Stau în genunchi în fața ei de parcă ar fi propriul meu altar personal, iar numele ei este singura rugăciune pe care am vrut vreodată să o învăț pe de rost și să o rostesc zilnic.

Coapsele îi tremură în timp ce i le depărtez și mai mult, lent și plin de venerație, de parcă aș dezveli ceva prețios — ceva sfânt — incapabil să-mi desprind privirea de la intimitatea ei delicioasă care se deschidea în