Dante

Casa e prea liniștită.

După ce Cassian îmi părăsește biroul, rămân așezat acolo, în întuneric, multă vreme, suficient cât liniștea să mi se bage sub piele. Suficient cât chipul Vittoriei să-mi apară de fiecare dată când clipesc. Suficient cât furia și vinovăția să se amestece într-o masă densă și sufocantă.

Într-un final mă ridic. Nu pot să stau locului.

Când mă întorc în sufragerie,