După ce Cat închise ușa băii, Trey își scoase repede halatul de spital, desfăcând capsele de la mâneci. Voia să-i mulțumească celui care făcuse halatele atât de ușor de dat jos, fără să fie nevoie să le tragi peste cap atunci când ai o perfuzie în braț.

Apoi își puse blugii și pantofii sport. Tricoul îl avea deja pe el, pe sub halat. De aceea insistase să rămână cu el la Urgențe. Știa că va trebui să se miște repede.

Trey zâmbi în sinea lui amintindu-și reacția de pe chipul lui Cat atunci când o apucase de mână ca să-l ajute să se ridice. Mâna ei fusese atât de fină și de mică într-a lui, dar simțise că locul ei era acolo pentru totdeauna.

Putuse simți fiorul electric ce-l străbătuse când se atinseseră, dar își păstrase calmul pentru a nu o speria. Leul său, Atlas, înnebunise în mintea lui, gata să o marcheze. Trey îi aminti că trebuie să o ia încet, altfel ea i-ar putea respinge.

Ar fi putut să-și scotă singur perfuzia din braț în siguranță, dar Trey decise să o lase pe loc. Voia să o facă să-l atingă din nou. Deschise ușa băii și o văzu pe Cat întorcându-se brusc de la calculatorul la care scria. Ochii i se măriră, iar o expresie de confuzie îi traversă chipul.

— Ce faci? Nu poți pleca decât dacă semnezi că pleci pe propria răspundere, spuse ea, părând puțin gâfâită.

— Trebuie să mă asculți cu mare atenție. Eu plec, dar nu plec singur. Vii cu mine. Trey o privi cum începu să facă pași înapoi, ieșind din încăpere. O înșfăcă fix înainte ca ea să poată trece pragul ușii.

Cat vru să țipe când el o prinse. Durerea pe care o simți păru să-i ardă adânc, până la os. Trase adânc aer în piept pentru a-și opri lacrimile și pentru a ține panica la distanță.

— Calmează-te. Trebuie să mă asculți. Nu am de gând să te rănesc. Sunt aici să te protejez. Ții minte că ți-am spus că sunt detectiv? Trey văzu ceva ce îl surprinse. O expresie de durere pură îi traversă chipul tinerei.

— Te las să explici, dar trebuie să-mi dai drumul. Nimeni nu mă atinge fără permisiunea mea. Cat vorbi ferm, dar, observând-o, el îi simți ritmul cardiac accelerându-se în brațul pe care îl ținea. Părea că încearcă să-și recapete suflul. Recunoscu semnele unui atac de panică.

Trey îi dădu drumul încet la braț, asigurându-se totodată că nu va fugi. O văzu pe Cat băgând mâna în buzunarul uniformei medicale și își dădu seama că apuca ceva ce ar fi putut folosi ca armă, la nevoie.

— Vreau să-ți spun totul, dar mai întâi trebuie să ieșim din spital. Aici nu ești în siguranță. Ea se uită la el de parcă ar fi fost nebun, dar el nu voia să piardă timpul explicând totul. Nu știa cât timp aveau la dispoziție până când pacientul internat mai devreme începea să o caute sau până când echipa lui își dădea seama de planul său.

— Trebuie să-mi spui ce se întâmplă, altfel încep să țip. De unde să știu eu că ești cu adevărat detectiv? Ai putea să-mi spui asta doar ca să mă faci să plec cu tine. Cat strânse mai tare foarfeca din buzunar.

Trey văzu că ea începea să se înfurie și știu că trebuia să-i spună ceva. Decise să-i spună suficient cât să o facă să înțeleagă în ce pericol se afla. Întinse mâna spre buzunarul de la spate și își scoase insigna pentru a i-o arăta. Trey observă cum Cat se relaxă ușor când se uită înapoi la el. O privi fix în ochi când vorbi.

— Unchiul tău, Leo, a fost eliberat mai devreme și se află în zonă. Credem că vine după tine.

Fața lui Cat se albi când el rosti numele unchiului ei. Trey vru să se întindă și să o îmbrățișeze, să o asigure că o va proteja. Totuși, era sigur că, dacă ar fi făcut asta, ea ar fi țipat ca din gură de șarpe, așa că rămase pe loc și o privi procesând ceea ce îi spusese. Apoi, Cat îi aruncă o privire spre braț și spuse ceva la care el nu se aștepta.

— Lasă-mă să-ți scot perfuzia și apoi putem pleca. Există o ieșire de urgență la capătul acestui hol care ne va duce jos, în parcarea angajaților. Vreau să-mi povestești totul când ajungem la mașina mea.

Cat îl privi direct în ochi și se simți de parcă i-ar fi privit în suflet; i se tăie respirația. Orice ar fi văzut ea trebuie să o fi liniștit, pentru că începu repede să-i scoată perfuzia.

