POV: Tessa.

Abia și-a atins buzele calde de obrazul meu. Acea mângâiere ușoară a pielii pe piele este primul meu sărut adevărat. Se simte ca un coșmar bolnav. Crescând, copilăria mea dificilă și marcată de sărăcie nu a lăsat deloc loc pentru romantism sau idile adolescente. Eram mereu prea ocupată încercând să pun mâncare pe masă, muncind în ture duble doar ca să supraviețuiesc, ca să pot avea vreodată un iubit. Acum, propriul meu tată biologic m-a dat la schimb drept garanție umană unui monstru pentru a-și stinge o datorie.

Lacrimi fierbinți îmi curg pe fața palidă în timp ce realitatea se instalează. Îi aparțin lui Roman Volkov. Toată lumea din lumea interlopă îl cunoaște. Este liderul mafiot dezechilibrat și nemilos. Nu i-am știut fața până astăzi, dar am auzit șoaptele. Zvonurile spun că și-a măcelărit proprii părinți și fratele doar pentru a prelua puterea. A făcut lucruri teribile pentru a deveni cel mai temut om din Los Angeles, și, cumva, sunt prinsă în pânza lui.

Lăsată singură în cameră, trag aer în piept, o respirație lentă și tremurată. Clipesc pentru a alunga lacrimile și încep să asimilez imensul dormitor matrimonial. Este mai mare decât întreaga mea casă din copilărie. Un pat king-size tronează în mijloc, drapat cu cearșafuri din mătase neagră. Până și fețele de pernă sunt de un negru-miez-de-noapte intens. Canapele elegante din piele neagră se sprijină de pereții goi și complet gri. Camera imensă nu are poze, nici opere de artă, nici atingeri personale. O noptieră neagră și un ceas alb, izbitor, sunt singurele accente. Spațiul urlă a bogăție și a o singurătate profundă.

Îmi ating tâmpla și tresar de durere. Trebuie să spăl sângele uscat și cu crustă de pe rana brutală de la cap pe care mi-a provocat-o tatăl meu în timpul luptei noastre. Pielea mea se simte lipicioasă de transpirație și frică.

Târându-mi pașii, mă îndrept direct spre dressingul masiv. Este la fel de mare ca dormitorul în sine. Spațiul este burdușit cu haine scumpe cumpărate special pentru mine. Rânduri peste rânduri de haine aliniază pereții. În timp ce scormonesc prin umerașe, groaza mi se adună în stomac. Ținutele constau din rochii sumare și fuste mini scurte care nu lasă nimic imaginației. Zăresc cămăși transparente și lenjerie intimă strâmtă menită să-mi etaleze corpul ca pe o jucărie ieftină. Nu există pantaloni deloc. Refuz să port aceste haine degradante. Săpând adânc în partea lui de dressing, ignor costumele scumpe. În cele din urmă, scot un pulover masiv, supradimensionat și o pereche confortabilă de pantaloni de trening gri ce îi aparțin lui Roman însuși.

Mă strecor în baie și încui ușa în urma mea. Baia lui este masivă, cu podele din marmură închisă la culoare. Aburul se ridică repede pe măsură ce intru sub jetul fierbinte pentru un duș frenetic. Aerul aburit poartă mirosul lui distinct, masculin—mentă proaspătă și bergamotă înțepătoare. Este un miros îmbătător care se agață de săpunul scump. Las apa fierbinte să-mi spele transpirația și sângele de pe piele, lăsând căldura să-mi relaxeze nervii întinși la maximum doar pentru un scurt moment.

Ieșind din duș, mă usuc și mă îmbrac. Strâng materialul supradimensionat la piept. Pantalonii de trening efectiv îmi înghit silueta. Trebuie să îndoi banda din talie de mai multe ori doar ca să-i împiedic să cadă. Privind în oglindă, inspectez tăietura și cucuiul de pe cap, un cadou de despărțire de la tatăl meu. Înghit încă un val de lacrimi și îmi prind părul meu lung și argintiu într-o coadă rapidă, folosind elasticul de păr pe care îl țin mereu la încheietură.

Deschid ușa și gâfâi șocată.

Roman stă chiar acolo, în mijlocul camerei. Arată ca un coșmar superb, puternic tatuat. Umerii lui lați blochează lumina, iar ochii lui albaștri și pătrunzători se blochează direct pe silueta mea.

