SLOANE

"Nici să nu te gândești să pleci și să mă lași baltă, Sloane, e doar vina ta!" latră Preston, cu ochii bulbucați și furia arzându-i în privire.

E absolut ridicol, iar ultimul lucru pe care vreau să-l fac în seara asta e să stau aici și să-l ascult purtându-se ca un nenorocit de copil. Apas clanța ușii și trec pragul, ieșind pe balcon. Înainte să pot face un alt pas, îi aud pașii grei și rapizi în urma mea, iar apoi parfumul lui îmi invadează nările, provocându-mi greață și iritare.

"Pleacă, Preston. Nu am ce să-ți spun", murmur, închizând ochii în timp ce aerul rece îmi atinge pielea. Soarele a apus, iar norii se întunecă cu o intensitate ce egalează furtuna care se iscă în mine, aruncând o umbră de rău augur peste tot ceea ce am crezut în ultimii trei ani.

Eu și Preston ne-am cunoscut la o strângere de fonduri, în urmă cu trei ani. Nu a fost dragoste la prima vedere, ci o legătură cultivată de statutul părinților noștri în societate. Tatăl lui, Warren Sterling, deține jumătate din oraș și are mai multe afaceri răspândite peste tot și dincolo de el. La fel și tatăl meu. Preston se ocupă de hoteluri și resorturi. Uneori, simt că faima i s-a urcat la cap, dar, pe de altă parte, a fost mereu un băiat de bani gata răsfățat. Am fost pur și simplu destul de nebună să rămân alături de el și să-i găsesc scuze de fiecare dată când demonii lui ieșeau la suprafață.

"Nu vorbești serios, iubi. Nu-mi poți cere să plec." Vocea lui este sobră. Știu că încearcă să se strecoare dincolo de zidurile pe care le-am înălțat brusc, așa cum face de fiecare dată când ne certăm și îl pun la punct.

"Am avut o zi lungă la birou. Să fii începătoare printre oameni care erau în domeniu încă de dinainte să mă nasc eu nu e floare la ureche. Eu..."

"Pentru că ai ales să treci prin toate astea când poți lucra cu mine sau cu tatăl tău!" izbucnește el pe un ton dezaprobator. "Ți-am spus că am exact locul perfect pentru tine într-unul dintre resorturi. Poți sta aici cu mine sau poți merge în Australia, Londra ----"

"Nu vreau să lucrez pentru tine sau pentru tatăl meu. Nu sunt un nenorocit de caz social!"

El pufnește. "Dar trudești ca o sclavă în compania aia pe bani de nimic!"

Cum de am ajuns aici?

"Îmi iubesc slujba de consultant financiar și am de gând să-mi câștig fiecare poziție, fiecare beneficiu care vine cu ea. Nu vreau să-mi sufli-n ceafă la fiecare ocazie și să-mi minimalizezi efortul."

"Nu e adevărat! Te iubesc și vreau ce e mai bun pentru tine, iubi."

Îmi înclin capul și îl săgetez cu privirea. "Așa crezi?"

Fac o pauză, urmărindu-l cum trage brusc aer în piept. Doamne, nu-mi vine să cred că am suportat bărbatul ăsta atât de mult timp. Ar fi trebuit să-i dau papucii de când am observat primul semnal de alarmă. "Îmi pui la îndoială deciziile. Te îndoiești de puterea mea. Calci în picioare sentimentele mele." Mă întorc cu fața la el, privind drept în ochii lui albaștri, acum mistuiți de furie. "Abia așteptam să-mi petrec seara cu bărbatul pe care-l iubesc. Trebuia să fie aniversarea noastră, dar tu ai distrus-o cu atitudinea ta demnă de dispreț, tratându-mă ca pe un copil în mijlocul unui restaurant!"

"Vreau ce-i mai bun pentru tine, iar o supă cremă de homar ți-ar strica sigur silueta!"

La dracu'!

"Pe bune? Îți pasă de dimensiunile corpului meu mai mult decât mie?"

"Așa mi se pare! Pentru că dacă ți-ar păsa câtuși de puțin, nici nu ai îndrăzni să arunci o privire la o masă plină de calorii!"

Râd. Sunetul izbucnește din adâncul pieptului, se revarsă printre buze și răsună în spațiul deschis.

"Ieși, Preston, sau voi fi nevoită să chem paza să te dea afară."

El micșorează distanța dintre noi și mă scrutează, cu un zâmbet arogant jucându-i pe buze. "N-o să faci așa ceva, iubi."

