Conacul Blackwell se profila ca un prădător întunecat și tăcut în timp ce Alex urca treptele de marmură și împingea ușile grele.

Casa era grandioasă – dar nu se simțea deloc ca un cămin.

Cina aici nu era despre legăturile de familie; era un spectacol calculat, unul pe care Alex îl ura, dar îl îndura pentru că erau implicați mama și fratele său. Singurele două persoane care îl țineau ancorat în acest circ disfuncțional. Ei bine… ei, și Zoe.

Intră în sala de mese, pașii săi răsunând pe podelele lustruite. Familia sa era deja așezată, tensiunea fiind vizibilă înainte de a se rosti vreun cuvânt.

— Ce-s prostiile astea pe care le aud despre tine și Zoe? ceru socoteală tatăl său, Charles Blackwell, fără măcar să ridice privirea. Tonul său era tăios și rece, ca o lamă spintecând aerul.

Alex nu ezită, nu clipi. Alunecă pe scaunul său cu o lejeritate exersată, cu fața atent menținută neutră.

— Bună seara, tată, răspunse el calm, ignorând atacul evident.

— Ai pus gheață pe tăietura aia, dragule? Mama sa, Esther, se aplecă înainte, trăsăturile ei blânde fiind încordate de îngrijorare. Privirea îi fugi spre mica rană de la tâmplă, rămasă în urma celei mai recente lupte ilegale.

Alex îi făcu semn să nu-și facă griji.

— E în regulă, mamă.

— Nu pot să cred că ai lăsat un începător să-ți facă asta, rânji Charles, cu vocea plină de dispreț.

— Am câștigat, tată, spuse Alex, cu o urmă de amuzament în voce. Asta e ceea ce contează, nu-i așa?

Buzele lui Charles se strâmbară într-un rânjet furios.

— Crezi că asta e o glumă? Ți-am spus să-ți amâni luptele săptămâna asta. Investitorii sosesc mâine cu avionul, iar tu te plimbi arătând ca un golan de stradă. Realizezi care e miza? Am putea pierde milioane!

Alex se lăsă pe spate în scaun, complet imperturbabil.

— Și totuși, am făcut bani frumoși aseară din luptă. Prioritățile tale nu sunt și ale mele, tată.

Privirea lui Charles se întunecă. Fără avertisment, îl apucă pe Julian de încheietură și i-o izbi de masă.

Alex încremeni.

Julian, fratele său mai mare, tresări, buzele tremurându-i în timp ce se lupta să reprime orice sunet de durere. Lui Alex i se strânse stomacul în timp ce privea scena familiară desfășurându-se.

Charles Blackwell nu era un tată. Era un tiran, un monstru! Un manipulator care se hrănea cu putere și control, iar când Alex îi forța limitele, întotdeauna Julian sau mama sa erau cei care suportau greul furiei lui.

— Crezi că acesta e un joc, Alexander? sâsâi Charles, apăsând mai tare pe mâna lui Julian.

Ochii lui Julian erau strâns închiși, respirația inegală, dar nu strigă. Nu o făcea niciodată.

Cândva, Julian fusese eroul lui Alex – fratele mai mare care nu putea greși cu nimic. Acum era o umbră a acelui om, o carcasă goală care supraviețuia cu droguri.

Alex își încleștă maxilarul, furia clocotind sub suprafață. Ochii mari și rugători ai mamei sale se ațintiră asupra lui, implorându-l în tăcere să facă ceva.

Alex se forță să-și mențină tonul calm.

— Mă voi ocupa eu de investitori, spuse el, cuvintele fiindu-i precise și deliberate. Nu va afecta întâlnirea. Vei obține contractul.

Charles dădu în sfârșit drumul mâinii lui Julian, lăsându-se pe spate în scaun cu un rânjet satisfăcut.

— Bun. Asta îmi place să aud.

Julian își retrase mâna rapid, ținând-o cu grijă sub masă. Fața îi era palidă, dar nu spuse niciun cuvânt.

Alex ar fi vrut să treacă cu pumnul prin masă, dar nu o făcu. Asta voia Charles – să-l provoace, să-l controleze.

În schimb, Alex își luă telefonul și rula ecranul fără țintă, prefăcându-se interesat de farfuria cu mâncare din fața sa.

— Rezolvă orice dezastru ai provocat cu Zoe, adăugă Charles, cu un ton glacial. Tatăl ei și cu mine discutăm deja data nunții. Nu voi permite ca toanele tale să ne distrugă alianța.

Alex zâmbi ironic, deși zâmbetul nu-i ajunse la ochi.

— Desigur, tată, spuse el, fără să ridice privirea. Nu putea să-i spună lui Charles adevărul.

Gândul îi zbură la acea chelneriță.

Turner – chelnerița impulsivă care îl pusese la punct în stația de autobuz. Ura să recunoască, dar refuzul ei îl usturase. Majoritatea oamenilor din Willowcrest ar fi acceptat imediat oferta lui, și totuși ea îl refuzase fără să stea pe gânduri.

Ceva la ea îi intrase pe sub piele.

— M-ai auzit, Alexander? se răsti Charles, smulgându-l din gândurile sale.

Alex își strecură telefonul în buzunar și se ridică brusc.

— Tare și clar, tată. Poftă bună la cină, familiei Blackwell.

Fără nicio altă vorbă, ieși cu pași mari din sala de mese.

Aerul rece al nopții îl lovi ca o palmă când păși afară. Se sprijini de mașina sa elegantă, trecându-și o mână prin păr. Avea nevoie să se răcorească.

Telefonul îi vibră în buzunar.

Scoțându-l, aruncă o privire la ecran, iar inima i se strânse. Era un mesaj text, și era de la Turner.

„O s-o fac.”

Alex privi fix mesajul, cu inima bubuindu-i în piept. Pentru o clipă, nu se mișcă, nu respiră.

Iubea provocările, dar să se încurce cu o Turner era o provocare la care nu avea niciun interes să ia parte.

Și-ar fi dorit ca ea să fi spus nu.