Graeven o blestemă pe Aramina pentru că îndrăznise să-i strice întoarcerea acasă. Cu siguranță auzise că își găsise perechea sortită și se gândise să bage zâzanie între ei încă de la început. O va pedepsi pentru asta mai târziu. Acum, atenția lui era îndreptată asupra perechii sale sortite, care se lupta cu instinctele naturale de a eradica o femelă lican rivală. Femelele vârcolac erau creaturi posesive și geloase. Licanii, însă, erau mult mai răi. Nu numai că simțise mirosul unei femele excitate în jurul perechii sale nemarcate, dar femela fusese în casa ei, pe teritoriul ei.

Graeven îi eliberă brațul lui Kaelith când observă cum se luptă cu ea însăși. În mod clar, ea nu înțelegea ce se întâmplă. Pielea îi vibra sub atingerea lui. Pupilele i se dilatau și se contractau, fixate exclusiv pe ușa prin care ieșise Aramina. Se clătină ușor. Graeven îi cuprinse obrajii în timp ce continua să încerce să o scoată din acea stare.

O femelă lican care simte că legătura ei incompletă a fost amenințată va reacționa în unul din două moduri. Agresiune sau...

Ochii lui Kaelith se deschiseră brusc, iar el tresări înapoi. Ochiul ei care fusese maro era acum complet negru, cel al unui lican, în timp ce ochiul albastru strălucea orbitor. Ea mârâi și sări pe el. Graeven gemu când forța asaltului ei l-a împins de peretele din spatele său. Picioarele ei i se înfășurară în jurul taliei, iar unghiile ei lungi îi zgâriară umerii. Înainte ca el să mai poată spune ceva, ea își lipi gura de a lui într-un sărut posesiv. Rezistența lui Graeven se scurse la gustul buzelor ei. Ea îl ciupi de buze până când el i se deschise. Ea mârâi încet în timp ce îi invada gura cu limba. Lupta pentru dominare în timp ce el încerca să răspundă fiecărei mișcări a limbii ei peste a sa. Ea își înfipse ghearele și mai adânc în omoplatul lui, iar el scoase un geamăt.

Sunetul o făcu să înceapă să se miște convulsiv pe corpul lui, căutând frecare. Graeven realiză că propria viziune i se îngustase și instinctele începeau să-l conducă. Apucă un pumn de păr din creștetul ei și îi trase capul pe spate ca să poată respira și să-și recapete rațiunea. Ea își strânse strânsoarea, încercând sălbatic să-i revendice gura. Ținându-i capul tras pe spate, încercă să o liniștească lingându-i partea laterală a gâtului. Corpul ei se înmuie timp de câteva secunde în timp ce el își trecea limba de-a lungul scobiturii gâtului ei. În momentul în care s-a oprit însă, lupta ei a reînceput.

— La naiba, Kaelith, gemu el, încercând să-și dea seama cum să preia controlul.

Îi eliberă capul și îi permise să-i ia din nou gura în stăpânire. Păși înainte, prinzându-i fundul în palme în timp ce îi ducea spre pat. Încercă să o desprindă de pe el ca să o poată așeza, dar ea nici nu voia să audă. Membrul i se zbătea dureros în blugi în timp ce se lupta cu propriul corp să nu cedeze cerințelor ei.

Știa că ea nu l-ar ierta niciodată dacă prima lor împerechere s-ar petrece într-o astfel de negură a geloziei. Trebuia să-și țină propria poftă sub un control strict. Căzu pe saltea. Impactul o făcu pe ea să se desprindă și să tragă aer adânc în piept. Își dădu imediat seama de greșeala făcută când nasul ei se dilată și simți mirosul excitației Araminei care îmbibase salteaua.

Caninii lui Kaelith s-au lungit și s-a năpustit în sus. Forța ei l-a surprins când a reușit să-i răsucească astfel încât ea să stea călare pe șoldurile lui. Își coborî corpul astfel încât zăcea aproape plată peste el. Buzele ei îi parcurgeau gâtul în timp ce își mișca șoldurile pe erecția lui. Pentru o clipă, el pierdu orice simț al realității. Senzația ei peste el, cu doar câteva straturi de haine împiedicându-l să o ia, îl făcu să-și piardă capul. Se trezi mișcându-se sub ea din instinct, corpul său dorind să completeze cea mai primitivă parte a legăturii de împerechere.