Trey se bucură de atingerea fină a degetelor ei pe pielea lui, care îi provocau mici scântei de plăcere. Evident, uitase să-și pună mănuși în graba ei de a pleca. El prefera așa. Era atât de delicată și de blândă, încât totul se termină mult prea repede. Cine ar fi crezut că scoaterea unei perfuzii putea fi atât de palpitantă?

— Ai mai făcut asta înainte? Credeam că va trebui să te leg și să te arunc pe umăr ca să te scot de aici. Trey o văzu înghițind în sec și își dădu seama că ea se gândea cum să-i răspundă.

— Să zicem doar că nu e prima dată când sunt nevoită să fug și mă așteptam să vină ziua asta, așa că eram pregătită. Am cheile în buzunar. Poșeta e în dulap, dar nu e nimic în ea ce nu poate fi înlocuit. Suntem gata de plecare? Cat ridică privirea spre el, în timp ce el încă o privea surprins. Dacă ar fi știut că va fi atât de ușor să o convingă să meargă cu el, Trey ar fi luat-o de acolo mai devreme.

— Lasă-mă să mă uit pe hol să mă asigur că e liber, apoi mergem spre ieșire. Lui Cat nu-i plăcea să plece cu un bărbat pe care nu-l cunoștea, dar dacă Leo era pe urmele ei, trebuia să iasă din oraș imediat.

Trey scoase capul pe ușă, apoi o apucă pe Cat de mână pentru a o trage afară din salon. O simți încercând să-și elibereze mâna, dar ignoră gestul și o ținu strâns. Voia să o obișnuiască cu atingerea lui, pentru că aveau să fie împreună mult timp, dacă depindea de el.

Când ajunseră la ieșirea de urgență, Cat scană cartela pentru a nu declanșa alarma. Alergară pe cele două rânduri de scări până la ușa care dădea afară. Trey o trase înapoi chiar când ea se pregătea să împingă ușa și scoase capul afară pentru a se asigura că e sigur. O luă din nou de mână, trăgând-o afară.

— Trebuie să încetezi să mă mai apuci de mână sau să mă atingi în vreun fel. Dacă știi ceva despre trecutul meu, ar trebui să știi de ce. Cat părea furioasă, dar ceea ce îl supără pe el fu faptul că părea și speriată. Nu voise niciodată să fie cel care îi provoacă durere sau frică. Se simți prost știind că ei nu-i plăcea să fie atinsă, și totuși el continua să o înșface. Trebuia să țină minte să o ia încet.

Trey se opri brusc, dându-i drumul la mână. Cat aproape se ciocni de el, fiind chiar în spatele lui. În timp ce ea trecu pe lângă el, o urmă spre mașină, fiind atent la împrejurimi pentru a se asigura că nu sunt urmăriți.

Sări repede pe scaunul pasagerului, din moment ce ea se așezase la volan. Trey ar fi preferat să conducă el, dar decise că nu era o dispută pe care voia să o aibă acum. Știa, de asemenea, că ea probabil avea nevoie să simtă că deține controlul asupra a ceva.

— Cat, salonul 220 vrea analgezice. Sunetul vocii Amandei prin sistemul Vocera îi făcu pe amândoi să tresară. Trey i-l desprinse de pe bluza medicală și îl aruncă pe geam.

— Bine, condu spre Autostrada Interstatală 80 și mergi spre Est.

Cat nu spuse nimic în timp ce porni mașina și se îndreptă spre autostradă. Trey respiră ceva mai ușurat acum că o avea doar pentru el.

O privi pe Cat în timp ce conducea și simți conexiunea pe care o avusese încă de prima dată când îi văzuse poza devenind tot mai puternică. Știa că adevărata provocare va fi să o facă să realizeze că sunt meniți să fie împreună.

*„Mai bine faci tot ce poți ca să o convingi că e perechea noastră, altfel voi prelua eu controlul și o voi marca. Nu o lăsăm să scape acum că am găsit-o. Știi cât de rar este pentru un om-leu să aibă un om drept pereche predestinată?”*

Lui Trey nu-i venea să creadă că Atlas încerca să-i țină predici despre perechea lor. Își dădu ochii peste cap, încercând să-și păstreze fața imobilă în timp ce îi răspunse prin legătura mentală.

*„Nătărăule, bineînțeles că știu cât e de rar. Sunt un om-leu, la urma urmei. Nu-ți face griji, o voi convinge că suntem meniți să fim împreună. Îți vine să crezi cât de incredibilă e? Abia aștept să petrec timp cu ea. Vreau să înțeleagă că o vom proteja mereu, indiferent de situație.”* Trey nu se putea abține să nu se uite fix la Cat în timp ce ea conducea.

*„Bine, o las pe mâna ta.”* Trey zâmbi în timp ce mergeau în tăcere. Perechea lui era lângă el. Acum trebuia să găsească cea mai bună cale de a-i spune că el este un om-leu și că ea este perechea lui. Aceasta era o conversație pe care nu o aștepta cu nerăbdare.