Ella

Mai sunt șase zile. Mă gândesc, holbându-mă la data încercuită pe calendarul meu. Șase zile până voi afla dacă visurile mele se vor împlini în sfârșit... sau dacă trebuie să găsesc un plan complet diferit pentru viața mea.

Nu m-am gândit la nimic altceva de când Cora m-a inseminat săptămâna trecută; sunt atât de nerăbdătoare să aflu dacă sunt însărcinată încât nici n-am început să procesez trădarea lui Mike.

Încerc să-mi păstrez capul limpede, totuși nu mă pot abține să nu-mi imaginez viitorul cu acest nou bebeluș. Oricât aș încerca, mă surprind visând cu ochii deschiși la asta constant. Chiar mă trezesc fredonând în timp ce mă pregătesc de muncă dimineața.

Când ajung la moșia angajatorului meu, în cel mai exclusivist cartier din Moon Valley – ceea ce practic îl face cel mai exclusivist cartier din lume, din moment ce Moon Valley este unul dintre cele mai scumpe orașe de pe planetă – sunt imediat întâmpinată de două voci mici care îmi strigă numele cu entuziasm.

— Ella!

Următorul lucru pe care îl știu e că Millie, în vârstă de 3 ani, îmi îmbrățișează picioarele, în timp ce fratele ei mai mare, Jake, își înfășoară brațele în jurul mijlocului meu.

— Bună dimineața, drăgălașilor! exclam eu, întorcându-le îmbrățișările. Sunteți gata pentru muzeu?

— Daa! aclamă ei, alergând pe ușă fără să se oprească măcar să-și pună hainele. E nevoie de puțină muncă de lămurire ca să-i aduc înapoi înăuntru și să-i înfofolesc pentru ziua rece de iarnă, dar nu după mult timp pornim prin zăpadă.

Jake o ia înaintea mea și a lui Millie, nerăbdător să ajungă la muzeul de științe și părând să nu observe că piciorușele surorii sale pur și simplu nu se mișcă atât de repede. Chic, o ridic pe Millie în brațe și o așez pe șold.

— Doamne, te faci prea mare pentru asta, ștrengărițo.

— Nu-nu, rânjește Millie. Ești tu doar prea mică.

S-ar putea să aibă dreptate. La un metru cincizeci și cinci, nu am exact genul de constituție potrivită pentru ridicat greutăți. Sunt într-o formă grozavă, dar nu am fost niciodată deosebit de puternică.

— Deștepto, o tachinez eu, râzând împreună cu fetița.

Când privesc înapoi spre Jake, îmi dau seama că s-a oprit la câțiva metri în fața noastră. Inima îmi sare o bătaie când realizez de ce. Suntem în fața conacului Sinclair, iar proprietarul său stă chiar acum în mijlocul trotuarului, cu privirea pârjolindu-mă ca un fier înroșit pe măsură ce mă apropii cu Millie. Dominic Sinclair e cam cel mai frumos bărbat pe care l-am văzut vreodată, dar e și unul dintre cei mai înspăimântători.

Cu părul închis la culoare și ochii verzi pătrunzători, trăsături sculptate și un corp atât de musculos încât aș putea leșina, nu pare corect să arate atât de bine și să fie și atât de bogat. Dacă nu aș ști mai bine, aș putea crede că bogăția lui sau înălțimea impunătoare îl fac atât de intimidant; la urma urmei, are cel puțin un metru nouăzeci și trei, ceea ce înseamnă că tronează peste mine și peste toți ceilalți din jurul lui. Cu toate acestea, nu e niciunul dintre aceste lucruri; există pur și simplu o calitate indefinibilă la acest om pe care nu pot pune degetul, una care urlă a pericol. Emană o energie atât de brută și animalică, încât uiți că mai e altcineva în încăpere.

Trăgând aer în piept pentru a mă calma, reduc distanța dintre noi ca Millie să poată saluta. Când ea îl salută, Dominic își smulge atenția de la mine și îi oferă un zâmbet atât de sincer încât îmi atinge coarda sensibilă. În timp ce îl privesc vorbind cu cei doi copii din grija mea, îmi amintesc ce mi-a spus Cora despre lupta lui cu infertilitatea. E clar că iubește copiii și simt un val de empatie pentru el. Dacă cineva știe cum e să tânjești după o familie proprie, eu sunt aceea.

Jake îi arată acum lui Dominic noul său avion de jucărie, scoțând modelul de tip matchbox din buzunar și demonstrând cât de departe poate zbura. Cu un efort mare, trimite jucăria planând prin aer, doar pentru ca aceasta să aterizeze în mijlocul străzii. Înainte ca vreunul dintre noi să poată spune un cuvânt, Jake fuge după ea, direct în drumul aglomerat.