Începând să se piardă în propria negură, Graeven simți o înțepătură ascuțită în partea laterală a gâtului. Starea lui de transă se prăbuși când simți caninii ei săpând ceva mai adânc. Era atât de pierdută în gelozia ei încât era gata să-l marcheze! Dacă își înfingea dinții în el, nimic nu ar mai fi putut opri partea lui de lican să o domine chiar atunci și acolo.

Graeven făcu singurul lucru la care se putu gândi. O apucă de gât cu o mână, se răsuci și o împinse jos, în saltea. Mârâitul ei fu tăiat de un gâlgâit. Ea îi apucă încheietura mâinii cu ambele mâini. Brațul lui liber tremura în timp ce se susținea deasupra ei, respirând greu. În jurul lui, mirosul excitației ei se dublă și el rânji. Îi plăcea să fie manipulată cu forța? Cu asta, cu siguranță putea lucra.

Își coborî buzele și i le trecu peste obraz până la ureche.

— Respiră, Kaelith. Poți controla asta, șopti el. Kaelith scoase un scâncet sub el. Îi slăbi strânsoarea de pe gât doar atât cât să poată trage aer în piept cu greu. — Simte aerul, iubito. Suntem doar noi doi acum. — Își lăsă aura să iasă la suprafață doar puțin, eliberând destulă presiune cât să o facă să revină la realitate.

Privi cum Kaelith închise ochii și inhală pe nas. Scânci din nou ușor și coapsele i se frecară una de alta, plăcându-i clar mirosurile pe care le creaseră.

— Așa, respiră, o încurajă el. Acceptă-ți emoțiile. Nu încerca să te lupți cu ele. Înfruntă-le direct. Nu le lăsa să te copleșească.

O lacrimă îi alunecă pe obraz și ea dădu din cap. Trecuseră câteva momente tensionate până când mâinile ei se slăbiră pe încheietura lui și deschise ochii. Ochii ei unici, unul căprui și unul albastru, îl priveau plini de teamă. El își luă mâna de pe gâtul ei și ea se rostogoli imediat departe de el, ridicându-se în picioare. Își încrucișă brațele timidă și se uită în jur. El se așeză în fund și ochii ei scanară hainele lui rupte, părul ciufulit și sângele care i se scurgea de pe gât.

— Te-am rănit? întrebă ea, ducând o mână la inimă.

*Nu, m-ai excitat la culme și chiar și acum tot ce vreau e să te țintuiesc sub mine și să te iubesc până la epuizare.*

Graeven dădu din cap că nu.

Ea privi în jur.

— Ce s-a întâmplat cu mine?

Graeven suspină și se ridică. Ea făcu un pas precaut înapoi.

— O numim negură, explică el. Când un lican se confruntă cu o amenințare sau este copleșit de emoții negative, instinctele noastre primitive preiau controlul, iar partea noastră rațională, umană, este împinsă în cotloanele minții.

— Dar... asta nu mi s-a mai întâmplat niciodată. Nici măcar nu-mi pot aminti... — Se uită în jur frenetic, simțind clar că se întâmplase ceva între ei. El fu inundat de ușurare că nu lăsase lucrurile să meargă prea departe. Să-i vadă frica față de ceea ce nu-și putea aminti l-a lovit ca un camion.

— Ești pe jumătate lican, iubito. Dar nu ai cunoscut decât lupi. Acum că ai descoperit că perechea ta sortită este lican, acea parte latentă va începe să iasă mai mult la iveală pentru a se lega de mine. Ai simțit mirosul unei femele rivale pe teritoriul tău. N-ai știut cum să gestionezi asta, așa că instinctele tale au preluat controlul și au vrut să revendici ceea ce este al tău.

Ochii ei se duseră spre gâtul lui și ea își puse o mână peste propriul gât.

— Dar n-am făcut-o.

— Din fericire, eu sunt ceva mai disciplinat și am recunoscut ce se întâmplă. Am lăsat lucrurile să meargă până la punctul în care au acoperit mirosul lăsat de Ara... de acea femeie. Odată ce s-a rezolvat asta, am pus punct. Nu mi-a fost ușor, Kaelith, dar vreau să te simți în siguranță cu mine. — Se opri. — Te simți?

