Când Creasta Zăpezii a realizat că nu fusese abandonată, primul lucru pe care l-a simțit nu a fost fericirea.

A fost doar rezistență și confuzie. Ea era cea care îndurase foamea și frigul în acel Copac Scorburos, cea plină de cicatrici din pricina luptelor pentru resturi, cea care își petrecea fiecare noapte singură.

Nu datora iertare nimănui și, după toți acei ani de amărăciune, era imposibil să