NYX

M-am trezit în zgomotul unor bătăi puternice în ușă.

— Du-te de-aici! am strigat, trăgându-mi pătura peste cap. Eram amețită din cauza alcoolului, iar ochii mi-i simțeam umflați de la plânsul din noaptea trecută.

Bătăile au continuat și am strigat din nou să plece. Chiar nu voiam să văd pe nimeni acum, în special pe Torian sau pe Cal. Amândoi mă enervaseră la culme aseară. Și nu mă puteam abține să nu mă simt stânjenită de ceea ce s-ar fi putut întâmpla, de ceea ce sperasem eu, de ceea ce urma să se întâmple între mine și Cal.

Spre marea mea dezamăgire, ușa a scârțâit, deschizându-se — evident că nu o încuiasem —, iar chipul prea luminos al Valeriei și-a făcut apariția în tocul ușii.

— Bună, scumpo, a spus ea cu o intonație un pic prea veselă, intrând și așezându-se pe marginea patului.

— Du-te de-aici, Valerie, nu vreau să văd pe nimeni, am gemut eu.

— Ai ratat micul dejun și eu... am dat de Cal și Tori jos.

— O, zeiță! Au zis ceva? Am încercat să trag pătura și mai mult peste față, dar Valerie a tras-o în jos. Buzele ei erau strânse într-o linie fină, iar în ochi i se citea îngrijorarea.

— Mi-au spus că erai destul de supărată pe ei, așa că m-am gândit să vin să văd ce faci. Ești bine? Ce s-a întâmplat? Și-a împreunat mâinile în poală, așteptând un răspuns și probabil un fel de explicație din partea mea.

Chiar nu voiam să vorbesc despre asta. Aveam nevoie să procesez ce se întâmplase și să înțeleg eu însămi lucrurile, iar acum voiam doar să mă târăsc înapoi sub pătură și să mai dorm puțin. Am gemut din nou, ceva mai tare, și m-am ridicat în capul oaselor înainte de a-i răspunde. Am aruncat o privire rapidă la ceas, care mi-a arătat că dormisem deja toată dimineața, fiindcă era aproape prânzul.

— Zeiță, de unde să încep? Deci eu și Cal am fost pe punctul de a ne cupla aseară... Ochii ei căprui și adânci s-au mărit. Asta până când Torian și cu el s-au luat la bătaie și totul s-a dus de râpă de acolo. Ultimele cuvinte mi s-au stins pe buze; urâsem să-mi văd cei mai buni doi prieteni bătându-se din cauza mea. Nu sunt sigură dacă eram mai supărată pe faptul că Torian distrusese ceea ce ar fi fost prima mea dată cu Cal, sau pe faptul că se luptaseră unul împotriva celuilalt din cauza mea.

Am terminat de povestit Valeriei tot ce se întâmplase cu o noapte în urmă și, ca o prietenă bună, ea a stat și a ascultat, fără să mă întrerupă.

— Deci acum știi cum a fost noaptea mea. Dar a ta? Ai trecut la fapte cu băiatul ăla Alpha cu care te-am lăsat sărutându-vă cu patos?

Și-a lăsat capul pe spate și a râs.

— Ei bine, nu chiar. Cred că băuse prea mult și, să zicem doar că... a fost un pic cam moale.

— Vai de mine! am râs și eu împreună cu ea.

— Bine, domnișoară, treci la duș, apa te va ajuta cu mahmureala. Și-a îngustat ochii și a arătat spre baie. Grăbește-te și putem prinde prânzul jos. A dat pătura la o parte de pe mine și a arătat din nou spre baie, de data aceasta cu o mișcare mai autoritară. Am mai scos un geamăt zgomotos, mi-am aruncat picioarele peste marginea patului și m-am dus să spăl de pe mine izul nopții trecute. Mă simțeam deja mai bine, mai ales după ce mă destăinuisem și mă descărcasem în fața prietenei mele.

*****

Nu i-am văzut pe Torian sau pe Cal în restul weekendului, iar când a venit ziua de luni am crezut că mă voi da nas în nas cu cei mai buni doi prieteni ai mei la cursuri sau pe terenul de antrenament, dar nu i-am zărit deloc. Nici în sala de mese, nici la antrenamentul de luptă. Ceea ce, în sine, era ciudat. Am decis că trebuia să trec peste tot, și la fel trebuiau să facă și ei. Tocmai mă pregăteam să-l contactez pe Tori ca să văd ce se întâmplă, când Garrett, instructorul șef al școlii, mi-a tunat numele.

— Nyx Holden! În biroul meu, în cinci minute! Tonul lui era stoic, nedând de gol nicio emoție și niciun indiciu despre motivul pentru care eram chemată acolo.

