*Elora*

Vântul purta o greutate ciudată în dimineața aceea.

Nu era groază. Nu chiar. Dar ceva ce tindea spre ea. De parcă pământul știa ceva ce nu ne spusese încă.

Stăteam lângă marginea taberei, cu mâna sprijinită pe trunchiul unui copac bătut de vreme. Scoarța se simțea rece, ancorându-mă. Sub sol, simțeam zumzetul liniei telurice — un ritm cu care începusem să mă sincronizez din ce în ce mai de