Nu mă așteptam la ea, așa că bănuiesc că de-asta m-a luat complet prin surprindere. A fost total neprevăzut, într-un moment în care aproape că aruncasem prosopul și zisesem „băga-mi-aș picioarele”.

O cam umblasem din floare-n floare de ceva vreme și mă săturasem. Căutam ceva mai mult; ceva lipsea. Fusei aproape o dată, dar slavă Domnului că am scăpat din coșmarul ăla. S-a dovedit că pe ea o interesau mai mult statutul și toate celelalte mizerii superficiale.

Așa că făcusem un pas în spate și mă retrăsesem din joc. Pur și simplu nu era nimeni în cercul meu care să fie măcar pe aproape de ceea ce căutam, așa că decisesem, neoficial, să pun ghetele-n cui. Aveam treizeci și doi de ani și bănuiesc că ceasul meu biologic ticăia, dacă o exista așa ceva și pentru bărbați.

Atunci a fost momentul când ea s-a strecurat în viața mea fără tam-tam și fără fanfară. Nu era stilul ei, și poate că tocmai așa a reușit. Poate că așa s-a încolăcit în jurul inimii mele, fără niciun efort.

Era o enigmă totală și era opusul absolut al fiecărei femei, sau fete, cu care mai fusesem înainte. Sfioasă, tăcută și dulce de mama focului.

***

Prietenul meu Jaxson mă bătuse la cap de săptămâni întregi despre prietena lui din copilărie. O tipă pe nume Sera care se muta aici din Arizona. De ce naiba ar vrea cineva să se mute aici, mă depășea, dar tatăl ei era aici, cică, și ea venea să locuiască cu el.

După cum vorbea Jaxson, îmi imaginam vreo chestie timidă căreia îi e frică de propria umbră. După cum prezenta el lucrurile, părea că își petrecuse verile împreună protejând-o de toate cele. Nu prea aveam timp de genul ăsta de persoane; de obicei mă călcau pe nervi cu atitudinea lor mieroasă și plină de fițe. Mereu cu frica de a încerca lucruri noi!

Jaxson murea de nerăbdare să o aducă să cunoască gașca când va sosi, iar eu nu eram prea încântat, dar era treaba lui, așa că, în fine.

— Deci, Cill, mă gândeam la ceva.

— La ce te gândeai, Jaxson? Am strâns roata din față a frumuseții la care lucram. Un chopper pentru vreun șmecher de la Hollywood care probabil o să facă praf bijuteria în mai puțin de o săptămână. Rahat, erau cei șaptezeci și cinci de mii de dolari ai lui aruncați pe apa sâmbetei. De ce mi-ar păsa mie?

M-am uitat înapoi la Jaxson când n-a răspuns imediat. Am o relație mișto cu băieții mei. Nu doar că făceau parte din grupul meu de motocicliști, dar cei mai mulți lucrau pentru mine, construind motociclete de top.

Știam destule cât să nu le amestec pe unele cu altele și eram foarte mândru de produsul care ieșea din showroom-ul meu. Dacă cineva nu-și făcea treaba, zbura. Din fericire, asta nu se întâmpla des, dar s-a mai pomenit.

— De ce nu-i dai Serei postul de recepționeră? N-ai găsit pe nimeni să ocupe poziția până acum și cred că ea ar fi perfectă.

— Nu știu, omule, după cum vorbești tu, nu sunt sigur că s-ar potrivi aici.

— N-o să știi până nu încerci. Hai, ce te costă?

— Lasă-mă să mă gândesc, bine? Nu promit nimic. Mi-am șters uleiul de pe mâini în timp ce îmi admiram munca.

— E destul. Mersi, omule, știam eu că va fi perfectă.

— Ți s-au aprins călcâiele după tipa asta?

— Cine, Sera? Nici vorbă, e ca sora mea. Simt doar că trebuie să am grijă de ea, înțelegi?

— Bine, te cred. Când ziceai că vine?

