Perspectiva lui Alaric

Ieșind din cameră, am acest sentiment că trebuie să mă întorc la ea, dar îl dau la o parte și îmi continui drumul. Ceva e în neregulă cu ea și trebuie să deslușim misterul.

" Ce-ai simțit la ea?" mă întreabă beta-ul meu Sullivan în clipa în care ieșim din camera de interogatoriu.

"Tocmai asta e! N-am simțit nimic. Nu are absolut niciun miros!" îi spun în timp ce mergem pe hol.

"Ciudat! A venit împreună cu proscrișii pe care i-am prins, niciunul dintre gardieni nu a remarcat nimic diferit la ea" spune el când ajungem la capătul holului, privind în jur, aproape fiecare celulă de aici jos e ocupată de proscriși cu care ne-am luptat în afara regatului. Ne-au atacat alianțele și toată lumea încearcă să afle ce se întâmplă aici.

"Află cine a prins-o și a bătut-o! Vreau să știu și cel mai mic detaliu!" îi spun înainte să urc scările.

"Mă voi duce să vorbesc cu patrula care i-a prins!" spune el și o ia în direcția opusă odată ce ajungem sus.

Traversez curtea și mă îndrept spre castel; odată intrat, mă duc direct la biroul meu.

Problema asta cu proscrișii cu care ne confruntăm în ultima vreme nu-i dă de capăt niciunuia dintre noi.

Răsfoiesc niște dosare în birou când tatăl meu intră.

"Hei, fiule! Am auzit că ați mai prins niște proscriși ieri. Ceva nou?" mă întreabă el înainte să se așeze în fața mea.

Îmi pun dosarele jos, pe masă, și mă las pe spate în scaun.

"Nu, nu e nimic. Niciunul nu scoate o vorbă, chiar și când sunt bătuți până la moarte, își țin gura închisă!" îi spun.

"Ceva nu e în regulă cu toate astea! Și n-ai găsit nimic legat de dispariții?" Îmi trec o mână prin păr și mă uit în jos la dosarele mele. Lipsesc mai multe persoane de-a lungul ultimului an și nicio haită nu a găsit vreo urmă a lor.

"Deocamdată nu este nimic nou", spun eu când se aude un ciocănit la ușa biroului meu și Sullivan o deschide.

Merge direct la scaunul de lângă tatăl meu și se așază.

"Ai găsit ceva?" spun eu, iar el se lasă pe spate în scaun.

"Am găsit gardianul care a capturat-o, dar niciunul dintre ei nu are nimic de spus despre ea. Totul s-a întâmplat atât de repede! Când au tras în ei cu aconit, au început să se lupte între ei și, odată ce i-au prins, majoritatea erau deja bătuți!" spune el cu o încruntare pe frunte, și știu deja că mai este ceva.

"Și ce altceva?" zic eu când el nu mai continuă.

" Ei bine, câțiva dintre gardienii noștri spun că l-au văzut pe lupul alb în timpul luptei!" Privindu-l, pare la fel de nedumerit ca mine. Lupul alb este extrem de rar și n-am mai avut niciunul de câteva sute de ani. Atât de rari sunt!

Putem citi despre ei doar în cărți, și tot ce se spune este că fiecare lup alb are daruri diferite, unii au mai multe, iar alții au doar unul.

Acum vreo trei ani am început să auzim zvonuri cum că ar fi fost văzut un lup alb, ceea ce ne nedumerește cel mai mult e că există rapoarte din toată țara și nu dintr-un loc anume.

"Cum e posibil și unde a dispărut?" îl întreb

"Nimeni n-a văzut ce s-a întâmplat cu el" oftează el și se apleacă în față.

"Ar putea fi liderul lor?" Pune întrebarea pe care o aveam și eu în minte de ceva vreme.

"S-ar putea" mă rezum eu să constat, va trebui să cobor eu însumi mâine și să încep să-i interoghez pe toți cei care au trecut cu bine de noapte.

Câțiva dintre ei erau în stare gravă și s-ar putea să nu supraviețuiască.

"Ieșim diseară! De ce nu ni te alături?" mă întreabă Sullivan și se uită la mine.

"N-am timp!" îi răspund scurt.

"Fiule, cred c-ar trebui! Nu știi, poate ai o pereche a doua șansă acolo, undeva, și n-o s-o găsești aici înăuntru" spune tatăl meu și îl privesc pentru o scurtă clipă.

Nu le-am spus niciodată că deja am găsit-o acum trei ani la cimitir, fix când tocmai îmi îngropasem prima pereche.

Am alungat-o din regatul meu, nu mai vreau o pereche slabă, iar fetița aceea din fața mea era exact ca prima mea pereche. Mai degrabă sunt fără pereche decât să fiu legat de una slabă din nou, n-am regretat niciodată decizia luată!

"Nu am și nici nu vreau una" le spun pur și simplu și încep să trec din nou prin dosare.

"Ei bine, gândește-te, am putea măcar să luăm ceva de mâncare", spune Sullivan înainte să se ridice de pe scaun și să se îndrepte spre ușă. O deschide și iese, lăsându-mă pe mine și pe tata singuri în birou.

"Fiule, trebuie să mai ieși din spatele acestor ziduri, au trecut trei ani de când ea a murit! E timpul să mergi mai departe." Ridic doar din umeri la el. Niciunul nu va înțelege dacă le spun despre ea, bănuiesc că părinților mei le-ar fi cel mai greu să priceapă de ce am făcut-o.

"În regulă, te las să faci în felul tău", spune el și se ridică de pe scaun. Îi dau un semn scurt din cap, dinainte să iasă din birou.

Când rămân singur, deschid sertarul și scot dosarul de pe fund, nu m-am mai uitat la el de câțiva ani. Așezându-l pe birou, îl deschid. Frumoșii ei ochi albaștri sunt primul lucru pe care-l văd, arată atât de fragilă și nevinovată în fotografie.

După ce am alungat-o din regat, am aflat că era fiica războinicului meu de bază și au căutat-o zi și noapte timp de aproape șase luni, înainte să renunțe. Dispăruse fără urmă de îndată ce a pășit în afara regatului. Chiar am ajutat și eu la căutări, o parte din mine voia pur și simplu să știe unde s-a dus, dar nu era nicio urmă de-a ei.

Închizând dosarul, îl pun la loc în sertar și sting lumina din birou înainte de a ieși.