Puteam să aud petrecerea desfășurându-se afară, și râsetele și veselia, în timp ce cineva atât de tânăr suferea la doar câțiva metri distanță.

Viața e ciudată ca naiba. Unii oameni pot suferi în timp ce alții habar nu au și pur și simplu își văd de viața de zi cu zi, ca de obicei.

Am vrut să cobor acolo și să țip la ei să se ducă dracului de aici, ceea ce era o prostie. Niciunul dintre oamenii aceia nu avea de-a face cu ce i se întâmplase ei. De fapt, ceea ce mă enerva cu adevărat era faptul că nu puteam acționa încă, și voiam să fiu în picioare și în mișcare, dar aveam nevoie să o țin mai mult în brațe.

Asta a schimbat lucrurile, și nu puteam pur și simplu să sar pe ea așa cum fusesem pe cale să o fac. Era evident încă rănită și încă se vindeca, așa că va trebui să urmăresc și să evaluez unde se află în mintea ei.

Un lucru e cert, nu mai stătea în nenorocita aia de carapace niciun minut în plus. De ce ar trebui să ascundă cine este, pentru că nenorociții ăia erau niște lași idioți? Nu făcuse nimic greșit și, din câte pot să văd, deja îi luaseră mai mult decât suficient.

"Îngerule, pot să te întreb ceva?"

A dat din cap sprijinită de gâtul meu.

"Cum te simți? Trebuie să știu ca să știu ce să fac pentru tine."

"La ce te referi?"

"Mă refer acum, în clipa asta, unde te afli cu toate astea, ești speriată, furioasă, rănită, ce...? Vreau să știu unde îți sunt sufletul și mintea."

"Nu sunt sigură, am fost toate astea... nimeni altcineva nu m-a mai întrebat asta. Cred că toată lumea pur și simplu a presupus că știu ei cum ar trebui să mă simt, dar tu ești primul care îmi pune această întrebare.

E un sentiment plăcut că ai întrebat și asta mă face să mă gândesc acum..."

"Și ce simți, iubito?"

Și-a luat un minut în care s-a foit puțin până a ajuns, în cele din urmă, să stea în fund lângă mine. Ochii îi erau roșii de plâns, dar nici măcar asta nu le știrbea frumusețea.

Mi-am ridicat mâna și i-am ținut obrazul cu palma, și când și-a frecat fața de mâna mea ca un pui de căprioară, mi-a smuls dracului sufletul din mine.

Mi-am lăsat mâna în jos, încă caldă de la pielea ei, în timp ce ea s-a așezat mai dreaptă.

"Sunt mai mult furioasă; pe ei, pe mine, pe Dahlia.

Apoi mă simt vinovată că sunt furioasă pe ea pentru că e moartă, și apoi mă simt vinovată că eu sunt aici și ea nu, dar am încercat s-o previn."

"Tipul ăsta era mai mare, și la facultate, așa că lucrurile pe care ea le-a spus, pe care el i le spunea, mă făceau să mă simt inconfortabil. E ca și cum eu puteam vedea prin rahatul lui, dar ea nu."

"Dacă m-ar fi ascultat, atunci nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat. Dar e stupid să rămân supărată pe ea pentru că s-a dus. Cea mai bună prietenă a mea s-a dus și eu nu am putut face nimic în privința asta."

"Mă urăsc că am stat acolo ca un iepuraș speriat în timp ce o brutalizau."

"Dar ai fost capabilă să te lupți cu ei și să-i respingi."

"Ce spune asta despre mine. De ce nu am folosit din asta pentru a o ajuta?"

"Iei lecții de luptă, ești antrenată în vreo artă marțială?"

"Nu, doar am știut ce m-a învățat tata de-a lungul anilor și cred că doar a intrat în acțiune. Dar cât timp erau ei sus pe scările alea, iar ea țipa după mine, eu nu m-am putut mișca. Îmi era prea frică."

"Pericol clar și iminent, așa că instinctul tău de supraviețuire a intrat în acțiune, și nimeni nu știe de ce organismul reacționează așa cum o face la frică, sau de ce unii oameni pot realiza imposibilul în anumite situații. Tot ce pot să-ți spun, Îngerule, este că ai fost menită să supraviețuiești, și de aia ești aici, și nu ar trebui să simți nicio vină pentru asta. Ce altceva?"

"Nu știu, dar uneori râd, și mă aud râzând, și mă întristez. Se simte greșit să râd, ca și cum ar trebui să îmi amintesc acea noapte pentru tot restul vieții mele și să nu mai râd sau să fiu fericită niciodată."

"Atunci de ce nu te sinucizi, dacă nu vrei să trăiești?"

S-a uitat la mine îngrozită, dar nu-mi luam rahatul ăla înapoi. Era evident că nimeni nu vorbise cu fata asta despre rahaturile astea, sau dacă au făcut-o, au făcut o treabă de mântuială.

