În acea noapte, Laura și-a plâns tot amarul în brațele lui Weston, încleștându-și degetele în cămașa lui asemeni unui naufragiat care se agață de o epavă, până când somnul, născut din epuizare, a pus într-un sfârșit stăpânire pe ea.

Weston, însă, a rămas treaz până în zori, simțindu-și pieptul strâns ca într-o menghină, fiecare respirație împiedicându-se de o povară ce refuza să se ridice.

Dacă i-