Cât tupeu pe el să creadă că deține vreun fel de control asupra mea! Nu și-a învățat deja lecția? Când o să-și dea seama că nu pot fi îmblânzită?

"Ai cinci minute să urci în liftul ăla, Preston, și, pentru binele tău, sper să stai departe de mine."

Împietrește o clipă. Îi citesc neîncrederea în privire, dar apoi scoate un chicotit înfundat, o tentativă slabă de a masca o emoție pe care o pot descifra atât de ușor. Frica.

"Te desparți de mine la aniversarea noastră? O seară în care ar fi trebuit să ne celebrăm dragostea în timp ce anticipam momentul în care voi ajunge să-ți dezbrac corpul de rochia asta. Ce s-a întâmplat la restaurant n-a fost nimic, în plus, ți-am dat cadoul perfect ca să mă revanșez pentru orice aș fi făcut."

Îi arunc o privire nimicitoare. "Nu fi ridicol! Ți-am spus că nu mă interesează afurisitul tău de cadou!"

"Dar dă bine pe tine. Nu crezi, hmm?"

Preston se apleacă spre mine, ridicând încet mâinile pentru a-mi cuprinde fața. Degetul lui mare îmi mângâie buza inferioară. În loc de fiorul familiar pe care îl simt de obicei la atingerea lui, înăuntrul meu se strânge un nod, un sentiment de rău augur. Încerc să mă distanțez, dar strânsoarea lui fermă mă ține pe loc și buzele noastre se ciocnesc într-o îmbrățișare neașteptată.

Un nou val de furie mă învăluie când mă mușcă ușor de buze, căutând să pătrundă.

"Fiu de cățea!" scrâșnesc! Lovindu-l peste față cu toată puterea pe care o pot aduna. "Îmi provoci greață!"

El râde, masându-și cu palma locul pe care tocmai l-am lovit. "Ai nevoie de mine, păpușă. Văd cum ți se dilată pupilele, iar corpul tău se înclină ușor spre mine. Nu încerca să faci pe dura și alte rahaturi – recunoaște."

Furia explodează, amenințând să mă sufoce. "Ai dreptate într-o privință, Preston. Totuși, am să sărbătoresc diseară dintr-un motiv cu totul diferit." Îmi desfac brățara pe care mi-a strecurat-o cu forța pe încheietura mâinii la restaurant în timpul certurilor noastre și i-o arunc în buzunarul de la piept al smochingului.

"M-am mințit pe mine însămi din nou și din nou, crezând că o să încetezi să mai fii un nemernic și că mă vei trata așa cum merit să fiu tratată, cu respect și devotament absolut. Când m-ai rănit prima oară, te-am iertat chiar înainte să-mi spui că nu se va mai repeta. Și ce-ai făcut? A?! M-ai transformat în femeia asta care abia se mai poate privi în oglindă fără să verse o lacrimă."

"Iubi, putem repara asta. Nu renunța la noi, te rog."

Îmi vine să-i râd în față. Să renunț la noi? Despre ce naiba vorbește? Am renunțat demult. Doar că am fost prea lașă să plec. Mă întorc pe călcâie, îndreptându-mă direct spre ușa liftului care duce chiar în hol.

"Adio, Preston", spun eu, apăsând pe butoane cu putere. "Sper să nu te mai văd niciodată."

Îmi aruncă o ultimă privire stăruitoare înainte de a păși în spațiul îngust. Aștept ca inima să mi se facă țăndări, în bucăți minuscule și de nerecunoscut. Ar cam trebui, nu? Adică, am iubit omul ăsta.

Aveam planuri - atâtea vise și altele. Erau zile în care nu mă puteam culca fără să-i aud vocea. Erau momente în care nu voiam nimic mai mult decât să mă scald în atingerea lui, să mă delectez cu mângâierile lui tachinante și să zăbovesc în brațele lui. Doamne! Am avut atâta încredere în dragostea noastră, încât aproape m-am pierdut pe mine însămi.

Tata o să-mi facă capul calendar. Mama, ea îl adoră pe Preston. Nu va fi ușor cu ei. Știu că și părinții lui vor fi devastați. Toată lumea din familia noastră ne-a ținut pumnii. După un suspin greu, care alină gândul la următoarele câteva zile, în care va trebui să înfrunt întrebările și bârfele din cercul nostru de prieteni, mă îndrept spre dormitor și mă întind cu fața în jos pe patul atent făcut.

Ceva îmi licărește în minte și, fără să-mi permit să mă opresc asupra tuturor ipotezelor deciziei pe care tocmai am luat-o și asupra tensiunii pe care o va stârni imediat ce se va afla vestea, merg la minibarul din living și îmi pregătesc o băutură. Pe măsură ce lichidul cald îmi alunecă pe gât, amintirile mă inundă, încețoșate, dar suficient de clare cât să-mi stârnească din nou furia.