Ei, la naiba, ce am mai făcut acum? Nu e ca și cum aș fi dat mereu de bucluc, dar uneori gura o lua înaintea minții, asta pe lângă faptul că majoritatea superiorilor din orice funcție urau ideea că nu mă supuneam lor. Desigur, eram politicoasă, dar uneori uitam și pur și simplu lăsam gura să meargă. M-am întors pe călcâie; îndepărtându-mă acum de terenul de antrenament și îndreptându-mă spre biroul lui. Ușa era deschisă când am ajuns, dar tot am bătut politicos.

— Intră, Holden, m-a chemat el dinăuntru.

Am intrat în biroul mare care îmi amintea de cel al Regelui, doar că era o idee mai mic. Pereții erau decorați cu lambriuri din lemn de stejar deschis, cu două canapele din piele roșie la un capăt al încăperii, iar biroul lui Garrett și două scaune asortate din piele roșie îndreptate spre el se aflau la celălalt capăt.

M-am așezat pe unul dintre scaune și l-am privit cu sfială pe antrenorul șef. Părea să se apropie de cincizeci de ani, cu părul șaten care trăda o foarte ușoară nuanță de căruntețe, ochii lui căprui erau adânci și întunecați, și purta o cicatrice deasupra sprâncenei stângi. Era într-o formă fenomenală și arăta ca un lup demn de respect, chiar și la mijlocul anilor patruzeci. Pun pariu că fusese o forță a naturii în tinerețe.

— Domnule Garrett, am încuviințat din cap în timp ce mă așezam.

S-a ridicat de pe scaun, a ocolit biroul și s-a dus să închidă ușa. Ah, la naiba, m-am gândit. Când ușa se închide, nu e niciodată de bine.

— Domnișoară Holden, v-am chemat aici din câteva motive. Fața mea probabil a spus totul — nervoasă, temătoare, îngrijorată —, pentru că mi-a zâmbit înainte de a se lăsa pe spate. Nu ai dat de bucluc, Holden, așa că relaxează-te. Te-am chemat aici pentru că o să scoatem antrenamentul de luptă și de războinic din orarul tău.

— Poftim?! Ochii mi s-au făcut cât cepele, iar Morana umbla de colo-colo în mintea mea, voind să știe de ce ar face asta, furia ei că fuseserăm înlăturate de la ceea ce reprezenta sensul existenței noastre alimentând-o pe a mea.

— Domnule Garrett, dar de ce? Nu înțeleg, adică la asta sunt bună, pentru asta s-a născut lupoaica mea. Suntem războinice! De ce ne-ați lua asta? E vreo glumă proastă? Acum scoteam fum pe nări și puteam simți cum căldura îmi învăluia fața. Dacă nu mă puteam antrena, cum se presupunea că voi învăța să fiu parte dintr-o echipă? Să lucrez ca un tot unitar, așa cum îi spusese Regele tatălui meu?

— Văd că te superi și te asigur, dacă te calmezi puțin și mă lași să-ți explic, vei fi mai fericită. S-a aplecat în față pe birou, cu brațele lui musculoase susținându-i capul, arătând relaxat și degajat. Am clipit spre el de câteva ori și i-am făcut un semn scurt din cap să continue.

— Ești un caz foarte neobișnuit, Holden. Când Regele a cerut să fii trimisă aici, la școală, nu eram siguri de ce o voia pe fiica lui Delta aici, printre membrii Alpha și Beta. Ne-a spus că ești puternică și inteligentă și că atât tatăl, cât și mama ta provin din linii de sânge Alpha. Cu toate acestea, ți-am subestimat grosolan darurile. S-a lăsat din nou pe spătarul scaunului, punându-și mâinile la ceafă. Ni s-a spus că ești inteligentă și puternică, și, după puțin peste un an petrecut aici, ai continuat să ne surprinzi și să îndeplinești toate așteptările pe care le-am avut de la tine. Cu toate acestea, acum ai de făcut o alegere. Poți absolvi mai devreme și să te întorci la haita ta și în regat sau...

Și abia aici a devenit cu adevărat interesant; așteptam să văd unde bate. M-am lăsat și eu pe spătarul scaunului, așteptând să-mi servească acel „sau”.

— ... Sau poți termina restul anului școlar aici și să începi un antrenament avansat cu arme, precum și cursuri de prevenire și tehnici de tortură...

— De tortură, ce?! Oare am auzit bine? Nu sunt prea sigură că îmi plăcea cum sună asta. Eram încordată, la fel și lupoaica mea. Chiar și așa, tot eram curioase. Și ce înseamnă, mai exact, prevenirea și tehnicile de tortură?

