Am ochii închiși.

Îi simt lipiți, de parcă deschiderea lor ar costa prea multă energie sau ar invita prea multă lumină. Capul îmi zvâcnește în impulsuri lente, iradiind chiar deasupra tâmplei și curbându-se în jurul cefei ca o menghină. Mă doare și o parte a corpului — o durere surdă, ca un fruct lovit. Coapsă, coaste, umăr. Nimic ascuțit, nimic rupt… dar mă simt de parcă am fost aruncată din cer.