Tocmai am terminat cina cu familia când mă scuz ca să mă retrag. Grăbesc pașii spre camera mea și arunc o privire pe fereastră să văd dacă Zane este acasă. Jeep-ul lui negru este parcat pe alee, așa că îmi iau telefonul și îi scriu un mesaj rapid.

EU: Putem vorbi?

După ce apăs „trimite”, aștept. Nu primesc niciun răspuns timp de cel puțin zece minute și, tocmai când cred că o să mă ignore, telefonul scoate un sunet.

ZC: De ce aș vrea să vorbesc cu tine?

EU: Te rog, e important!

ZC: Eu ce câștig din asta?

Serios? Ce dobitoc! Mă sprijin de spătarul scaunului, mușcându-mi buza inferioară în timp ce mă gândesc ce să-i spun. Telefonul sună din nou.

ZC: Nu am toată noaptea la dispoziție, Clara. Unii dintre noi au o viață, știi tu!

EU: Ok... mă gândesc!

ZC: Tocmai ai țipat la mine?

O, la naiba! La ce m-am gândit?!

EU: Nu, promit!

ZC: Țipi și mă mai și minți, tsk tsk. O s-o pățești mâine.

EU: Te rog, Zane... îmi pare rău!

ZC: O, o să-ți pară rău! Acum, ce voiai?

EU: Ne putem vedea un minut? E vorba despre sora mea.

ZC: Bine. Vino încoace, dar grăbește-te, trebuie să plec undeva.

EU: Ok, mersi.

Nu se mai obosește să răspundă, așa că sar repede din pat și cobor în fugă. Nu e nimeni prin preajmă când mă îndrept direct spre ușă și sunt recunoscătoare pentru asta, pentru că altfel ar fi trebuit să le spun unde mă duc. Ultimul lucru de care am nevoie este ca mama să-mi spună să-l invit pe Zane la noi. Îl considera ca pe un al doilea fiu și a fost tristă când el a încetat să mai vină pe la noi.

Când ies pe ușă, mă opresc o clipă. Sunt pe cale să intru în casa celui care mă hărțuiește, la ce Dumnezeu mă gândesc? Arunc o privire și văd că ușa garajului lor este deschisă și că mașina doamnei Croft este parcată înăuntru. Suspin ușurată; ar trebui să fiu în siguranță cu mama lui acasă, așa că iuțesc pasul, ca să nu se enerveze pe mine că am întârziat prea mult.

Sun la sonerie și aștept. Inima începe să-mi bată mai tare când ușa se deschide și-l văd pe Zane stând acolo, la bustul gol. Ține o cămașă în mână, deci probabil l-am surprins tocmai când termina de îmbrăcat. Se uită scurt în lungul străzii, apoi îmi face semn din cap să intru. Îi este rușine să mă aibă în casă?

Ochii mei sunt încă fixați pe pieptul lui gol când vocea lui aspră îmi atrage atenția:

— Despre ce dracu' trebuie să vorbești cu mine?

Aproape că mă încrunt când își trage cămașa peste cap, dar reușesc să maschez reacția imediat.

— Um, sora mea mi-a spus că ai invitat-o la petrecerea ta.

— Da, și?

— Ce ai de gând să-i faci?

— Nu cred că e treaba ta. Sora ta e fată mare. — Rânjește și îmi face cu ochiul în timp ce își mușcă buza inferioară. Vrea să știu că intențiile lui sunt rele fără să o spună direct.

— Te rog, Zane. Poți să-mi faci mie orice vrei, dar te rog, las-o pe Chloe în pace. E inocentă. Nici măcar nu știe ce-mi faci în fiecare zi. — Îl implor și prin cuvinte, și din priviri, dar asta nu face decât să-i accentueze rânjetul.

— Și ce anume îți fac eu în fiecare zi, Clara?

— Știi bine ce faci, Zane, șoptesc eu și îmi cobor privirea spre podea.

— Uită-te la mine când vorbim! mârâie el, așteptând până când îl privesc direct în ochi. Acum, spune-mi ce-ți fac.

— Zane, eu... — Ce vrea să spun? Știe exact ce-mi face zi de zi.

Deodată, sunt lipită de ușa de la intrare cu mâna lui pe gâtul meu. Nu-mi taie de tot respirația, dar o face mult mai dificilă. Mâinile mele se duc instantaneu spre mâna lui de la gâtul meu și încerc să o dau la o parte, dar nu se clintește. Se apropie atât de mult încât îi simt răsuflarea pe față când vorbește.

— Ce s-a întâmplat, Clara? Ți-e teamă că te voi răni?

— Te rog... gâfâi eu.

Își coboară capul în scobitura umărului meu și inspiră adânc.

— Mm, miroși atât de bine. Nimic nu mi-ar plăcea mai mult decât să te leg și să te gust peste tot. — Se retrage puțin. Dar presupun că ești obișnuită ca băieții să te guste, nu-i așa?

