Bea nu-și amintea să fi hotărât să se dea jos din pat. Nu-și amintea să fi mers până la ușa camerei de oaspeți sau să o fi deschis. Dar, deodată, stătea în capul scărilor, cu o mână pe balustradă, cea stângă, cea bună, pentru că încheietura ei dreaptă încă pulsa de durere în atelă. Își amintea că mai avea de așteptat săptămâni întregi până când nu avea să o mai doară atât de tare.

Privea în jos pe