Kaelith dădu din cap și el scoase un suspin pe care nu realizase că îl ținuse. Ea își trecu mâinile prin păr, împrăștiind mirosul ei de citrice în jurul lui. El făcu un pas inconștient spre ea și ea parcurse restul distanței. Îi luă mâna și o inspectă.

— Ai spus că acesta e teritoriul meu, dar e casa ta, nu a mea.

— Sunt perechea ta sortită, Kaelith. Ce e al meu e și al tău acum. Indiferent dacă îți dai seama sau nu, instinctele tale știu ce au de făcut. Vei învăța să le asculți. Sunt sigur că se va întâmpla mai repede decât crezi. Toată viața ai fost mai mult lup decât lican. Curând, lucrurile se vor schimba. Mai ales după ce te voi marca și veninul meu va fi introdus în sângele tău.

Kaelith gemu și făcu câțiva pași înapoi. Își înfășură brațele în jurul taliei, o contradicție izbitoare față de cum fusese cu câteva minute înainte.

— Ce este? întrebă el, luptând cu dorința de a fugi la ea și de a o strânge în brațe ca să o consoleze. Nu s-ar fi îndepărtat decât dacă ar fi avut nevoie.

— Nu vreau să știu, șopti ea. Suspină și lăsă capul în jos. Mi-aș dori să nu mă deranjeze, dar o face. Trebuie să știu. Acea femeie... — Kaelith se întoarse spre el, fără a fi nevoie să-și termine întrebarea.

Graeven se așeză pe pat și încercă să găsească cel mai diplomatic mod de a continua.

— Ea și cu mine obișnuiam să ne mai vedem ocazional.

Kaelith dădu din cap.

— Obișnuiați?

— Da, a trecut mult timp de când noi, știi tu. E însetată de putere și a crezut că eu aș fi o cale bună de a avansa.

— Și tu?

— Nu a fost nimic altceva decât o modalitate de a elibera tensiunea, Kaelith. E și ea războinică, așa că ne învârteam în aceleași cercuri. N-au existat niciodată sentimente din partea mea. Am încheiat lucrurile acum vreo șase luni, când am prins-o cu un membru de rang înalt din altă haită. Cred că a auzit că mi-am găsit perechea sortită și a făcut faza asta în efortul de a distruge ceea ce avem noi. Probabil speră că dacă îmi pierd perechea, voi fi din nou vulnerabil în fața seducției ei. — Graeven o privi fix pe Kaelith. — Nu va funcționa. Niciodată. Nu voi lăsa nimic să pericliteze această legătură cu tine.

Kaelith răsuflă ușurată și îi dărui un mic zâmbet.

— Bine. Te cred.

Graeven nu-și putu stăpâni expresia șocată.

— Pur și simplu așa?

Ea râse de reacția lui. Făcu câțiva pași spre el și se opri între picioarele lui. El își puse automat mâinile pe talia ei și o trase mai aproape. Ea își trecu degetele prin părul lui și el își înăbuși un mormăit de plăcere.

— Nu mi-am făcut iluzii că perechea mea sortită, un lican de 32 de ani, ar fi virgin. Așa cum sper că nici tu nu te aștepți ca perechea ta de 26 de ani să fie virgină.

— Dacă aș fi avut impresia asta, spectacolul tău de mai devreme ar fi fost de ajuns să o spulbere, o tachină el, trasând cercuri pe spatele ei.

Căldura îi urcă din piept, prin gât și până în obraji.

— Nu-mi vine să cred că nu-mi amintesc nimic. Nu... nu am fost prea... directă, nu-i așa?

El se aplecă în față și sărută pielea expusă dintre sânii ei.

— Aproape m-ai făcut să-mi pierd mințile. — Amintindu-și ultimul lucru pe care îl aflase despre ea, Graeven se ridică și o apucă de păr. Îi forță capul pe spate și ea gâfâi când buzele lui îi parcurseră gâtul. Îl ciupi de lobul urechii și îi șopti: — Nu mă aștept să fii virgină, perechea mea, dar îți spun că dacă vreodată mai văd un alt bărbat atingându-te, darămite fiind gol în patul *nostru*, reacția mea va fi mult, *mult* mai întunecată decât a ta.

Graeven rânji în sine când ea se presă în el, iar excitația ei crescu la auzul amenințării lui.