ALEXA

În clipa în care Vincenzo a terminat de povestit tot ce se întâmplase, a trebuit să rămân nemișcată ca să nu mă prăbușesc într-o criză de panică.

Nu pentru că m-aș fi îndoit de el. Nu m-am îndoit niciodată de el.

Ci pentru că imaginea lui legat de un scaun, imaginea lui Tullio stând deasupra lui, a pumnilor lui Cortez… Doamne, stomacul mi s-a strâns într-un fel în care nu se mai strânsese