— Glumești, nu-i așa? M-am uitat fix la Declan, cu brațele încrucișate, în timp ce el stătea sprijinit neglijent de blatul din bucătărie, cu un zâmbet mic și enervant jucându-i în colțul buzelor.

— Nu glumesc, a răspuns el calm, ridicând două bilete ca pe un fel de ofrandă de pace. Este deja rezervat. Plecăm mâine dimineață.

Mi-am îngustat ochii, refuzând să i-o fac ușoară.

— Și ai decis asta