Dar trece un minut, apoi două, și Nora tot nu ajunge să dea prima pagină. Având în vedere cât de tare îi tremură mâinile, nici nu cred că a citit mai mult de primul rând al primei pagini, de fapt.

„V-Viktor...”

„Nora.” Palmele mele masează spatele brațelor ei în timp ce o înghiontesc ușor pe frunte cu a mea, ca s-o fac să se uite la mine. „Respiră, ptichka.”

„Sunt părinții mei, nu-i așa?” Mâinile