Să merg pe lângă Malakai până la infirmerie mă face să mă simt de parcă aș escorta o bombă nucleară care ar putea detona în orice secundă. El este tăcut, dar prezența sa nu este.

Absoarbe aerul din jurul lui, atrăgând atenția tuturor, indiferent dacă vor să se uite sau nu. Pașii îi sunt grei, deliberați, de parcă lumea s-ar curba ușor sub el.

Ușa infirmeriei scârțâie când se deschide larg, mirosul