Beckett

Stanton întinde planul clădirii pe masă de parcă ar ști deja că niciunuia dintre noi n-o să-i placă ce urmează să spună. Bate din marker în colțul planșei, se uită la mine, apoi la Harlow, apoi din nou la mine, pentru că știe al naibii de bine că eu sunt problema în acest scenariu.

Și are dreptate.

Am brațele strânse ferm la piept, deși îmi tot spun să mă relaxez. Mă simt tensionat, nelini