Lilac nu mai putea sta locului și nici nu se putea bucura de petrecere când Aidan continua să o evite ca pe o ciumă. Inventa cele mai ridicole scuze doar pentru a evita să rămână singur cu ea, ignorându-i în același timp toate întrebările despre motivul pentru care se distanța de ea.

Nu existase nicio îmbrățișare, niciun sărut și nici măcar o mică explicație din partea lui despre comportamentul său de când se întorsese în haită. Lilac nici măcar nu putuse să-l felicite cum se cuvine și să-i spună cât de fericită era să-l vadă întors.

Nu-i putea cere atenția, pentru că erau înconjurați de atât de mulți oameni aici, în curtea principală, în timp ce femeia care venise cu Aidan în acea dimineață stătea în dormitorul lui. Ce însemna asta? Luna Jasmine și Alpha James nu-i spuseseră nimic, zicând doar: „vom vorbi despre asta după petrecere”.

Probabil că firea ei paranoică era cea care vorbea, dar simțea constant că restul războinicilor, care fuseseră la război cu Aidan, o priveau cu milă.

Și după ore lungi de așteptare chinuitoare, când Lilac aproape se transformase într-un ghem tensionat de emoții, s-au așezat în sfârșit împreună în biroul Alpha-ului.

Lilac stătea lângă Luna Jasmine. Aceasta îi ținea mâna strâns, cu ochii plini de lacrimi neplânse. De ce plângea?

— Ce se întâmplă aici? Ce știți voi și eu nu știu? Cine este acea femeie? Toate întrebările lui Lilac se loveau de tăcere.

— Să așteptăm să vină Aidan, el va explica totul, a spus în cele din urmă Alpha James. Cum Lilac nu se putea opune Alpha-ului, a încetat să mai pună întrebări.

Au mai așteptat încă cincisprezece minute în tăcere, până când Aidan a pășit în birou împreună cu „ea”, femeia din acea dimineață. Mergeau împreună, iar priveliștea o făcu pe Lilac să se simtă inconfortabil. Simțea un semn rău despre ceea ce avea să se întâmple, dar era încă în negare.

Nu se putea ca Aidan să-i facă una ca asta. Erau perechi predestinate, le fusese scris să fie împreună. Trebuia să fie o neînțelegere pe undeva.

Și iată-l, așezându-se lângă acea femeie, încercând încă să evite să o privească în ochi. Cum putea acest bărbat să șarjeze spre inamic fără teamă, dar să nu găsească nici măcar curajul de a o privi?

— Mamă, tată, a vorbit Aidan după ce și-a dres glasul. Părea atât de nervos, în timp ce își împreuna mâiniile. Obiceiul lui. — Femeia pe care am menționat-o în scrisoarea mea, Ruby. A aruncat o privire spre femeia care stătea lângă el și și-a dres glasul din nou. — O voi lua ca pereche a mea aleasă.

Nu a existat nicio singură recunoaștere a lui Lilac, care stătea acolo, uluită, cu Luna Jasmine ținându-i încă mâinile, de parcă ar fi încercat să o țină întreagă în fața a ceea ce urma să audă.

— Și cu mine cum rămâne? a întrebat Lilac. — Ce sunt eu pentru tine acum? De ce îmi faci asta? Cine este acea fată? Lilac nu s-a putut abține să nu pună toate întrebările care îi roiau în minte. Corpul îi tremura când cea mai rea posibilitate devenea realitate chiar sub ochii ei.

Aidan a tras adânc aer în piept înainte de a-și ridica capul și de a o privi pe Lilac în ochi pentru prima dată de când se întorsese. Cu toate acestea, ea nu putea vedea nimic altceva decât un bărbat care se îneca în vinovăție și rușine, încercând să caute o justificare pentru propriile acțiuni.

— Ce se întâmplă, de fapt, aici? a întrebat Lilac din nou, dar ecoul vocii ei în acea încăpere suna atât de gol și lipsit de speranță.

Strânsoarea lui Aidan pe cealaltă mână a sa s-a înăsprit, în timp ce încerca să găsească curajul să-i spună, dar, de fapt, fata pe nume Ruby a vorbit prima, înainte ca el să poată explica.

— Tu trebuie să fii Lilac, a spus Ruby. — Îmi pare rău că lucrurile au ajuns așa pentru tine, nu am vrut să se întâmple asta, dar acum, Aidan trebuie să facă un pas în față și să-și asume responsabilitatea.

— La ce fel de responsabilitate te referi? Lilac a simțit cum mâna Lunei Jasmine se strânge, în timp ce aceasta a început să suspine încet; atunci a știut că cel mai urât coșmar al ei devenise realitate.

Aidan și-a presat buzele într-o linie subțire, evitându-i din nou privirea, așa că fata a fost cea care a vorbit în locul lui.

— Sunt însărcinată cu primul copil al Alpha-ului, a spus Ruby. — Îmi pare rău că trebuie să afli despre asta în acest fel. Și-a cerut scuze, dar nu părea deloc să-i pară rău.

Din instinct, Lilac și-a îndreptat privirea spre stomacul ei. Încă nu se vedea nimic, așa că probabil era încă în stadiile incipiente ale sarcinii. Asta însemna că el se culcase cu ea în timp ce îi scria acele scrisori dulci de dragoste lui Lilac, spunându-i cât de mult o iubește și cum abia așteaptă ziua reuniunii lor.

Lilac nu a mai suportat. Nu voia să aibă o cădere nervoasă în fața acestor oameni. Erau atât de josnici și, mai mult decât atât...

— De cât timp știți despre asta? De data aceasta, Lilac i-a întrebat pe Alpha James și pe Luna Jasmine, care plângea în acel moment.

— De două luni, a răspuns Alpha James.

Deci, ei îi ascunseseră asta de două luni, prefăcându-se că nu s-a întâmplat nimic?

Incapabilă să mai suporte, Lilac a dat la o parte mâinile Lunei Jasmine și s-a ridicat. Nu a spus nimic când s-a repezit spre ușă, dar l-a auzit pe Aidan strigându-i numele în timp ce alerga după ea.

— Lilac! Aidan a ajuns-o din urmă pe hol și i-a întors corpul pentru a o face să-l privească. — Nu fi așa, putem vorbi despre asta.

— Ce mai e de discutat?! Își dorea cu adevărat să-l plesnească atât de tare. — Ai lăsat o altă femeie însărcinată!

— Asta a fost o greșeală! Tu nu ai fost acolo, iar eu am fost singur! a ridicat și Aidan vocea.

Pe de altă parte, Lilac era în stare de șoc la auzul celor spuse. Aceasta era cea mai bună scuză pe care i-o putea oferi? — Te așteptai să vin în prima linie ca să-ți încălzesc patul?