Ea cere imposibilul, iar eu o țin mai strâns.

Nu pentru că sunt ușurat, sau pentru că *vreau* să răspund la toate. Ci pentru că știu ce urmează. Și dacă întreabă — dacă întreabă cu adevărat — nu o voi minți. Nu pot. Nu dacă va fi a mea. Nu dacă vreau ca asta să dureze.

E presată la pieptul meu, tăcută, caldă, liniștitoare. Apoi respirația i se taie. Doar o inspirație mică, frântă. Și șoptește: — A