— Va fi aici în câteva zile; oricum o s-o aduc pe aici ca să o cunoașteți.

— Sigur, Jaxson, o să-ți dau un răspuns până atunci. În cel mai rău caz, pot să-i fac o perioadă de probă.

A plecat aproape la fugă, cu un rânjet pe față, așa că sunt destul de sigur că a crezut că e o treabă rezolvată, dar om vedea. Cum am spus, n-am timp de fetițe timide.

Gașca mea era o adunătură aspră și gălăgioasă, iar eu sunt singurul nenorocit mai rafinat din grup, dar nu sunt vreun prinț.

Nenorocitul ăla m-a bătut la cap următoarea zi și jumătate, până când am simțit că-mi vine să-i ard o palmă doar ca să am puțină liniște.

Da, aveam nevoie de o recepționeră. Ultima se străduia mult prea tare să ajungă în patul cuiva și eu nu mă încurc niciodată cu angajatele, așa că târfa a trebuit să plece. Dacă aș fi fost câtuși de puțin interesat de o aventură, poate i-aș fi oferit ceva înainte să o trimit la plimbare, dar nu.

Nu prea mă dădeam în vânt după genul „călărită din greu și lăsată de izbeliște”, decât dacă eu eram cel care călărea.

Nu sunt atât de dus cu pluta pe cât par, cel puțin așa îmi spun eu. Provin dintr-o familie rafinată care are bani, prestigiu și tot tacâmul, dar din nu știu ce motiv, pe la șaisprezece ani, am decis să mă car naibii de acolo.

Le-am zis „duceți-vă dracului” școlilor de fițe și medicinei de la Harvard care îmi rânjeau în față și am decis să-mi caut propria fericire.

Din fericire, am un tată care își susține copiii mai presus de orice, altfel mama m-ar fi făcut să mă simt vinovat și m-ar fi împins spre ceva care m-ar fi făcut mizerabil pentru tot restul zilelor mele.

N-a ajutat nici faptul că, doi ani mai târziu, sora mea mai mare, Sienna Sterling, a decis să-și folosească studiile de la arte plastice pentru a deveni artist tatuator, și jur că și în ziua de azi mama tot pe mine mă învinovățește.

Sienna Sterling e responsabilă pentru tatuajele mele, iar ea și soțul ei, Everett Halloway, și-au deschis salonul unde fac tatuaje și piercing-uri pentru o clientelă selectă, așa că avem cam tot ce ține de criteriul „dur” asigurat.

Eu am propriul magazin de motociclete și conduc un grup de motociclete plin de rebeli, în timp ce Sienna Sterling și Everett tatuează și „găuresc” gașca.

Nu suntem o bandă adevărată și nu umblăm să începem bătăi și alte mizerii. Nu sunt chiar un barbar; ne ocupăm mai mult cu strânsul de bani pentru cauze nobile, cum ar fi să ajutăm bătrânele să-și repare acoperișurile în weekend și chestii de genul ăsta, dar realitatea e că se mai întâmplă și rahaturi, iar uneori rahaturile alea se pot termina cu cineva la spital.

Avem rivali cărora nu le place stilul nostru și ne doare fix în cot. Suntem mai degrabă îngeri păzitori decât îngeri ai iadului, iar comunitatea ne iubește și ne respectă.

Asta nu înseamnă că n-am face praf pe vreun nenorocit, sau că n-am făcut-o deja, înseamnă doar că nu despre asta e vorba la noi. Nu suntem disperați după glorie și pur și simplu ne place la nebunie să conducem.

***

Acum e luni și Jaxson ar trebui să o aducă pe tipa asta dintr-un moment în altul pentru o prezentare. Încă nu eram sigur de asta, dar Jaxson e un prieten, așa că ce poți să faci?

I-am auzit motorul oprind afară și m-am ridicat să ies, pentru că nimeni nu intra în sanctuarul interior decât dacă făcea parte din gașcă.

Jaxson mergea în fața... a ceva.

