Lumina soarelui pătrundea prin coronamentul copacilor, aruncând pete de lumină pe certificatul de căsătorie, dându-i lui Daisy un sentiment ireal. „Tocmai m-am căsătorit cu un străin pe care îl cunosc doar de trei zile?” se întrebă ea, cu inima plină de tristețe.

Emery observă emoțiile lui Daisy, dar era constant ocupat cu apeluri telefonice, vorbind într-o limbă Credonish plină de jargon profesional. Incapabilă să înțeleagă vreun cuvânt, Daisy se trezi că ațipește.

Emery își descheie ușor sacoul și îl puse peste ea; căldura și mirosul lui persistent o treziră.

— Te-ai trezit? întrebă Emery cu o voce blândă.

Văzându-l cum o privea, Daisy se înroși și își întoarse capul. Nervozitatea ei era evidentă în timp ce mototolea certificatul de căsătorie în mână.

Emery îi luă certificatul și îl netezi, spunând:

— O să-l păstrez eu pentru tine.

Daisy dădu din cap în semn de acord, știind că probabil l-ar pierde dacă l-ar păstra ea însăși.

*****

Daisy era epuizată după ce stătuse afară atât de mult timp. Tenul ei palid îi stârni compasiunea lui Emery, care sugeră:

— Ar trebui să te odihnești în cameră. Eu mă duc să gătesc. Te chem când termin.

— Așteaptă, îl strigă Daisy. Cred că trebuie să vorbim. Chiar dacă ne-am căsătorit, sunt câteva lucruri pe care trebuie să le clarificăm pentru viitorul nostru.

— Sigur. Emery merse în sufragerie cu Daisy. Turnă un pahar cu apă și îl așeză în fața ei.

— Despre ce vrei să vorbim? întrebă el.

Daisy ezită o clipă înainte de a răspunde:

— În primul rând, nu vom face o nuntă. Nu ne vom informa prietenii și rudele. Le vom spune doar părinților noștri.

Emery ridică o sprânceană.

— Pot să întreb de ce? La urma urmei, orice fată visa la o nuntă romantică.

— Vreau doar să port o rochie de mireasă pentru bărbatul pe care îl iubesc, explică ea. Nu exista dragoste între ea și Emery, iar viitorul era incert. Nu vedea necesitatea unei nunți.

Emery făcu o pauză pentru un moment, realizând că ea era gata să plece oricând.

— Sigur, sunt de acord, și care e al doilea lucru? întrebă el.

Daisy ezită, găsind cererea ei oarecum nerezonabilă. Emery nu o grăbi, așteptând liniștit ca ea să continue.

Ea își adună apoi curajul și spuse:

— Sper să mi se adauge numele pe actul de proprietate al acestei case. Se săturase de zilele în care Niamh spunea: „Daisy, asta e casa mea. Ieși afară!”

Daisy se uită la fruntea încruntată a lui Emery și adăugă grăbită:

— Nu intenționez să profit de tine. Pot contribui cu jumătate din plata casei. Economisise niște bani de-a lungul anilor și voia doar un statut egal în căsnicie.

Emery spuse rar:

— Asta nu e casa mea.

— Poftim?

— Îi aparține prietenului meu. M-a lăsat să stau aici temporar, explică el.

Acesta era cuibușorul de nebunii al lui Colby Maxwell. Deși Emery putea să-l ia oricând, i se părea dezgustător să locuiască aici cu ea.

— Înțeleg, răspunse Daisy. Ai de gând să cumperi o casă?

Emery stătea de obicei la hoteluri când vizita Harowood în interes de serviciu. Dar acum, se căsătorise, și să stea la hotel părea nerezonabil.

— În ce oraș te interesează să cumpărăm o casă? întrebă el.

— Probabil în Loxinheim, răspunse ea. În opinia ei, Loxinheim era un oraș vechi cu case relativ mai ieftine, ceea ce nu ar pune o presiune financiară prea mare pe el.