Îl privesc confuză.

— Nu, eu...

— TACI DRACULUI DIN GURĂ! Ochii lui îmi cercetează corpul înainte de a-i întâlni din nou pe ai mei. Poate că e timpul să-mi vină și mie rândul. Huh, Clara, ce zici de asta? — Mâna lui se slăbește puțin. O să am grijă ca surioara ta să fie în siguranță la petrecerea mea, atâta timp cât promiți să mă asculți în tot ce-ți spun.

— DA! P-promit!

— Vorbesc serios, Clara. Faci tot ce spun, indiferent de ce, indiferent când, indiferent unde. Dacă îți calci promisiunea, nu doar că vei fi pedepsită sever, dar o voi pedepsi și pe Chloe, și apoi îi voi lăsa pe prietenii mei să se distreze cu ea. — Rânjește malefic. Leo și Wyatt mor de nerăbdare să o ia la rând încă din prima zi de școală. Norocul ei că am protejat-o de ei și de orice alt mascul din școala asta.

Dumnezeule, a înnebunit complet! Zane pe care îl cunoșteam a dispărut de mult, iar în locul lui este acest pervers bolnav căruia îi place să-și exercite puterea. Ce să răspund la oferta lui? Dacă nu sunt de acord, atunci cine știe ce se va întâmpla cu Chloe la petrecerea lui, dar dacă accept...? Știu că n-ar trebui, ar trebui să fug cât mai departe și să nu mă uit înapoi, dar când mă privește adânc în ochi, nu contează ce fel de monstru este, corpul și inima mea tot pe el îl vor. Inima mea își amintește și încă îl iubește pe prietenul și băiatul care era odată, dar corpul meu urlă după monstrul în care s-a transformat. Cuvintele lui și felul în care mă rănește uneori mă umplu de o nevoie pe care doar el o poate satisface.

Înainte să-mi dau seama ce fac, dau din cap.

— Bine, Zane, s-a făcut.

Rânjetul îi dispare de pe chip. Probabil a crezut că-l voi refuza.

Bufnește disprețuitor.

— Chiar ești o târâtură atât de disperată încât ai permite cuiva să-ți facă orice vrea? — O privire de dezgust îi traversează fața și își retrage mâna de pe gâtul meu.

— Nu, dar voi face tot ce este necesar pentru a-mi proteja sora. Chiar dacă asta înseamnă să-mi vând sufletul diavolului însuși. — Stau sprijinită de ușă, cu mâna la gât.

— Poate ar trebui să te duc în camera mea și să te învăț cum să nu-mi mai vorbești așa. — Face un pas în spațiul meu personal și, cu o mână lângă capul meu, simt cum cealaltă mână i se strecoară între coapse. Sau să te învăț chiar aici.

— Zane, s-ar putea să vadă mama ta! chițăi eu și încerc să-i împing mâna.

— Taci, Clara! Mama nu e acasă, suntem singuri. Să nu mai încerci niciodată să-mi împingi mâna când te ating. — Se uită crunt la mine în timp ce începe să se retragă din nou. Deja îți calci promisiunea. Petrecerea o să fie tare distractivă...

Îl apuc de încheietură.

— Nu, îmi pare rău! Doar am crezut că mama ta e acasă. — Apoi îmi las mâinile pe lângă corp, permițându-i să mă atingă din nou.

Mâna lui nu se mai întoarce însă acolo unde fusese. În schimb, o ridică și îmi mângâie ușor mamelonul prin bluză, făcând cercuri. Simt cum acesta se întărește și depun toate eforturile să nu gem. Își apropie fața de a mea, privindu-mă tot timpul în ochi.

— Să nu spui nimănui despre micul nostru aranjament. E micul nostru secret, Clara. — Așteaptă până când dau din cap că am înțeles și, tocmai când cred că o să mă sărute, mă mușcă de buza inferioară în timp ce îmi ciupește mamelonul între degete. Îmi mușc limba ca să nu-i fac plăcerea de a mă auzi țipând. O, cred că mi-am găsit o mică amatoare de durere. — Suspin. O să ne distrăm de minune împreună, Clara. Te vreau în sala de artă în timpul ultimei ore, mâine.

— O-Ok, Zane. — Încerc să mă concentrez pe tot ce spune, dar mamelonul meu este încă prins între degetele lui.

Se uită în jos la mâna lui și apoi îi dă drumul încet. Simt cum tot sângele revine în mamelon și trebuie să închid ochii și să-mi mușc din nou limba din cauza durerii care vine odată cu eliberarea. Îndepărtându-se de mine, deschide ușa, indicându-mi că trebuie să plec. Pășesc pragul, dar vocea lui mă oprește și privesc peste umăr spre el.

— Ține minte, sala de artă... ultima oră. O, și nu uita, acesta e micul nostru secret. — Închide ușa înainte să pot răspunde.