Fața i s-a luminat într-un rânjet tâmp când m-a văzut.

— Cillian, ea e Seraphina.

Am privit-o cu dezinteres în timp ce el făcea prezentările, înainte de a-mi întinde mâna pentru a o saluta.

Mâna ei era moale și mică în a mea, cu un ușor tremur, și m-am întrebat ce s-o fi întâmplat de era micuța lebădă atât de nervoasă deja. E drept că aspectul meu băga frica și în bărbați în toată firea, dar ea era aici cu unul dintre oamenii mei, așa că n-ar fi trebuit să se teamă.

În fine, n-aveam timp să dădăcesc vreo fetiță speriată căreia îi e frică de propria umbră.

— Seraphina.

— Încântată de cunoștință, domnule Sterling.

M-am uitat la Jaxson cu o sprânceană ridicată. Speram că știe ce face aducând mielul ăsta în bârlogul Sterling Syndicate. Nu puteam să-i disting prea bine corpul pentru că silueta ei măruntă era acoperită de un hanorac care părea de trei ori prea mare, iar picioarele îi erau băgate în... cred că blugi skinny, și în picioare avea cea mai veche pereche de teniși pe care am văzut-o vreodată.

— Încântat de cunoștință, Seraphina. Cum îți place mutarea până acum?

A roșit. Ce naiba? Tipa asta era mult prea timidă. Sper că nu e una dintre acele fete retrase care plâng din orice sau la auzul vocilor ridicate, pentru că băieții mei o s-o mănânce de vie. La ce naiba se gândea Wilder?

— Deci Jaxson îmi spune că ești interesată de post.

— Da, domnule.

— Sunt aici, Seraphina, uită-te la mine. Dacă vrei să lucrezi aici, va trebui să te descurci mai bine de atât. Băieții ăștia sunt clienți dificili, iar unii dintre cei pentru care construim sunt și mai răi. Ca să nu mai vorbim de oamenii cu care trebuie să discuți la telefon, așa că va trebui să te mobilizezi.

L-am văzut pe Jaxson dându-i un ghiont înainte ca ea să-și ridice capul și să se uite la mine.

— Poți să te descurci?

— Da... ăă, hm, da, domnule, da, cred că pot.

Și-a îndreptat umerii și a ridicat capul, iar în spatele ochilor ei părea să se dea un fel de război.

Bănuiesc că îi ceream să acționeze împotriva firii ei. Bine, Jaxson era omul meu și ea era prietena lui, așa că pentru el îi voi da o săptămână, sau două cel mult, să se acomodeze. Dacă observam că nu se descurcă, o concediam, prietenie-neprietenie.

— Poți începe mâine. Vino pe la opt, ca să-ți arăt ce ai de făcut. N-ar trebui să fie prea greu.

Avem deja un tabel organizat în sistem, iar sistemul nostru de comenzi e pus la punct, așa că tot ce trebuie să faci e să ții evidența a ceea ce iese și cât trebuie să înlocuim în fiecare săptămână.

Toate comenzile speciale trec pe la mine, fără excepție. Dacă ai vreo întrebare despre orice, vino la mine, și dacă te deranjează cineva, la fel. Ne-am înțeles?

— Da, domnule.

— Și lasă-mă cu „domnule”, doar femeile pe care le duc în pat îmi spun așa. Fața aproape că i-a explodat de cât a roșit. O, ce bucurie, conduc o gașcă dură de bărbați periculoși și m-am ales cu o Pollyanna a dracu' pe post de asistentă. Ce rahat!

Jaxson rânjea ca un măgar în timp ce o conducea afară din birou să-i arate locul. Am auzit murmurul vocilor băieților în timp ce o salutau, așa că bănuiesc că Jaxson îi avertizase de atitudinea ei de pițigoi sfios, pentru că nicio remarcă obscenă n-a ajuns la urechile mele.

O fi ea timidă ca dracu', dar ochii ăia... da, ochii ăia, să fiu al dracului dacă n-avea cei mai uimitori ochi.