Emery se încruntă. Deși nu vizita des Harowood, știa că Loxinheim era un oraș subdezvoltat, locuit în principal de localnici.

Daisy, crezând că lui Emery i se părea scump, adăugă:

— Putem lua în considerare cumpărarea unui apartament. E la jumătate din prețul unei case.

— De ce vrei să cumperi o casă în Loxinheim? întrebă Emery din curiozitate.

Daisy replică:

— Este accesibil și nu va pune prea multă presiune pe tine.

Emery fu surprins că Daisy lua în considerare situația lui financiară. Chicoti.

— Nu sunt sub nicio presiune. Poți alege orice casă din Harowood care îți place.

Daisy oftă, gândindu-se că Emery spunea acele cuvinte din orgoliu.

— Dacă nu erai sub presiune, nu făceai taximetrie în timpul liber.

— Poftim? Emery rămase uimit, crezând că poate a auzit greșit.

Daisy spuse:

— Când ai venit să mă iei de la Vila Cooke, conduceai un taxi.

— Ăla a fost un accident.

Simțind încăpățânarea lui Emery, Daisy continuă:

— Ai luat un taxi și astăzi când ai ieșit.

Emery își masă tâmplele, simțind cum îl ia durerea de cap.

Gândindu-se că el se simțea jenat, Daisy îl liniști:

— Nu te voi privi de sus. M-am căsătorit cu tine, nu cu statutul tău social. Muncești din greu, și cred că ești grozav.

Emery vru să explice, dar Daisy îl întrerupse:

— Cartea de vizită pe care mi-ai dat-o spune că ești asistentul CEO-ului de la Potter Group. Știu că ești bine plătit, dar nu ar trebui să-ți cheltuiești toți banii pe o casă. Trebuie să păstrezi ceva pentru urgențe.

— Aia nu e cartea mea de vizită, răspunse Emery. Îi dăduse cartea lui Xavi, ducând la neînțelegerea ei.

Ochii lui Daisy se măriră.

— Deci ești doar șofer de taxi?

Emery se încruntă în timp ce accentuă:

— Eu sunt Emery Potter. Numele lui era cartea lui de vizită, și aproape toată lumea îi știa identitatea.

Daisy clipi:

— Tu ești Emery Potter?

Emery fu luat prin surprindere.

— Daisy, nici măcar nu știi numele soțului tău?

Jenată, Daisy se scărpină în cap.

— Am uitat. În timpul procedurilor de căsătorie, fusese atât de distrată încât nu dăduse atenție niciunui detaliu.

Emery zâmbi amar. Se părea că soția lui era destul de distrată. Nu-i cunoștea nici statutul, nici numele. Dacă ar fi întâlnit pe altcineva cu intenții rele, ar fi putut avea mari probleme.

Daisy își înclină capul și întrebă:

— Ar conduce CEO-ul Grupului Potter un taxi?

Emery se înecă. În circumstanțe normale, nu ar face-o, dar o făcuse. Din moment ce ea își formase deja o opinie despre identitatea lui, orice altă explicație ar fi fost inutilă. Spuse neajutorat:

— Hai doar să cumpărăm o casă în Loxinheim. Ar trebui să mergi să te odihnești.

După ce Daisy plecă, Emery îl sună pe Xavi.

— Cumpără o casă în Loxinheim și trece proprietatea pe numele lui Daisy.

Xavi, conștient de înregistrarea căsătoriei dintre Emery și Daisy, fu surprins că Emery îi făcea cadou o casă în Loxinheim. Se părea că soția CEO-ului era neglijată.

În ciuda îndoielilor sale, Xavi răspunse:

— În regulă. Dar apoi, auzi vocea lui Emery spunând:

— De asemenea, informează departamentul financiar că prima ta este complet dedusă.

Xavi rămase fără cuvinte, întrebându-se ce greșise.