VOKTOR

Am privit spre râu; eram chiar la granița teritoriului Haitei Crimson Lunar. Deși trimisesem mesajul că vin, nu mă puteam convinge să intru în acea haită. Tânăra pe care o salvasem noaptea trecută mi-a fulgerat prin minte. Eram sigur că era din acea haită.

Era ceva la ea. În primul rând, nu se uita la mine când m-a întrebat cine sunt. În al doilea rând, nu-i putusem scoate vocea din cap. Era ușor răgușită, dar senzuală. Era tânără. Îmi dădeam seama de asta după cât de perfectă îi era pielea. Stătea cu picioarele încrucișate, ascunzându-și zonele intime, iar brațele și părul îi acopereau sânii. Pentru cineva care tocmai fusese atacat, părea să-i pese încă de modestia ei. Am văzut mai multe femei decât îmi pot aminti. Una în plus n-ar fi însemnat nimic...

Asta era o dracu' de minciună. Fusese tentat să-i trag brațele la spate, să văd ce ascundea de mine, și tocmai acest gând mă pusese într-o stare de tot rahatul. Sigur, aș putea merge să o găsesc și sunt sigur că ar fi dispusă să-și desfacă picioarele. Dar faptul că manifestasem un interes instantaneu... Mi-aș fi dorit să mă fi uitat cum trebuie la fața ei. M-a distras mai mult corpul ei. Mirosea al naibii de divin, de asemenea. A ciocolată cu alune. Dacă aveam o slăbiciune omenească, aceea era ciocolata cu alune. De ce dracu' trebuia ca femeia aia să miroasă exact a singurul lucru care mi-ar fi plăcut? Am luat o piatră și am aruncat-o în apă. Aveam o încruntătură adâncă pe față.

Lupul ei fusese de un alb strălucitor. Totul s-a petrecut prea repede ca să văd totul, dar din ce am văzut, nu exista nicio altă culoare pe ea. Mai cunoșteam doar un singur alt lup deschis la culoare, și aceea era Rhiannon Sterling. Femela Alpha a acestei haite.

— Alpha, plecăm? Se face seară și urmează să cinăm cu Alphas, a spus unul dintre războinicii mei, Zale.

— Să mergem. M-am ridicat, scoțând o țigară proaspătă. Eram îmbrăcat într-un tricou negru, o jachetă de piele și blugi negri. Cu cizme negre, eram gata. Nu-mi dădeam deloc silința pentru reputația mea sau pentru a încerca să mențin o imagine. Ne-am îndreptat spre mașini și m-am urcat în Lamborghini-ul meu.

— Cât stăm, Alpha? a întrebat Zale înainte să închid portiera.

— Cam o săptămână, chestia aia era prea aproape de haita lor și nu e prima dată când se îndreaptă în această direcție. M-am încruntat. Nu a atacat ca să ucidă când a sărit pe femeia aceea... De ce?

20 de minute mai târziu, conduceam prin teritoriul haitei, încetinind la porțile deschise ale conacului Alpha. Era într-o zonă mai împădurită decât m-aș fi așteptat. Copacii mărgineau drumul îngust. Doar o mașină putea trece o dată. Am trecut pe lângă câțiva războinici care stăteau acolo și, exact când am parcat în fața conacului de dimensiuni medii, i-am văzut pe Evaric și Rhiannon ieșind. Am coborât din mașină și m-am îndreptat spre ei.

— Voktor, a spus Evaric, întinzându-mi mâna. Știam că ticălosul nu mă înghite. Am afișat un rânjet lipsit de umor.

— Evaric, am răspuns, strângându-i mâna atât de tare încât să-i zdrobesc oasele, gest pe care l-a returnat cu egală pasiune. Rhiannon și-a dat ochii peste cap și ne-a desfăcut strângerea de mână.

— E plăcut să te avem în sfârșit în vizită, a spus ea. Ce mai fac Ines și Mikhail?

— Nu i-am văzut de luni de zile, am răspuns morocănos. Uram conversațiile de complezență. I-a salutat pe cei trei războinici care veniseră cu mine, Zale, Travis și Jack. Părea să fi contactat pe cineva prin legătura telepatică, iar un omega a venit să-mi ia geanta. Ceilalți trei urmau să fie cazați în altă parte.

— Și cât timp vei sta? a întrebat ea, conducându-mă înăuntru.

— O săptămână sau cam așa ceva. Sunt câteva lucruri pe care trebuie să le lămuresc.

— Ceea ce înseamnă că nu sunt vești bune, s-a încruntat Evaric.