Zâmbetul îi dispăruse lui Garrett de pe față, iar ochii săi căprui erau și mai întunecați. A luat o expresie serioasă înainte de a începe să vorbească. Încă se lăsa pe spate într-o atitudine degajată. M-am mișcat stânjenită pe scaun.

— Nu este un lucru din care orice lup poate ieși întreg. Antrenamentul cu arme va include mânuirea unor arme îmbibate cu otrăvuri, cum ar fi argintul, aconitul sau mătrăguna. Programul de tortură este conceput nu numai pentru a te învăța cum să folosești corect otrăvurile asupra captivilor și în interogatorii, ci îți va permite, de asemenea, să înveți abilități și metode de a extrage informații de la inamici. Partea de prevenire este mai riscantă.

Garrett a făcut o pauză, de parcă ar fi așteptat o reacție din partea mea. Nu i-am oferit niciuna, sau cel puțin așa credeam, menținându-mi o figură perfect neutră. Dacă nu o făceam, el nu mi-a dat de înțeles contrariul.

— Continuați, vă ascult, am spus ușor sceptică.

— Ei bine, partea de prevenire, și nu există nicio modalitate ușoară de a îndulci treaba asta... În principiu, te vom injecta cu otrăvuri și te vom arde cu argint, pentru a-ți crește toleranța.

— Deci m-ați tortura? Asta vreți să spuneți? Este ceva căruia i-aș putea supraviețui? A fost o întrebare stupidă, dar sincer vorbind, mă speria de moarte!

— Da, vei supraviețui! Nu îți vom administra supradoze, ci te vom clădi încetul cu încetul. El a râs. Deși nu spun că nu va durea ca naiba, pentru că așa va fi. În mod evident, ai o lupoaică puternică. Va trebui să discuți cu ea despre asta. Tatăl tău a fost deja informat despre intențiile noastre, la fel și Regele, și amândoi au spus că este decizia ta și îți susțin pe deplin alegerea.

— Cred că aș vrea să discut despre asta cu lupoaica mea și cu Prințul Torian înainte de a putea lua vreo decizie, am răspuns eu, în timp ce atâtea gânduri mi se perindau acum prin minte. Nu la asta mă așteptam când am intrat în acest birou. Cred că aș vrea să le dau și mamei și tatălui meu un telefon ca să vorbesc despre asta.

Când Garrett a vorbit din nou, vocea sa era mai blândă și expresia feței sale trăda compasiune:

— Nyx, dacă nu aș crede că ești suficient de puternică sau pregătită pentru asta, nu ți-aș fi propus să intri în program. Prințul Torian va trebui să treacă printr-o versiune a acestuia, dar nu la nivelul pentru care cred că tu ești pregătită. Făcând din nou o pauză și trecându-și mâinile peste față, el a întrebat apoi: Care este numele lupoaicei tale? Ce știi despre ea?

— Numele ei este Morana și sincer, nu știu prea multe, cu excepția faptului că este o lupoaică foarte puternică și capabilă. Nu mi-a oferit niciodată mai mult de-atât, iar eu nu am întrebat-o niciodată. De ce? Eram curioasă să aflu de ce numele lupoaicei mele era atât de important. Tatăl meu, Regele și Beta Callum căutaseră deja în cărțile cu profeții încercând să afle de ce eu și lupoaica mea suntem atât de puternice și nu se găsise nimic niciodată. I-am spus exact asta și lui Garrett.

— Morana, Morana, Morana, a repetat el, frecându-și bărbia.

— Nu este nimic deosebit de special, domnule. Regele și tatăl meu au cercetat deja orice profeție legată de lupoaica mea și nu au găsit nimic. Presupun că am fost doar norocoasă?

— Urmează-mă! Numele ei îmi sună foarte cunoscut, sunt sigur că am mai văzut scrieri despre numele ei înainte. S-a ridicat, a ocolit biroul, deschizând ușa și făcându-mi semn dintr-o mișcare a capului să-l urmez.

L-am urmat în tăcere în timp ce mergeam pe coridoare spre bibliotecă. Odată ajunși acolo, Garrett m-a dus la etajul al doilea, la secțiunea care adăpostea unele dintre cele mai vechi cărți de istorie a vârcolacilor.

Ne-am oprit la secțiunea „Ghid al spiritelor de lup de rang divin”. OK, acum chiar sunt curioasă. Știam cu toții că lupii noștri erau spirite renăscute și cu cât latura noastră umană și descendența noastră erau mai puternice, cu atât obțineam un lup mai puternic. Sau cel puțin așa se spune. Îmi place să cred că spiritele noastre de lup ajung să ne aleagă pe baza potențialului persoanei care vom deveni. Unii cred că însăși Zeița Lunii ne alege lupii.

