*Elora*

Vântul nu mai înceta să bată.

Săgeta printre copaci cu un șuierat jos, de parcă întreaga vale ar fi început să-și țină răsuflarea. Stăteam pe marginea stâncii, deasupra liniei telurice, cu brațele strânse la piept, privind cum lumina de dedesubt sclipea slab — nu mai era roșie, nu mai era aurie. Acum, firișoare violete o străbăteau, vene în piatră care pulsau în ritm cu ceva ce nu înțelege