~ Violet ~

"Dylan, pot să vorbesc cu tine o secundă?" Violet îi oferi lui Adrian un zâmbet politicos înainte de a-l trage pe Dylan deoparte. Merse suficient de departe pentru a se asigura că Adrian nu o putea auzi înainte de a spune: "Ce naiba se întâmplă aici?"

"Nu știu, Vi. Omul a apărut pur și simplu de nicăieri", ridică Dylan din umeri.

"Ai făcut ceva? Sau ai spus ceva?" își îngustă ea ochii.

"Bineînțeles că nu", zise el. "Dacă era vorba despre chestia de săptămâna trecută, nu ar fi așteptat o săptămână întreagă înainte să mă găsească."

"Atunci despre ce e vorba?" întrebă ea. "Și știi că nu-mi place să umbli cu oamenii ăștia."

"Nici mie nu-mi place, dar oamenii ăștia ne plătesc bine", replică Dylan. "Și nu știu dacă știi, dar chiar ne-ar prinde bine niște bani în plus acum."

Violet oftă. Ăsta era un punct de vedere valid.

"Ce ai de gând să faci?" îl întrebă ea.

"O să merg să mă întâlnesc cu el", Dylan făcu o pauză scurtă înainte de a adăuga: "Și poate o să cer să împrumut niște bani."

"Nu poți face asta", Violet clătină violent din cap. "Îți amintești ce s-a întâmplat ultima dată când tata a împrumutat bani de la oamenii ăștia?"

"Tata s-a dus la tipul greșit, era implicat cu italienii", oftă Dylan. "Damon Van Zandt e diferit."

"Cum e diferit?"

"Păi, nu e italian."

"Dylan!" Violet îl fulgeră cu privirea pe fratele ei. "Tot conduce naibii mafia!"

"Șșșt, mai încet, Vi. Suntem într-un spital", chicoti Dylan și se uită în jur să se asigure că nu asculta nimeni.

"Dylan, trebuie să știu că te duci acolo și nu faci nicio prostie", ceru Violet.

"Bine, n-o să fac, Doamne", Dylan ridică mâinile ca un act de predare. "Dar tot o să mă duc să-l văd. Trebuie, m-a chemat, iar oamenilor ăstora nu le place să fie refuzați."

Violet dădu din cap și își mușcă buza.

"Dar o să fii bine?" întrebă ea.

"Cred că da. Adică, dacă mă voia mort, aș fi fost mort deja", ridică el din umeri din nou.

"Dylan!"

"O să fiu bine, Vi", zâmbi Dylan liniștitor. "Doar mă duc să-l văd și poate îi ofer niște bunuri sau servicii de-ale mele."

"Bunurile sau serviciile tale?" își îngustă ea ochii.

"Păi, da. Știi tu, lucruri pentru care am conexiuni", Dylan își acoperi gura în timp ce vorbea, asigurându-se că nu-i aude nimeni.

"Te referi la...?" Violet nu putu să termine cuvintele, dar știa ce voia el să spună. Porecla lui Dylan la The Union era "magicianul", pentru că era cunoscut ca tipul care putea scoate orice din nimic. Da, asta includea droguri, arme și fete.

"Dar mă îndoiesc că va vrea ceva de la mine", spuse Dylan din nou, mormăind în barbă. "Sunt sigur că poate obține orice drog vrea sau orice fată vrea doar existând."

Deci ce ar vrea Damon de la Dylan? se gândi Violet.

"Hei, Dylan, pot să te întreb ceva?"

"Ce?"

"Cât sunt dispuși să plătească pentru, ăă, fetele pe care le aduci?" Violet nici măcar nu se putea uita în ochii lui Dylan în timp ce vorbea.

"Ăă, depinde."

"Depinde de ce?"

"De cerere. Uneori vor lucruri diferite, știi?" spuse el frecându-se pe cap. "Gen, o virgină s-ar putea vinde cu vreo douăzeci de mii, cel puțin."

Ochii lui Violet se ridicară brusc când auzi suma. Și tăcu instantaneu, pierdută în gânduri. Dylan observă asta și își îngustă ochii la ea.

"De ce? De ce mă întrebi asta?" întrebă el.

"Păi, nu știu", ridică ea din umeri. "Mă gândeam doar, poate... aș putea..."

"O, nici să nu te gândești!" aproape strigă Dylan, iar asistentele care treceau își întoarseră capetele. Dylan își drese vocea și își regilă rapid volumul. "Nici măcar să nu te gândești la asta, Vi!" șuieră el printre dinți.

"De ce nu? Douăzeci de mii ar fi de mare ajutor acum", argumentă ea.

"Nu, Vi. Încetează să fii ridicolă", o fulgeră Dylan cu privirea. Era încă șocat că ea s-ar putea gândi măcar la așa ceva. "Uite, trebuie să plec, omul așteaptă. Tu stai aici cu mama. Mă întorc imediat."

"Bine", aprobă Violet din cap. Dylan mai scoase un oftat adânc înainte de a se întoarce pe călcâie.

"Hei, Dylan", îl strigă Violet înainte să se îndepărteze prea mult. Dylan se întoarse și așteptă ca ea să continue.

Violet aruncă o privire spre Adrian, care îi zâmbea, și își întoarse ochii înapoi la Dylan, mormăind: "Ai grijă."

Dylan îi oferi un zâmbet mic și răspunse: "O să am."

Și cu asta, Dylan dispăru din spital împreună cu bărbatul în negru. Urcară într-un SUV întunecat parcat afară, iar mașina demară, lăsând-o pe Violet singură cu gândurile ei.

*

*

*

- - - - - - Va urma - - - - - -