ALEXA

Am privit cu atenție chipul lui Vincenzo în timp ce îmi povestea despre urmele de pași.

Era calm, mult prea calm, ceea ce însemna doar că încerca să nu mă sperie pe mine sau pe copii, dar puteam vedea asta în încordarea maxilarului său, în felul în care degetele îi băteau darabana în marginea geamului.

Ceva îl zdruncinase.

— Doar nu crezi că s-a apropiat cineva chiar atât de mult de casă, nu