un zâmbet flirtă cu colțurile gurii ei.

— Așa, e mai bine. Sigur nu a fost o noapte chiar atât de rea?

Dar chiar în timp ce o spunea, știa că probabil fusese un iad. Fusese iad pentru el, și nu el fusese cel care primise un șoc uriaș. Și chiar la aniversarea morții lui Clement. Se strâmbă interior, dar apoi sincronizarea nu fusese întotdeauna prietena lui. Nu avea de gând să nu acționeze doar pentru că era data morții celui mai bun prieten al său. Soarta — și Sandra — îi forțaseră mâna.

— A fost mult de asimilat, recunoscu ea, ducând ceașca la buze.

Luă o gură și apoi închise ochii în timp ce plăcerea ștergea liniile de oboseală de pe fața ei.

— Mă răsfeți, spuse ea, coborând ceașca.

— Nu, dar intenționez să o fac.

— Deci noaptea trecută nu a fost un vis atunci.

El se aplecă peste blat, astfel încât erau față în față, cu privirile înlănțuite. — A fost un vis. Visul meu. Acum tot ce trebuie să facem este să-l transformăm în realitate.

— O faci să sune atât de simplu, murmură ea.

— Este. Sau nu este. Este ceea ce alegem noi să facem din ea. Eu? Sunt un tip direct, dar știi deja asta. Am așteptat destul, așa că va trebui să-mi scuzi nerăbdarea acum că ceea ce îmi doresc este la îndemână.

— Cum ar trebui să funcționeze asta, Derrick? Mi-am petrecut toată noaptea gândindu-mă — întrebându-mă — ce înseamnă toate astea. Înainte era ireal. Era abstract. Nu real și în fața mea. Am fantezat. M-am întrebat. Chiar am născocit diverse scenarii. Dar acum că e aici, chiar în fața mea, nu știu ce să fac. La ce să mă aștept.

— De ce nu mâncăm amândoi. Vom vorbi la micul dejun și voi răspunde la orice întrebare la care vrei răspunsul. Dar, așa cum te-am avertizat aseară, dacă nu ești pregătită pentru răspuns, e mai bine să nu întrebi.

Ea dădu din cap. — Nu, vreau adevărul. Vreau realitatea. Trebuie să știu ce înseamnă asta. Ce înseamnă ca eu să fiu cu tine.

El se întinse să-i strângă mâna. — Mergi în colțul pentru micul dejun. Iau farfuriile noastre și ne întâlnim acolo.

O privi cum se târa pe distanța scurtă, ținând cana de cafea între palme ca și cum ar fi încercat să-și infuzeze tot corpul cu căldura ei. Ar fi preferat mult mai mult să se înfășoare el în jurul ei. I-ar fi oferit toată căldura de care avea nevoie și mult mai mult.