Porțile citadelei se trântesc în urma mea.

Nu metaforic. Nu într-un mod poetic, simbolic. Nu, pur și simplu se trântesc, la dracu'. Fier rece. Zăngănit puternic. Și eu, stând afară ca o fană disperată, dată afară în șuturi, care a îndrăznit să viseze prea sus.

Căcat.

Îmi țiuie urechile prea tare de la cât de puternic plângeam în hohote cu doar câteva secunde în urmă. Genunchii îmi tremură, pietriș