Inima îmi bătea cu putere în piept în timp ce încercam să-mi încetinesc respirația. Vânătorul era aproape, știam că-mi va putea simți frica.

— Shh... Lyra, i-am șoptit surorii mele mai mici, care trăgea nasul chiar lângă mine. Dacă nu te oprești din plâns, nu vom reuși niciodată să-i găsim pe mama și pe tata.

— Încerc, Elara. Sora mea s-a agățat și mai strâns de mine.

Vântul și-a schimbat direcția și am simțit adierea suflându-mi prin păr. S-a auzit un urlet grav. Am știut atunci că vânătorul ne prinsese mirosul.

— Fugi, Lyra! am țipat la sora mea mai mică. Fugi spre râu. Repede acum.

— Dar tu, Elara? a întrebat Lyra, cu o privire îngrijorată pe chip.

— Eu o să las o urmă falsă, mă voi întoarce și ne vom întâlni la Lacul Crystal Shard. Lasă-te dusă de râu până la lac, Lyra. Nu ieși din apă până nu ajungi la capăt.

— Elara, mi-e frică, mi-a șoptit Lyra, agățându-se și mai tare de mine.

Știam că vânătorul ne va ajunge din urmă în câteva minute. Dacă aveam vreo șansă la libertate și să-i găsim pe mama și pe tata, atunci trebuia să plecăm acum.

M-am aplecat, am prins capul Lyrei și i-am ținut fața între mâini.

— Știu că ți-e frică, surioară, dar am nevoie să fii curajoasă. Am nevoie să fugi cât poți tu de repede și să nu te oprești pentru nimeni.

— Promite-mi că te vei întâlni cu mine la lac? a întrebat Lyra, cu o privire disperată pe chip.

Am înghițit zgomotos, nevrând să fac o promisiune pe care nu o puteam ține.

— Îți promit, Lyra. Acum fugi.

Am privit cum Lyra a luat-o la fugă spre râu. Urletul Vânătorului se apropia, știam că va fi aici în câteva minute.

Am înșfăcat un băț ascuțit de pe jos și mi l-am înfipt în mână, lăsând o tăietură adâncă, ce a început să se umple de sânge. Mi-am strâns mâna pumn și am luat-o la fugă în direcția opusă, spre vechiul sat, sperând că dâra mea de sânge va fi suficientă pentru a-l ține pe vânător departe de urma Lyrei.

Pe măsură ce mă apropiam de sat, am încetinit, simțind cum puterile încep să mă lase. Lyra și cu mine fugeam de o săptămână, căutându-i pe mama și pe tata. Începusem să rămânem fără mâncare cam pe la jumătatea săptămânii, iar eu începusem să-mi raționalizez porțiile, ca Lyra să poată mânca mai mult. Ea avea doar zece ani, față de cei optsprezece ai mei, și știam că are mai multă nevoie de mâncare decât mine.

Am rupt o fâșie de material din partea de jos a rochiei și mi-am înfășurat mâna care acum zvâcnea, sperând să fac sângerarea să se oprească. Materialul s-a îmbibat cu sângele meu în clipa în care mi-am înfășurat mâna, dar măcar acum nu mai picuram sânge peste tot. Am intrat în satul abandonat, căutând un loc unde să mă ascund de Vânător. Am încercat fiecare ușă a fiecărei case și aproape că renunțasem până când am dat peste o mică dărăpănătură. Am răsucit clanța și, spre surprinderea mea, ușa s-a deschis. Am cercetat rapid interiorul barăcii, căutând orice ar fi părut o amenințare, precum și mâncare și, eventual, o armă. Știam că nu voi fi capabilă să mă lupt cu Vânătorul dacă m-ar fi prins, dar puteam să mă străduiesc din răsputeri măcar să-l slăbesc. Am zărit o șurubelniță, pe care am înșfăcat-o și am îndesat-o în buzunarul tunicii.

Vânătorul a scos trei urlete. Prinsese mirosul prăzii sale. Inima îmi bătea cu putere în piept. Avea să mă găsească în curând. Dar măcar Lyra era în siguranță. Și apoi am auzit un țipăt, țipătul îngrozit al unei fetițe. Stomacul mi s-a întors pe dos.

— Nu, am izbucnit, ducându-mi mâinile la gură, încercând să-mi înăbuș strigătul. Cum era posibil? Cum reușiseră să o prindă pe Lyra? I-am atras departe de ea.