L-am privit cum frunzărește câteva cărți și le pune la loc, până când a deschis una și un zâmbet uriaș i-a luminat chipul.

— Aha! a strigat el, făcându-mă să tresar puțin, fiind clar entuziasmat. Uite, ia asta și citește-o, apoi întoarce-te la mine cu decizia ta până vineri. Discută cu oricine ai nevoie, pentru a lua o decizie de care să fii mulțumită. Odată ce începem programul, nu mai există cale de întoarcere. Înțelegi?

Am luat cartea de la el, mai concentrată pe ceea ce mi-ar putea spune despre lupoaica mea și despre abilitățile noastre.

— Da, domnule, am mormăit. Morana se afla adânc retrasă în mintea mea, aproape ascunzându-se, dar nu-mi transmitea o stare de nervozitate.

Poate că era ceva ce voia să descopăr singură; poate credea că e mai bine să nu-mi spună. Oricum ar fi fost, știam că avea motivele ei și că, în cele din urmă, va trebui să fie sinceră cu mine. Pe măsură ce Garrett a părăsit biblioteca, am coborât la primul etaj, mi-am găsit o canapea confortabilă și am deschis cartea. Am răsfoit-o în căutarea oricărei informații despre spiritul lupoaicei mele; erau numiți alți lupi măreți și o istorie a modului în care au apărut acești lupi, cum Zeița Lunii s-a împerecheat și a dat naștere unor urmași. După câteva pagini, ochii mi-au rămas ațintiți pe o pagină:

Morana, a treia generație a Zeiței Lunii:

Morana este o veche zeiță mesopotamiană asociată cu dragostea, frumusețea, sexul, războiul, justiția și puterea politică.

Cunoscută drept „Regina Cerului”, provenind din templul din Enna.

Se spune că spiritul ei de lup deține inima unui leu, forța unui urs, precum și corpul și mintea unui lup.

Nepoata Zeiței Lunii și fiica unei prime generații.

De origine samariană și cunoscută pentru întoarcerea din lumea de dincolo.

Ei, la naiba! Lupoaica mea e al naibii de bătrână! Și puternică, pe deasupra! Asta explică multe!

‘Îmi pare rău că nu ți-am spus, așteptam până când aveai să ajungi la majorat’, s-a făcut Morana în sfârșit simțită.

‘Morana, cum așa? De ce eu? Am atâtea întrebări!’

‘La timpul potrivit, la timpul potrivit. Am fost adormită timp de mulți, sute de ani, până când am fost trezită de Fenris, care mi-a spus că a sosit clipa.’

‘Fenris?’ am întrebat eu. ‘Adică lupul lui Torian, Fenris?’

‘Da, cu mult timp în urmă am fost perechi și am luptat în războaie împreună. El este de origine celtică. S-a născut ca Rege al Lupilor. Numele lui înseamnă Regele Lupilor’, mi-a spus ea.

‘De asta sunt atât de protectoare cu el? De asta i-am luat întotdeauna apărarea?’

‘Da, Nyx, am fost prezentă chiar și de când erai atât de mică, iar spiritul meu s-a contopit cu al tău în ziua în care te-ai născut. Doar că nu am putut comunica până când nu ai ajuns la maturitate. Acesta este, de asemenea, motivul pentru care te-ai transformat atât de devreme. Fenris a fost predestinat să mă protejeze din ziua în care a renăscut. Când Fenris a ales să fie lupul lui Torian, eu am ales automat să fiu al tău. Și pentru că v-ați născut amândoi în același timp, legătura noastră a devenit mai puternică.’

‘E... E Torian perechea noastră?’ am întrebat-o cu ezitare.

‘Nu știu, dar el este al nostru. Numai timpul ne va spune dacă Zeița Lunii ne-a cuplat de data aceasta, dar simt, și întotdeauna am simțit, o atracție față de el.’

Nu i-am mai spus nimic Moranei. Încă procesam informațiile pe care le aflasem și ceea ce îmi povestise Morana. Asta e o chestie uriașă! Trebuia să-i spun lui Torian!

*Torian, ești acolo?* Mi-am coborât scutul mental și l-am contactat imediat.

*Nyx! Îmi pare atât de rău! Eu...* L-am tăiat imediat.

*Uită, am nevoie ca tu și Cal să veniți la mine în cameră. Frate, am ceva să vă arăt și să vă povestesc!*

Am tăiat legătura și m-am grăbit spre dormitorul meu, cu cartea în mână, pentru a mă întâlni cu băieții. Situația noastră stânjenitoare va trebui să fie rezolvată și cu toții va trebui să trecem peste asta. Aveam nevoie de cei mai buni prieteni ai mei și aveam nevoie de sprijinul și sfatul lor cu privire la alegerea pe care mi-o oferise Garrett.