VINCENZO

Temnița mirosea a umezeală și sânge. Bărbatul atârna de tavan, cu brațele întinse, cu capul căzut în piept.

Era încă conștient, dar abia. Și încă nici nu mă atinsesem de el.

Stăteam pe scaunul din fața lui, cu picioarele depărtate, cu coatele pe genunchi. Degetele mele băteau darabana pe coapsă, coapsa mea bătea în scaun.

Ceva nu se lega aici.

Transportul apăruse la depozitul Alexei. Șofe