Nu. Aceia nu erau oameni.

În strălucirea flăcării eterne care ardea pe vatră, Harper a reușit în sfârșit să-i vadă clar.

Se mișcau aduși de spate, cu pielea de un purpuriu-cenușiu bolnăvicios, cu trupurile înfășurate în zdrențe care poate că odinioară fuseseră haine. Unora le lipseau brațele. Alții aveau capetele înclinate în unghiuri nefirești, presându-se de gard în poziții care-i făceau pielea