— Ieși afară, fată. Vocea vânătorului se auzea din apropiere. O avem pe sora ta. N-are rost să te ascunzi. Te vom găsi. Dacă ieși acum, s-ar putea chiar să te cruțăm.

Am privit de la fereastra din colț cum treceau pe lângă șopron. Erau doi. Cel care vorbea era în mod clar liderul. Era de două ori mai mare decât celălalt și părea de două ori mai în vârstă. Mi-am ținut respirația și mi-am imaginat cum bătăile inimii îmi încetinesc. Au continuat să treacă pe lângă mine. Când a apărut și cel de-al doilea, am observat că târa o fetiță de păr, având gura acoperită de un căluș ca să nu poată striga. Era prea întuneric ca să-mi dau seama dacă era Lyra, deși părea să aibă statura și vârsta potrivite.

— Dacă ieși acum, a vorbit liderul, vom fi blânzi cu sora ta.

Minciuni. Vânătorii erau lipsiți de milă. Cei pe care alegeau să-i lase în viață ajungeau sclavii lorzilor Vampiri. Ceilalți ajungeau să fie oferiți Alfei Haitei de Lycani, ca să facă ce voia cu ei. Lyra era prea mică. Dacă ar fi păstrat-o, ar fi trimis-o la „Academia Hollow Veil”, unde ar fi fost ținută până la majorat. Vrăjitoarele, care conduceau Academia Hollow Veil, aveau s-o antreneze pe Lyra să fie docilă. Aveau s-o învețe că se afla la baza lanțului trofic și că nu avea liber arbitru... Dacă nu se supunea și lupta cu vrăjitoarele, i-ar fi luat viața. „O vor eutanasia”, așa îi spun ele, „de parcă ar fi un blestemat de animal feroce, care nu poate fi îmblânzit.”

Nu, nu aveam de gând să permit așa ceva. Am băgat mâna în buzunarul tunicii și am strâns și mai tare șurubelnița. Dacă aș fi putut să dobor măcar pe unul dintre ei, celălalt ar fi fost distras, iar Lyra, sau oricine ar fi fost fetița, ar fi putut scăpa. Mi-aș asuma riscul de a-mi pierde libertatea, și poate chiar viața, dar măcar ea ar fi ferită de coșmarul ce o aștepta. Am decis că aveam șanse mai mari să-l dobor pe cel mai scund, decât pe lider. Nu mi-am acordat nicio clipă să-mi pun la îndoială planul. Am acționat imediat. În timp ce Vânătorul care târa fetița trecea pe lângă ușa șopronului, am năvălit afară, ținând șurubelnița ridicată în mână. Puteam să văd fetița clar, era Lyra; sigur se întorsese din drum, cu intenția de a mă urma. Am înfipt șurubelnița în pieptul vânătorului, cu toată forța de care am fost în stare. Ochii i s-au umplut de șoc, în timp ce a dat drumul mâinii Lyrei. Am privit cum pe brațele lui a început să răsară păr.

— Fugi, Lyra! am țipat eu, în timp ce scoteam șurubelnița din pieptul Vânătorului, cu intenția de a-l înjunghia din nou.

— Dacă fugi, fată, s-a auzit vocea vânătorului mai bătrân, te vom găsi. Fiarele noastre te vor vedea ca pe o pradă, iar noi le vom lăsa să te devoreze.

Lyra a început să plângă de frică, iar un miros de urină s-a răspândit în aer. Lyra stătea complet nemișcată, absolut îngrozită de fiarele din jurul nostru.

— Lyra, nu-i asculta. Fugi departe, fugi cât poți tu de repede. Nu-i lăsa să te trimită la Academia Hollow Veil! am țipat eu, în timp ce am înfipt din nou șurubelnița în vânătorul din fața mea; era deja mai mult fiară decât om în acest punct, tot corpul îi era aproape acoperit de blană. A scos un urlet gâtuit, în timp ce oasele au început să-i trosnească, iar corpul a început să i se transforme în forma sa de lup.

Lyra, văzându-l pe bărbat transformându-se, a luat-o la fugă spre râu. Vânătorul mai bătrân m-a înșfăcat de talie și m-a tras departe de lup.

— Silas, a ordonat el, după fată, n-o lăsa să scape.

Am început să dau din mâini și din picioare și să mă zbat zvârlindu-mi capul pe spate, încercând să-l fac pe vânătorul mai bătrân să-mi dea drumul.

— Nu, m-am