A doua zi, Juliana fu trezită de sunetul unor discuții de afară.

— E deja ora zece și domnișoara Lewis nu a ieșit încă. A fost ucisă de tânărul stăpân?

— Nu știu. A fost atâta zgomot și apoi niciun sunet în cameră azi-noapte. A fost o liniște înspăimântătoare. Nu s-a mai întâmplat niciodată.

— Tânărul stăpân obișnuia să-i bată rău pe ceilalți când era furios. Probabil că domnișoara Lewis nu a putut scăpa și a murit.

Philip auzi zgomotul, veni și le certă:

— Despre ce vorbiți aici? Nu mai vreți să lucrați aici?

Servitoarele se împrăștiară.

Philip privi ușa închisă a camerei, plin de anxietate, dar nu îndrăzni să bată la ușă.

Coborî la parter la bătrânul domn Leach și întrebă:

— Stăpâne, ar trebui să bat la ușă?

Bătrânul domn Leach părea solemn:

— Nu, am încredere în Juliana.

Bineînțeles, auzise zgomotul de obiecte trântite în cameră azi-noapte și vruse să se ducă să oprească totul înainte ca Juliana să fie rănită.

Dar, în cele din urmă, renunță.

Ea era ultima speranță a lui Benson.

Juliana se trezi în cameră, încă prizonieră în brațele lui Benson, fără să se fi mișcat deloc din poziția ei.

Dar el nu o mai ținea la fel de strâns ca azi-noapte.

Juliana se mișcă și își simți membrele furnicând de parcă nenumărate furnici le-ar fi ros. Era atât de inconfortabil încât gâfâi.

Stând într-o singură poziție fără să se miște toată noaptea, îi amorțiseră membrele.

Juliana îl împunse pe Benson în coaste cu degetul:

— Benson, dă-mi drumul. Sunt amorțită.

Benson, care nu dormise de trei zile, nu se săturase încă de somn, dar fusese trezit de ea. Deschise brusc ochii injectați de sânge, ca o fiară care fusese trezită, privind-o pe Juliana ca pe o pradă.

Juliana, ținută în brațele lui, nu-i putea vedea fața, dar simți pericolul.

Benson era un bărbat periculos.

El nu-i dădu drumul Julianei, ci o strânse puțin mai tare, mirosind parfumul proaspăt medicinal al corpului ei, și spuse cu o voce răgușită:

— Dormi.

Nu avea nicio intenție să-i dea drumul. Avusese o noapte rară de somn bun, fără vise.

După o scurtă tăcere, Juliana spuse:

— Eu... trebuie să merg la baie.

Nu mai putea aștepta.

Dacă Benson i-ar fi văzut fața, ar fi observat că era roșie.

Poziția lor era jenantă și ea îi putea simți clar erecția de dimineață, corpurile lor fiind lipite unul de celălalt.

Benson se încruntă, dar îi dădu drumul.

Imediat ce Juliana fu liberă, se dădu jos din pat și se duse la baie, fără să țină cont de paralizia membrelor.

Benson privi ușa închisă cu o privire severă care apoi se relaxă.

Când Juliana termină de spălat și ieși, Benson era deja treaz și îmbrăcat.

Comparativ cu cel rece și însetat de sânge de azi-noapte, cel care purta un costum astăzi părea distant și nobil.

Juliana își organizase și ea gândurile și îl întrebă:

— Domnule Leach, ați dormit bine azi-noapte?

Benson se apropie de Juliana, o privi de sus și o strigă cu o voce joasă și rece:

— Juliana.

Juliana ridică ochii pentru a-i întâlni pe ai lui.

Benson își aplecă capul cu ochii plini de agresiune și dominație:

— Juliana, nu poți să dai înapoi după ce m-ai provocat.

Juliana era puțin confuză. Ce făcuse ea ca să-l provoace?

— Domnule Leach, doar te-am întrebat dacă ai dormit bine. Cum te-am provocat...

Înainte ca Juliana să-și poată termina cuvintele, Benson se aplecă, își apropie buzele de ale ei și spuse încet:

— Dezintoxicarea mea va fi în mâinile tale de acum înainte, doamnă Leach.

Juliana fu surprinsă!

Se uită la el:

— Crezi în abilitățile mele medicale acum?

Benson zâmbi ușor:

— Nu, nu cred.

Juliana rămase fără cuvinte.

Benson făcu o jumătate de pas înapoi, se îndreptă și se uită la ea:

— Tu ești antidotul meu.

Îi plăcea mirosul ei.

Ea era a lui.