Zoya stătea nemișcată pe scaunul rigid de spital de lângă patul Kairei, cu mâna strângând ușor degetele moi ale soției sale. Camera era tăcută, cu excepția bătăilor regulate ale monitorului care îi urmărea ritmul cardiac Kairei, lent, mecanic, neschimbat. Tuburi șerpuiau pe corpul Kairei, ventilatorul forțând respirații ritmice în plămânii care nu mai știau să funcționeze singuri. Fața ei era pali