"De ce porți asta?" cere el să afle. Chipul său chipeș se strânge într-o încruntătură adâncă de nemulțumire. Îndreaptă un deget acuzator direct spre pantalonii de trening care îmi îmbrățișează șoldurile. "Aceia sunt ai mei."

Din instinct fac un pas înfricoșat înapoi, înghițind greu nodul greu din gât. "Îmi pare rău," mă bâlbâi, luptându-mă să-mi găsesc vocea. "Fustele din dressing... sunt mult prea scurte."

"Așa le vreau, porumbițo. Îmi oferă acces ușor la tine," spune el pe un ton complet inexpresiv. Vocea lui de gheață nu conține nicio rușine, nicio ezitare. Adevărul brut din cuvintele lui mă lovește ca o palmă fizică. Se așteaptă ca trupul meu să fie disponibil în orice moment.

Lacrimi proaspete îmi înțeapă ochii verzi la comentariul degradant. Nu sunt nimic altceva decât un corp pentru el. "Te rog, doar lasă-mă să plec," îl implor, vocea crăpându-mi de disperare. "Voi munci la mai multe joburi. Îți voi plăti toți banii înapoi. Doar lasă-mă să plec, te rog."

"Rămâi chiar aici, porumbițo. Nimic nu va schimba vreodată asta," spune el ferm. Tonul lui este ca o ușă grea de fier trântindu-se, reducând la tăcere instantaneu rugămințile mele jalnice. "Vei începe să porți fustele scurte mâine. Nolan este aici. Vino cu mine chiar acum. Trebuie să fii consultată."

Învinsă și vlăguită, îi urmez în tăcere spatele lat la parter. Ajungem în livingul grandios, unde un doctor în vârstă, cu aspect profesional, așteaptă răbdător lângă canapeaua din piele plușată. Un gardian uriaș stă în apropiere, dar concentrarea mea se mută pe trusa medicală deschisă de pe măsuța de cafea din sticlă.

"Așază-te," instruiește Nolan, cu o voce calmă, dar autoritară.

Mă las pe canapeaua din piele. Nolan îmi leagă eficient un garou în jurul brațului și îmi extrage o fiolă de sânge cu o seringă. Lucrează repede, scotând tifon și antiseptic pentru a curăța și pansa cu grijă rana urâtă de pe cap. Tresar ușor pe măsură ce usturimea se estompează într-o pulsație surdă.

Odată ce trauma fizică este rezolvată, doctorul bătrân face un clic din pix și își începe interogatoriul. Îmi examinează ochii cu o lumină mică. "De cât timp vă simțiți rău în felul acesta, domnișoară?"

"De săptămâni," murmur încet. Îmi cobor privirea în poală, reticentă să recunosc adevărul în fața unor străini.

"Și vărsăturile?" întreabă Nolan.

"Au început de aproximativ o săptămână."

Nolan dă din cap încet, pixul lui zgâriind pe carnețel. "Vă simțiți obosită în mare parte din timp?"

"Da," șoptesc. O groază sufocantă se așază adânc în stomacul meu. M-am rugat în tăcere împotriva propriilor mele suspiciuni terifiante. Oboseala zdrobitoare care mă trage în jos în fiecare dimineață nu poate să însemne ceea ce cred eu că înseamnă. Nu pot lăsa mintea să se ducă acolo.

Apoi vine întrebarea temută, invazivă. "Faceți sex protejat în prezent sau luați pilule anticoncepționale?"

Fața mea se golește de toată culoarea, devenind de un alb fantomatic și bolnăvicios. Inima îmi bate într-un ritm frenetic împotriva coastelor. Nu luam anticoncepționale. Iar Roman nu folosise nicio formă de protecție în acea noapte terifiantă în camera VIP a clubului. El pur și simplu și-a forțat pula în mine, luându-mi virginitatea fără să stea pe gânduri.

Mă bâlbâi nervoasă. Limba mi se simte ca de plumb. Sunt incapabilă să formulez cuvinte coerente sub privirile concentrate ale doctorului și ale șefului mafiot volatil ce stă la doar câțiva pași distanță. "Eu... eu... eu..."

"Ce anume insinuezi, Nolan?" întrerupe Roman brusc. Vocea lui profundă taie tensiunea groasă din cameră, curiozitatea lui letală fiind clar trezită.

Nolan ridică privirea, expresia sa profesională și de neclintit. "Din cronologia simptomelor ei specifice, domnule, cred cu tărie că este însărcinată!"

Inima mi se oprește în piept.

La naiba! De ce sunt atât de ghinionistă?