~ Damon ~

Fusese încă o zi lungă de muncă pentru Damon Van Zandt. Întotdeauna era ceva de făcut, iar munca nu se termina niciodată. Damon ajunse înapoi la moșie în jurul orei cinei, dar nici măcar nu se opri să mănânce. Elena, șefa menajerelor, pregătise o masă completă cu trei feluri de mâncare degeaba. Damon trecu pe lângă sala de mese și se duse direct în biroul său pentru a continua lucrul.

* Cioc * Cioc *

Damon nu realiză cât timp lucrase până nu auzi o bătaie în ușă. Verifică ceasul și era aproape ora 21:00, dar Damon nu avea nicio intenție să se oprească.

"Intră", spuse el fără să-și ridice ochii de pe birou.

Adrian împinse ușa și stătu în fața lui.

"Damon, Dylan Carvey e aici să te vadă", anunță el.

Damon se trezi ridicându-și privirea.

"Adu-l înăuntru."

Era și timpul, dracului, se gândi Damon.

Un zâmbet mic îi juca pe față lui Damon în timp ce Adrian se dădu la o parte, iar câteva secunde mai târziu, Dylan Carvey păși înăuntru.

"Domnule Van Zandt", îl salută Dylan precaut. Aruncă o privire prin biroul lui Damon înainte de a intra încet. Damon îi făcu semn spre scaunul din fața biroului, iar Dylan se așeză.

"Te rog, spune-mi Damon", Damon își eliberă biroul și merse la barul din spatele lui. "Ceva de băut?"

"Um, sigur."

Damon se întoarse cu o sticlă de scotch și două pahare. Damon se purta drăguț și prietenos, dar asta nu făcea decât să-l sperie și mai tare pe Dylan. Dylan se foia, iar Damon își luă timpul turnând băuturile.

"Mulțumesc", spuse Dylan odată ce își primi paharul. Damon îl privea atent, iar Dylan dădu pe gât băutura cu nervozitate.

Apoi Damon deschise primul sertar al biroului și scoase un dosar. Dylan nu putea vedea ce citea el, dar era de fapt un dosar pe care oamenii lui Damon îl adunaseră despre familia Carvey. Despre Dylan și Violet Carvey, mai exact.

"Damon, e o, ăă, destul de mare surpriză că vrei să mă vezi", chicoti Dylan nervos, spărgând tăcerea din cameră. "E ceva ce vrei de la mine?"

Bineînțeles că este. O să ajungem și acolo.

Damon doar zâmbi. Întoarse o altă pagină din dosar și începu să citească cu voce tare: "Dylan Anderson Carvey. Douăzeci și unu de ani. Fiul lui James și Barbara Carvey. Ai renunțat la Fordham anul trecut înainte de a te muta înapoi cu familia. De ce?"

"Nu prea ne permitem", spuse Dylan simplu. Ochii îi erau îngustați la dosarul din mâna lui Damon.

"Da, am văzut că tatăl tău a decedat, lăsând familiei o datorie uriașă", continuă Damon fără să-și ia ochii de pe hârtie. "Trebuie să fie dificil pentru tine, fiind fiul cel mare și toate cele."

"E în regulă, mă descurc", ridică Dylan din umeri.

"Cei de la The Union te plătesc bine?"

"Nu la fel de bine ca tine."

Damon schiță un zâmbet. Întoarse o altă pagină din dosar și citi cu voce tare.

"Ai o soră mai mică, Violet Rose Carvey, în vârstă de optsprezece ani. Tocmai a absolvit Liceul McNair și i s-a oferit o bursă la Harvard."

"Asta e adevărat", dădu Dylan din cap.

"Trebuie să fie o fată foarte deșteaptă să obțină o bursă completă la Harvard."

"Este."

"De ce nu a acceptat-o?"

"Pentru că e mult mai bună la suflet decât e de deșteaptă."

Damon mai schiță un zâmbet. I se părea un răspuns fascinant. Puse dosarul jos și îl privi pe Dylan în ochi pentru prima dată în acea seară.

"Ce interesant", spuse el. "Spune-mi mai multe."

"Um, păi, nu știu ce să-ți spun", Dylan se mișcă inconfortabil pe scaun. "Violet e o fată bună. Învață mult, îi place să citească. Își iubește familia. Merge la biserică duminica..."

"E religioasă?" îl întrerupse Damon.

"Presupun că da", răspunse Dylan.

"Și tu nu ești?"

"Eu cam am renunțat la ideea că Dumnezeu există acum mult timp", ridică Dylan din umeri.

"Înțeleg", Damon se ridică de pe scaun și merse la fereastra de lângă birou. Stătea cu spatele la Dylan când spuse: "Sora ta este implicată cu vreun alt tip în acest moment?"

Lui Dylan i se păru întrebarea destul de ciudată, dar Damon era un tip ciudat. Această întâlnire, în general, era foarte ciudată. Fusese chemat brusc în biroul privat al unui rege al mafiei, Damon avea un dosar despre el și sora lui, și îl întreba pe Dylan despre chestiuni private. Dylan nu știa unde ducea asta și nu știa ce altceva să facă decât să continue să răspundă.

"Din câte știu eu, Violet nu a fost niciodată cu niciun tip. E mereu prea ocupată cu munca și altele", răspunse Dylan. "Cred că nu a avut niciodată nici măcar un iubit."

Damon întoarse capul instinctiv. Ochii lui îi întâlniră din nou pe ai lui Dylan și făcu o pauză înainte de a spune: "Vrei să spui că e virgină?"

Dylan nu știu ce să spună. Știa răspunsul la acea întrebare, dar era prea îngrijorat de motivul pentru care Damon întreba astfel de lucruri.

"Răspunde la întrebare, Carvey", spuse Damon din nou. Tonul lui era profund și autoritar, iar Dylan se trezi înghițind în sec.

"Da, așa cred."

"Bine", Damon schiță un zâmbet, unul larg de data asta.

"Și de ce e ăsta un lucru bun?" întrebă Dylan. Aerul din cameră devenea din ce în ce mai inconfortabil pentru el.

Damon pur și simplu se întoarse și merse înapoi la birou. Se așeză pe marginea biroului, cu fața la Dylan. Apoi își înclină capul într-o parte și spuse: "Pentru că am o ofertă pentru tine și s-ar putea să ajute situația familiei tale."

Dylan își păstră privirea ațintită spre Damon și întrebă: "Care este?"

Zâmbetul lui Damon se lărgi și nici măcar nu tresări când spuse: "Îți voi oferi un milion de dolari pentru virginitatea surorii tale."

*

*

*

- - - - - Va urma - - - - -