Thalia

Trag tivul rochiei puțin mai jos pe picioare și simt cum bretelele subțiri se încordează încercând să-mi țină pieptul acoperit. Pe bancheta din spate, lângă mine, Brick râde înfundat.

„Nu te mai obosi”, spune el. „Mă îndoiesc că vei mai avea nevoie de rochia aia mult timp.”

Scrâșnesc din dinți. Îmi aruncă vorbe amenințătoare de genul ăsta de patruzeci și cinci de minute încoace, iar de fiec