— Jake, nu, ai grijă! strig eu, privindu-l cum țâșnește în calea unei mașini care se apropie, dar simțindu-mă încremenită de frică. Înainte să pot lua în calcul să o jos pe Millie ca să fug după el, o mișcare neclară îmi trece prin fața ochilor. Nu am văzut pe nimeni mișcându-se atât de repede în viața mea. Dominic a devenit puțin mai mult decât un contur neclar al său, alergând după Jake și trăgându-l din cale chiar înainte ca mașina să se izbească de ei. Roțile vehiculului încă scârțâie când Dominic îl așază pe Jake jos lângă mine, cu expresia devenită subit foarte severă.

— Asta a fost foarte periculos, îl mustră el cu blândețe. N-ar trebui să intri niciodată pe stradă fără să te asiguri mai întâi în ambele părți.

Jake lasă capul în jos.

— Îmi pare rău, n-am vrut ca avionul meu să fie călcat.

— Tu ești de un milion de ori mai important decât o jucărie, îi spune Dominic ferm, și ai speriat-o pe dădaca ta de moarte.

— Îmi pare rău, Ella, se smiorcăie Jake, uitându-se la mine cu ochii mari.

— Știu, scumpule, doar să nu mai faci asta niciodată, respir eu ușurată, strângându-l la piept. Mulțumesc mult, îi spun lui Dominic, simțindu-mă mai recunoscătoare decât pot exprima. Nu am nicio idee cum v-ați mișcat atât de repede! A fost ca ceva dintr-un film cu supereroi.

— Trebuie să fi fost adrenalina, ridică Dominic din umeri, oferindu-i lui Millie încă un zâmbet înainte de a pleca. Să vă bucurați de restul zilei, și stai departe de șosea, tinere!

— Da, domnule! strigă Jake după el, băgându-și avionul în buzunar. Chiar îmi pare rău, adaugă el către mine.

— E de domeniul trecutului, îi spun încet, deși îl iau de mână ca să nu poată fugi din nou.

— Totul s-a întâmplat atât de repede, îi spun Corei mai târziu în acea seară. Adică, cu cât mă gândesc mai mult, cu atât pare mai uimitor. Într-o clipă era acolo, și în următoarea dispăruse. A fost ca prin magie.

— Slavă Domnului că Jake e bine, răspunde ea, dar în loc să pară ușurată, fața ei e crispată într-o grimasă adâncă.

Studiind expresia surorii mele, îmi dau seama că atitudinea ei sumbră nu e doar despre incidentul lui Jake. Ceva altceva e în neregulă, și chiar mă simt vinovată că n-am observat mai devreme.

— Totul e în regulă?

Cora se încruntă:

— Nu prea. Dar ai atât de multe pe cap acum, nu e important.

— Cora, nu fi ridicolă, o dojenesc eu. Ce se întâmplă?

— Ei bine, apropo de Dominic Sinclair, începe ea criptic, știi sperma aia pe care ne-a trimis-o pentru testare?

— Da, confirm eu, întrebându-mă unde naiba duce asta.

— A dispărut... și eu sunt ultima persoană care a văzut-o, ca să nu mai spun că era în custodia mea, explică ea, vocea devenindu-i gâtuită de emoție. Ella, cred că... cred că o să fiu concediată. Și dacă va fi o anchetă, aș putea să-mi pierd licența medicală.

— Poftim? exclam eu. Ce vrei să spui că a dispărut? O fiolă de spermă nu poate pur și simplu să se ridice și să plece.

— Știu, cred că cineva a trebuit să o fure, dar nu există nicio modalitate de a ști cine e responsabil. Și se pare că va trebui să-mi asum vina, împărtășește ea, cu ochii strălucind de lacrimi.

— Cora, nu-mi vine să cred că nu mi-ai spus asta mai devreme! mă plâng eu. Nu te pot concedia, nu e corect.

— Nu înțelegi, Dominic e unul dintre cei mai mari donatori ai noștri, explică Cora. Și e furios, practic îmi vrea capul pe tavă.

Acum o săptămână aș fi crezut că nu există nicio speranță pentru Cora, dar văzând cât de bun și înțelegător a fost Dominic cu copiii astăzi mă face să mă întreb dacă ar putea fi cu adevărat atât de lipsit de inimă. Cu siguranță, dacă ar înțelege că Cora nu ar fi niciodată atât de iresponsabilă, ar arăta o oarecare clemență? Trebuie să încerc să o ajut, aș face orice pentru sora mea – chiar să implor un miliardar nemilos pentru milă.