Nenorocitule de Preston!

Mi-am luat rochia perfectă pentru seara asta. Mi-am luat tot timpul din lume pentru a mă machia, iar mama își trimisese stilistul să-mi facă părul. Tot ce am făcut nu a însemnat nimic pentru el! A fost mai preocupat de greutatea mea decât să-i pese câtuși de puțin de sentimentele mele.

Picioarele îmi tremură ușor, silindu-mă să mă sprijin de scaunul de la bar. Va fi o noapte lungă. Gândul îmi zboară la Chloe, cea mai bună prietenă a mea. Este vineri, ceea ce înseamnă că va fi ieșită la barul din centru. Ar trebui s-o sun și să-i spun că în sfârșit i-am urmat sfatul de a rupe relația cu fiul ăla de cățea arogant. Chlo îl urăște cu spume pe Preston și mereu se află la cuțite. Buzele mi se arcuiesc într-un mic zâmbet pe măsură ce realizez, încet-încet, că am un om de partea mea.

De parcă universul este în sintonie cu gândurile mele, telefonul meu mobil vibrează și identificatorul apelantului afișează numele lui Chlo. Răspund după al treilea apel.

"Ești la el în penthouse sau la tine?" tărăgănează ea, cu vocea ușoară, plină de umor.

Agit lichidul chihlimbariu în paharul înalt, iar zâmbetul de pe buze mi se lărgește într-un rânjet uriaș. "Sunt la mine."

"Unde e el? Ce a zis când a văzut lenjeria aia demențială pe care ți-ai luat-o săptămâna trecută? I-a plăcut??"

Mintea mea zboară la piesa din microfibră roșie care atârnă în dressingul meu. Înghit în sec. O vor primi înapoi la magazin? Poate una dintre fete n-ar avea nicio problemă să mă scape de ea. Aș putea -

"Sloane?"

Mintea mea se întoarce brusc în prezent. Chloe a pus o întrebare, dar nu-mi amintesc care a fost.

"Eu - o să te sun dimineață, fată. Trebuie să răspund la câteva e-mail-uri și să lucrez la dosarul pe care șeful meu de echipă mi l-a lăsat azi pe birou. E termenul limită mâine."

"Muncă? Azi ar trebui să fie aniversarea relației voastre. Ce se întâmplă? Ești bine?"

Lacrimile ies la suprafață, iar strânsoarea mea pe pahar se întărește. "Preston și cu mine - - ne-am despărțit. Nu am mai putut suporta să fiu cu el, Chloe. Cred că ai avut dreptate când ai zis că mă va distruge bucată cu bucată. Tot ce a mai rămas este un sentiment profund de regret și niște cicatrici emoționale."

Chloe chicotește. "Dracului, în sfârșit, fată! Aș fi vrut să fiu acolo să-i văd fața!"

Aștept să mă întrebe dacă sunt bine, dar următorul lucru pe care-l aud este tonul de închidere și sunetul râsului ei încet reverberând în urechile mele. Poate că e pur și simplu entuziasmată pentru mine. Sau a fost o ușoară batjocură ceea ce i-am deslușit în voce?

Nu... nu poate fi. Chloe este cea mai bună prietenă a mea și mereu a fost împotriva relației mele cu Preston. Îmi las capul pe spate, dând pe gât tot conținutul paharului. Tresar când nota piperată de scotch mă lovește în gât. Într-o fracțiune de secundă, mi-i imaginez pe Chloe și Preston împreună. Nu. Căcat! Trebuie să mă adun, la naiba, și să stau departe de rețelele de socializare și de oribilele drame și tensiuni recente din relațiile moderne.

Până când furia s-a mai domolit și reușesc să fiu o idee mai relaxată, este miezul nopții. Împing laptopul la o parte și îmi așez capul pe biroul lustruit din biroul meu, dându-mi toată silința să nu rememorez evenimentele serii. Telefonul îmi bipăie, de data asta este un mesaj text. Fără să-mi ridic capul, caut orbește pe birou dispozitivul și apoi glisez pentru a citi ce scrie pe ecran.

Preston.

Sper să-ți dai seama curând de greșeala ta, iubi.

Las telefonul să cadă pe podea în același timp în care prima lacrimă îmi picură pe birou. Dat fiind caracterul lui Preston, va complica lucrurile, iar asta mă sperie mai mult decât gândul că îl voi pierde.