Niciodată nu înțelesesem cum se entuziasmau, cum se bucurau sau cum se întristau oamenii. Nu înțelesesem niciodată cum râdeau cu atâta poftă până le dădeau lacrimile, sau cum plângeau cu aceeași intensitate de li se umflau de tot ochii.

Nu cred că am simțit vreodată acele emoții, nici măcar în copilărie.

Cred că... orice i-ar face pe oameni să simtă lucruri precum bucuria, entuziasmul sau chiar tristețea, poate că mie nu mi-a fost niciodată încorporat. Ca un set lipsă de celule. Sau poate pur și simplu a ars înainte de a apuca să-l folosesc vreodată.

Singurele emoții pe care le-am simțit vreodată, care îmi erau familiare, ca niște prieteni vechi, erau ura, furia, frica și pofta trupească — aceasta din urmă apărând la pubertate, iar celelalte trei... ei bine, de când mă știu.

Iar chiar acum ceea ce simțeam era furie. O furie pură care mă făcea să tremur.

— Poftim? am întrebat-o pe mama, cu pumnii strânși atât de tare, încât unghiile mi s-au înfipt în palmă, străpungând pielea. Te măriți?

— Îhî, a răspuns ea, rânjind până la urechi în timp ce privea inelul cu diamant de pe degetul ei — inelul de logodnă. Diamantul a prins lumina soarelui și a reflectat-o, strălucind. Oh! Privește la asta!

— De-abia a trecut o lună, i-am amintit, cu vocea tremurândă. Trupul lui abia a fost îngropat și tu te măriți din nou?

Relația părinților mei nu a fost niciodată una dulce, nu a fost niciodată ca a tuturor acelor oameni pe care îi văzusem și care se iubeau. Se certau și se băteau tot timpul, iar eu sfârșeam mereu prin a fi târâtă la mijloc. Întotdeauna se termina cu mine plină de vânătăi.

Îi uram pe amândoi. Obișnuiam să mă tem de ei, dar într-o zi pur și simplu m-am trezit și am decis: „Niciodată din nou”. Că nu aveam să mă mai tem niciodată de ei, aveam doar să îi urăsc și să simt pentru totdeauna furie față de ei.

Așa că nu-mi păsa nici cât negru sub unghie că se mărita la abia o lună după moartea soțului ei. Ceea ce îmi păsa cu adevărat era că măcar ar fi putut să se prefacă a fi în doliu după el. Oamenii o vor privi și vor vorbi.

Mama doar a ridicat din umeri, întorcându-se de la fereastră și privindu-mă așa cum o făcea mereu — de parcă aș fi fost proastă și nu i-aș fi meritat timpul.

— Am crezut că dacă te-ai înălțat și ai prins forme, îți va mai trece prostia, a mârâit ea, dar m-am înșelat. Când viața îți oferă o oportunitate, Seraphina, draga mea, o apuci cu ambele mâini. Dă-le dracului de consecințe. A trecut glonț pe lângă mine, îndreptându-se spre ușă. Vând casa. Ne mutăm la el de îndată ce rostim jurămintele.

***

Nu m-am dus la nuntă. Mama mi-a asaltat telefonul cu apeluri, dar nu am răspuns la niciunul. Nu m-am întors acasă și am stat la o prietenă, mergând de acolo la slujba mea cu jumătate de normă. Însă generozitatea prietenei mele nu se putea întinde la nesfârșit, iar eu nu mai puteam rămâne acolo.

Așa că, la o săptămână după nuntă, i-am răspuns în cele din urmă mamei la telefon.

— Fată proastă, au fost primele cuvinte pe care le-a scuipat, cu o voce aspră. Știi tu ce minciuni a trebuit să inventez? Trebuia să afișăm imaginea unei familii minunate. Trebuia să-i arătăm noului meu soț și familiei lui un front unit!

— Sunt sigură că ai născocit o minciună convingătoare, am spus, cu vocea plată. Trimite-mi adresa. Voi veni direct acolo când termin munca.

— Tu și acel...

Telefonul a scos un sunet sacadat când am închis apelul, aruncându-l în geantă și întorcându-mă la muncă.

Nu voiam să mă duc. Nu voiam să o fac pe mama să simtă că a câștigat sau că încă mai avea vreun control asupra mea, dar nu aveam de ales. Nu puteam să-mi închiriez un apartament pentru că economiseam ca să merg la facultate.

Așa că aveam să merg, dar nu aveam să joc în stupida ei scenetă cu familia unită. Aveam doar să înghit tot ce avea să arunce spre mine. Era doar până la sfârșitul acestui an, iar apoi mă mutam. Urma să merg, în sfârșit, la facultate.

***

De îndată ce am văzut adresa pe care mi-a trimis-o mama, am știut că nu se măritase cu vreun om de afaceri obișnuit. Când am ajuns la Sterling Hall, asta doar mi s-a confirmat.

Era uriaș, ca un al naibii de castel, cu ziduri falnice și porți imense. Imediat ce am coborât din taxi, cineva a fost acolo să îmi ia bagajele și m-a condus înăuntru.

— Bine ați venit, domnișoară Seraphina, m-a întâmpinat un bărbat îmbrăcat la costum, cu ochelari groși așezați pe nas, în timp ce bagajele îmi erau luate. Sunt Sebastian, majordomul, și la mine trebuie să veniți dacă aveți nevoie de ceva.

— Încântată de cunoștință, am spus cu o ușoară înclinare a capului.

Am fost condusă în interiorul Sterling Hall, printr-un hol lung, până când am intrat într-o încăpere unde se afla mama, iar apoi am fost lăsată singură cu ea. S-a ridicat imediat în picioare când m-a văzut, mărșăluind spre mine, cu mâinile în șolduri și fața roșie de furie.

— N-am de gând să te las să-mi distrugi asta, Sera, a șuierat ea drept în fața mea. Te vei purta frumos. Te vei comporta ca un copil perfect, vei zâmbi atunci când trebuie și vei vorbi cuviincios.

— Și dacă decid să nu o fac? am întrebat doar ca să o provoc. Ce o să faci, mamă? Mă lovești? Nu-mi dai să mănânc o săptămână? Sau poate metoda ta de pedeapsă preferată — să mă închizi într-un dulap întunecat, fără mâncare sau apă? Fața i se făcea tot mai roșie pe măsură ce vorbeam, cu o respirație aspră. Nu mai poți face niciunul dintre aceste lucruri. Nu mai ai niciun control asupra mea și mă voi purta așa cum vreau. Voi zâmbi când vreau, voi vorbi cuviincios sau voi fi nepoliticoasă dacă așa decid. Amândouă știm că nu vom fi capabile să prezentăm o imagine minunată atunci când purtăm atâta ură una pentru cealaltă, atâta venin. E doar o chestiune de timp până când noul tău soț va afla că ești doar o prefăcătorie. Ce o să faci atunci? O să sari la următorul care se uită la tine?

Acum era roșie până în gât, respirând greoi și sacadat. — Nerecunoscătoareo...

Anticipasem asta deja înainte chiar ca ea să ridice mâna, dar am lăsat totuși palma să se abată asupra mea. Sunetul a răsunat în camera mare, întorcându-se spre mine ca un ecou, dar nici măcar nu am simțit-o.

Am arătat spre obrazul meu, spre locul unde eram sigură că se învinețise deja. — Uniți, pe naiba.

A făcut un pas mai aproape de mine, dar s-a oprit când s-a auzit o voce nouă.

— E totul în regulă?