— Ei bine, ești binevenit cât timp ai nevoie, a remarcat Rhiannon.

Mirosul de mâncare delicioasă umpluse aerul și trebuia să recunosc că nu mă deranja deloc. Dar atunci, amestecat cu mâncarea, am simțit-o. Acel același miros amețitor de ciocolată cu alune, dar mai intens. M-am încruntat adânc în timp ce priveam spre scări. Mirosul era mai puternic din acea zonă.

— Voktor? m-a chemat Rhiannon, privindu-mă cu o ușoară încruntătură ascuțită în timp ce mă holbam la scări. I-am aruncat o privire rece și am urmat-o în sufragerie. Masa era deja pregătită cu mâncare pentru opt persoane. — Kaelen, fiul nostru, l-a prezentat ea.

Kaelen era cu siguranță o versiune mai tânără a lui Evaric. Crescuse mult, exact ca Rykard-V. Am dat mâna și mi-am dat seama că mă măsura din priviri. Ultima dată mi-l aminteam când era copil. Pe el și pe sora lui...

Gândurile mi-au dispărut când același parfum m-a izbit puternic și m-am întors spre ușă. Ochii mi-au fulgerat în roșu când am auzit pași. Și apoi a intrat tânăra de aseară... Am înghițit în sec când ochii noștri s-au întâlnit.

Acum, sub luminile strălucitoare, ochii ei erau de un verde-salvie cu un inel albastru surprinzător. Buzele ei pline erau ușor întredeschise. Câteva șuvițe de păr îi cădeau pe față. Ochii mei au parcurs-o, observând rochia lungă maxi, albastră cu flori mov, care îi îmbrățișa partea de sus a corpului. Talia îi era îngustă, cu sâni mari. La naiba, pentru cineva care tocmai împlinise 18 ani, era destul de bine... M-am încruntat, furia crescându-mi la simplul gând. Îi auzeam inima bătând cu putere. Strângerea ei pe tava pe care o ținea tremura. Mi-am reamintit că are literalmente jumătate din vârsta mea.

Evaric a mârâit și, pentru o dată, nu l-am învinovățit, mă holbam pur și simplu la fiica lui.

— Fiica noastră, Aeliana. Îți amintești de ea?

— Nu chiar. Dar mi-o amintesc de aseară, am remarcat, așezându-mă la masă fără invitație.

— De aseară? a întrebat Rhiannon în timp ce toată lumea se așeza. Spre enervarea mea, Aeliana s-a așezat vizavi de mine, parfumul ei iritant umplându-mi nările. S-a uitat la gemenii ei. Amândoi păreau nervoși. Am ridicat o sprânceană.

— Fiica voastră a fost mușcată de un Manangal aseară. Sau nu știați? l-am întrebat pe Evaric batjocoritor, primind o privire tăioasă de la fata de vizavi.

— E adevărat? a întrebat Evaric, cu ochii sclipind.

— Tată, sunt bine. Vocea ei senzuală mi-a trimis vibrații plăcute prin corp. M-am întrebat dacă ar fi chiar atât de rău să mă distrez puțin înainte de a pleca. Adică, dacă Evaric ar afla, ar fi al naibii de furios, dar nu-mi păsa deloc. Fiica lui era cea care mă dracu' de tenta. Nu prea mă dădeam în vânt după fete de vârsta aia... Atunci de ce acum?

— Ai fost mușcată? V-am întrebat pe amândoi despre noaptea trecută, a răsunat vocea înghețată a lui Rhiannon, care mergea acum spre Aeliana și îi trăgea micul cardigan de pe umeri, mârâind când a văzut rana care era aproape vindecată pe pielea ei bronzată și netedă.

— Ai fi putut să mori dracu', a spus Evaric, întorcându-și privirea spre fiul său. Trebuia să ai grijă de ea.

— Discutăm asta mai târziu, a spus Rhiannon tăios. Am ridicat o sprânceană.

— Nu mă băgați în seamă, continuați dracu', am spus, servindu-mă cu mâncare. Am văzut-o pe Aeliana privindu-mă cu ură și am ridicat o sprânceană. Era cumva intrigant faptul că nu se temea de mine. Chiar dacă femeile mă doreau, tot le era frică de mine.

— Sunt bine. Putem să mâncăm, vă rog, a spus ea, rupându-și privirea de la mine.

— Bine, a spus Rhiannon, așezându-se lângă Evaric și sărutându-l. Dramă de familie. De-aia îmi place dracu' de mult să fiu singur.