Nu aveam de gând să mă alătur acelui șir de nenorociți. Avea nevoie de o trezire la realitate dură, înainte ca, într-o bună zi, să ajungă să-și taie venele sau vreun rahat de genul. Gândirea ei era futută cu totul, și nu se va vindeca așa, ci doar se va înrăutăți odată cu trecerea timpului.

"De ce ai spune așa ceva, e... e crud."

"Nu, Îngerule, ceea ce îți faci ție însuți e crud. Nu te înduri să-ți oferi ție însăți fericire și umbli de colo-colo încercând să arăți și să fii altcineva, așa că râsul iese din discuție, distracția de orice fel iese din discuție..."

"Păi sunt aici, nu-i așa?"

"Sunt sigur că Eleanor nu ți-a dat de ales. O cunosc pe mama, deci nu ai venit pentru că ai vrut la fel de mult pe cât ai ascultat un ordin. Te-ai transformat într-un robot, nicio emoție umană..."

"Abia ce mă frecam de tine pe uscat la marginea casei părinților tăi. Despre ce vorbești?"

Și ne vom întoarce la asta mai târziu, cu voia lui Dumnezeu, la asta și la mult mai mult, dar mai târziu, după ce-ți voi fi pus ordine în rahaturi. De asta eram sigur.

"Da, și sunt sigur că te vei face pe tine însăți să te simți vinovată pentru asta mai târziu, așa cum ai făcut cu totul de la acel incident încoace."

"De ce ești un dobitoc nesimțit?"

Și-a pus mâna la gură, și am urlat de râs. Nu m-am putut abține, m-am rostogolit peste ea, trăgând-o jos cu mine în timp ce ne-am rostogolit pe pat râzând de m-am prăpădit.

"Vezi tu, pe cățeaua aia care era abia aici, pe aia vreau s-o cunosc."

Am sărutat-o scurt și m-am rostogolit departe de ea.

"Hai, să mergem."

"Nu am chef să mă întorc acolo afară."

"Ghinion, o să mergi. Zilele tale de ascuns s-au terminat, iar tu nu ai făcut nimic greșit. Nu ai urcat scările pentru că, în subconștient, ai știut că erau patru contra ta, și nu aveai nicio armă și nimic cu care să-i respingi. Așa că tu, de fapt, ai folosit singurele arme de care dispuneai, telefonul, apoi ți-ai folosit capul, o altă armă, doar că de altă natură. Deci, vezi tu, Îngerule, nu ai fost inutilă și tu ai câștigat în cele din urmă."

"Tot ce trebuie să facem acum e să ne ocupăm de convingerea ta greșită că ai pentru ce să te simți vinovată. Acum haide." Am ridicat-o și am ținut-o în brațe o fracțiune de secundă, înainte să mă întorc spre ușă.

Odată ajunși afară, oamenii se uitau și se întrebau, cel mai probabil, ce făceam noi împreună, din moment ce îi aveam mâna încleștată în a mea. Nu am răspuns la niciuna dintre întrebările tăcute, în timp ce ne-am îndreptat spre masa unde stăteau membrii Sindicatului Sterling și familiile lor.

"Bună, doamnelor, ea e Seraphina."

Le-am prezentat-o pe rând soțiilor, înainte de a lua un scaun și a o așeza lângă mine. Prima mea înclinație a fost să o trag în poala mea, dar nu cred că era pregătită pentru asta încă.

"Mă duc să-ți iau niște mâncare, vrei să vii cu mine sau ești bine aici?"

S-a ridicat odată cu mine, cu fața roșie ca racul. Așa o pudică. Se întorsese la a-și mușca buza cu dinții.

"Vin cu tine." M-a luat de mână și m-a urmat departe de masă.

"Bună, Cillian, Eleanor a zis că vei fi aici curând." Castellan ne-a blocat calea. Târfă nenorocită.

Am simțit mâna Îngerului tresărind în a mea și am strâns-o scurt. Ochii lui Castellan au coborât de la mine la mâinile noastre împreunate, și fața i s-a umplut de furie.

A deschis gura ca să spună ceva usturător, fără îndoială, dar i-a fost tăiată macaroana.

"Urmează să mâncăm; mai târziu."

Enigma care este Îngerul meu m-a tras de acolo spre masa cu mâncare, lăsând-o pe Castellan năucită, cu gura căscată, și o fi de prost gust, dar nu m-am putut abține să nu râd.

Adoram focul ăla din ea, și voi face tot ce îmi stă în putere să-l scot înapoi la suprafață. Să-i sparg acea carapace, și să o scot afară din ea.

Lui Castellan nu avea să-i placă să fie expediată în felul ăsta, dar cui dracu' îi pasă?